Platforma de audiobook-uri a realizat o platformă gratuită unde utilizatorii au acces la zeci de titluri de cărți în format audio. Poți să citești titluri ca „Westworld” sau „Downton Abbey”, ca să menționăm doar câteva cărți care au inspirat și seriale foarte cunoscute. Alte titluri ar fi „Jane Eyre”, „Frankenstein”, „Sherlock Holmes” și altele.

Pentru a asculta conținutul gratuit de la Audible trebuie să intri pe stories.audible.com din browser și să începi să asculți. Nu ai nevoie de cont, carduri sau parole.

„Atât timp cât școlile sunt închise, noi suntem deschiși. Începând de astăzi, copiii de peste tot pot să asculte prin streaming o colecție de povești și romane în șase limbi ca să-i ajute să continue să viseze, să învețe și să fie copii”, spun cei de la Audible pe site-ul oficial.

Colecțiile nu sunt doar pentru copii, ci există numeroase cărți pe care le poți asculta și dacă ești matur, cum ar fi ”Minunata Lume Nouă” a lui Aldous Huxley, „Revolta lui Atlas” de Ayn Rand. Iar dacă vrei să-l înveți pe cel mic să asculte povești în limbi străine, o poți face cu ajutorul Fraților Grimm sau, de ce nu, cu ajutorul poveștilor japoneze.


Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă: