Ca să poți urmări toate sarcinile la care lucrezi împreună cu echipa, ai nevoie de niște aplicații la care să aibă acces toți membrii, să poată urmări și edita informațiile.

ASANA

Caracteristici: Dacă ești în căutarea unei aplicații care să îmbunătățească colaborarea dintre angajați, Asana este o variantă potrivită. Aplicația web și mobilă îți permite să vezi toate sarcinile și proiectele și să urmărești progresul acestora. În plus, poți să distribui notițe, să încarci fișiere și să comunici fără a fi nevoie de e-mail. Asana se integrează, de asemenea, cu Google Drive și cu Dropbox pentru a atașa fișiere, și cu Slack pentru comunicare.

Preț: Versiunea de bază Asana este gratuită pentru o echipă de maximum 15 membri. Versiunea premium costă 9,99 $ per membru / pe lună, fără limită pentru numărul de membri și include funcții avansate. Aplicația este disponibilă pentru descărcare gratuită pe iOS și Android.

Trello

Caracteristici: Trello este o aplicație de project management ușor de folosit, care urmărește fluxul de lucru al echipei tale. Aici poți adăuga membri, comentarii, fișiere, liste de sarcini, termene limită și etichete pentru a face înregistrările cât mai descriptive. Ori de câte ori schimbați o înregistrare, Trello trimite o notificare către fiecare membru prin e-mail și pe dispozitivele mobile.

Preț: Aplicația este gratuită pentru utilizare pe web și pentru dispozitivele iOS și Android.

Versiunea Business Class costă 9,99 $ per utilizator / lună și include funcționalități suplimentare, inclusiv integrarea cu aplicații precum Slack, Dropbox și Evernote. Versiunea Enterprise costă 20,83 $ per utilizator / lună și este destinată companiilor mari care gestionează mai multe echipe în Trello. Această versiune oferă conturi specializate și securitate suplimentară.