Sunt necesare măsuri de sprijin din partea statului pentru a fi evitată blocarea sau falimentul unor sectoare sau companii altfel sănătoase, iar statul are el însuși nevoie de resurse. Confederația Patronală Concordia și Consiliul Investitorilor Străini consideră că este importantă o abordare constructivă din partea autorităților. Companiile sunt aici pentru a fi consultate și pentru a putea evita o situație limită din care toată lumea are de pierdut.

Citește și alte articole pe această temă:

Un tratament complex, cu măsuri pentru fiecare dintre sectoarele afectate, dar și măsuri suplimentare, socio-economice, de care avem nevoie în egală măsură. Cele mai importante dintre propunerile înaintate Guvernului:

  • Amânarea termenului de plată pentru CAS, CASS și CAM pentru o perioadă de trei luni, cu o bonificație de 5% pentru companiile care decid să o plătească. Este de departe cea mai mare cheltuială a companiilor, aproximativ 10 miliarde de lei lunar. Bonificația este importantă deoarece companiile care au lichidități trebuie încurajate să vireze aceste sume. Poate fi luată în considerare o etapizare a amânării acestor plăți pe măsură ce diferite sectoare devin afectate. Amânarea plății contribuțiilor sociale va permite sectoarelor afectate să disponibilizeze cât mai puțini angajați.
  • Scheme rapide de împrumut garantate de stat, pentru a oferi sprijin companiilor mici și mijlocii pentru care amânarea plății taxelor nu este suficientă. De asemenea, Guvernul poate lua în considerare transformarea temporară a programului Start-Up Nation într-o schemă de sprijin pentru IMM-uri.
  • Guvernul trebuie să acceseze rapid liniile de finanțare deschise de Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.
  • Măsuri punctuale atât pentru sectorul de retail, cât și pentru cel de transport pentru a asigura aprovizionarea continuă cu hrană și medicamente, gaz, electricitate și combustibil a cetățenilor, șoferilor care vin din zone afectate. Deoarece tot mai multe țări își închid granițele sau restricționează accesul, este necesar ca Ministerul de Externe să fie în contact permanent cu țările vecine și cu țările prin care trec rutele de aprovizionare cele mai importante ale României, pentru a menține deschise coridoare speciale prin care să intre mărfuri în România.
  • Este necesară o procedură medicală specială în vamă, pentru a evita intrarea în carantină de 14 zile a șoferilor care vin din zone afectate. Acest fenomen poate duce repede la epuizarea efectivului de șoferi, disponibil la nivelul transportatorilor din România, de care este atâta nevoie pentru a asigura necesarul de importuri pentru satisfacerea nevoilor populației si agenților economici.
  • Necesitatea flexibilizării urgente (dar temporare) a Codului Muncii pentru a facilita munca de acasă sau de la distanță.
  • Extinderea sau adaptarea programelor garantate de stat, astfel încât băncile să poată acorda credite pentru capital de lucru clienților care sunt în mod obișnuit stabili din punct de vedere financiar, fiind însă afectați temporar de implicațiile situației apariției noului coronavirus.
  • Sectorul de turism este foarte expus riscului de faliment și are nevoie rapidă de intervenția autorităților.
  • Înțelegem nevoia prioritară a autorităților publice de a înmagazina cantități mari de echipamente de protecție și dezinfecție, însă există o nevoie acută ca o parte semnificativă să fie lăsată să circule pe piață astfel încât și companiile să le poată procura pentru a asigura sănătatea și securitatea angajaților.

Poți să citești toate măsurile în documentul de mai jos.

Măsuri pentru atenuarea impactului economic al epidemiei de coronavirus by start-up.ro on Scribd