Acest articol a fost publicat ca o scrisoare către cititorii newsletter-ului start-up.ro, în secțiunea Nota Redacției, în data de 21 martie 2023.


Mai precis, despre susținerea femeilor din ecosistemul de afaceri tech din România, pentru care mai avem mult de făcut.

Am observat două lucruri la Innovation Labs: numărul de femei în juriul de specialitate a fost destul de mic. De asemenea, numărul de studente care erau în echipele de la hackathonul Innovation Labs nu era foarte mare. Dar am mai observat ceva: la sesiunile de pitching, din top 5 calitate a pitching-ului, 3 echipe au fost reprezentate de femei. Care au reușit să livreze ideea excelent, care au explicat concret ce vrea să facă startup-ul, care au avut o prezență încrezătoare și care m-a făcut să am încredere în ceea ce pot livra la nivel de business și tehnic.

Nu sunt printre radicalii egalității care vor egalitate cu orice preț. Sunt doar un est-european, până la urmă. Dar sunt printre cei care consideră că egalitatea trebuie încurajată prin puterea exemplului acolo unde există merite. De exemplu, deși mă onorează prezența într-un juriu la o competiție precum Innovation Labs, la care am participat încă de la prima ediție, sunt convins că ar fi existat cel puțin 10 femei mai competente decât mine care ar putea să facă parte din juriu. Și cred că femeile care făceau parte din echipele și startup-urile participante ar fi avut nevoie de asemenea exemple în fața lor, în juriu. Pentru că recunosc că m-am simțit un pic ciudat și nelalocul meu știind că raportul dintre bărbați și femei era atât de dezechilibrat.

De asemenea, m-a bucurat să văd femei încrezătoare în fața juriului. Pentru că poate ideea aceasta a unui startup nu le va ieși, dar știu că vor încerca din nou. Iar ele trebuie să știe că au exemple, că deși vor fi de multe ori în încăperi în care investitorii vor fi doar bărbați, există femei pe care le pot urma ca exemplu.

Fie că vorbim de Luciana Lixandru, poate cel mai influent investitor român, cea care conduce operațiunile Sequoia Capital în Europa. Fie că vorbim de Mădălina Seghete, fondatoare a Branch în Statele Unite, unul dintre cele mai respectate și finanțate startup-uri din zona de marketing și data analytics. Fie că vorbim de Ilinca Păun de la Bravva Angels sau numeroase alte fondatoare de startup-uri sau antreprenoare în orice alt domeniu.

Exemplele sunt. E și de datoria noastră, în media, să le promovăm. E o chestiune pe care mental ți-o educi în timp. Pentru că ai văzut mulți bărbați, despre antreprenori s-a vorbit mult la masculin, așa că mintea ta când gândește subiecte poate se uită prima dată la bărbații antreprenori. Dar treptat, treptat, ajungem unde trebuie. Să dăm exemple că se poate cam orice pentru toată lumea. Că nu ne lipsește nimic.

Din acest motiv, mi-ar plăcea să văd și mai multe startup-uri fondate de femei. Din acest motiv mi-ar plăcea ca board-urile acelea de investitori pline de bărbați să fie un pic șocate de faptul că nu mai merge cum mergea acum cinci ani. Și să dăm exemple mai multe tinerelor care vor să aibă o carieră de orice fel. Inclusiv prin a fi mai puțini bărbați în jurii, de a judeca obiectiv companii fondate de femei sau de bărbați și să apreciem, așa cum încerc acum, momentele când cele mai bune pitch-uri la o competiție sunt ale unor fondatoare.

Nu doar în martie, nu doar de 8 martie, ci în orice zi.

Și așa cum lumea startup-urilor e deschisă pentru oricine, așa trebuie să fie ecosistemul. Dacă au reușit oameni cărora nu le-ai fi dat o șansă când erau foarte tineri, cum au fost Steve Jobs, Bill Gates sau Mark Zuckerberg, cred că putem da o șansă oricui.

PS: Aceasta nu e o critică înspre Innovation Labs, ci un mesaj general pentru ecosistem și viitor.