Librăriile și-au închis activitatea fizică în această perioadă, pe măsură ce ordinele militare cauzate de coronavirus au limitat activitățile comerciale din oraș. Pe 18 martie, de exemplu, Cărturești a anunțat că închide librăriile. "Pentru siguranța librarilor și a cititorilor, Cărturești a luat decizia să închidă în zilele următoare majoritatea librăriilor din București și din țară. În acest moment, viitorul Cărturești este pus sub semnul întrebării de scăderea dramatică a vânzărilor, precum și de incertitudinea privind măsurile luate de autorități în sprijinirea sectorului cultural de efectele economice devastatoare ale pandemiei COVID-19. Librăria online carturesti.ro rămâne deschisă și cititorii sunt încurajați să sprijine librăriile fizice prin comenzi online în următoarea perioadă”, au spus cei de la Cărturești.

Nu sunt singurii afectați de această perioadă. Toate editurile și librăriile și-au restrâns activitatea și s-au mutat exclusiv online. În acest context, de exemplu, Humanitas oferă acces gratuit la o serie de titluri de cărți digitale pentru a trece timpul mai ușor în această perioadă.

Poți găsi titluri precum:

  • „Fiica negustorului de sake” - Kido Okamoto
  • „Inimi cicatrizate” de Max Blacher
  • „Țara pe care o iubesc” - Regina Maria a României
  • „Dincolo de bine și de rău” - Nietzsche

Dincolo de cele 51 de titluri gratuite oferite de către Humanitas, sfatul start-up.ro este însă să vă duceți și spre zonele plătite, deoarece site-urile online funcționează și curierii livrează cărțile, în orice format. Plus că stați acasă în această perioadă și puteți combina munca și relaxarea, dar să susțineți și librăriile românești care sunt încercate în această perioadă. Din acest motiv, vă sfătuim să intrați pe site-ul vostru favorit și să comandați.

  • Libris funcționează oricum exclusiv online și puteți comanda aici.
  • Librăria Cărturești online poate fi găsită aici.
  • Pentru Humanitas poți accesa întreaga colecție de cărți disponibile aici.
  • Elefant.ro livrează și puteți să comandați cărți și alte produse.

În această perioadă am promovat mai multe oferte și oportunități lansate în criza de coronavirus. De la Audible care oferă acces la titluri gratuite, la meditație gratuită sau cărți academice oferite de Cambridge University Press sau JSTOR. Cu toate acestea, trebuie să ținem minte să susținem antreprenorii locali pentru a trece peste această criză temporară. Chiar dacă apelezi la titlurile lor gratuite, nu uita să cumperi și o carte pentru a face lucrurile să funcționeze economic în continuare.