Pentru a afla mai multe despre ceea ce înseamnă să faci un joc AAA, cel mai înalt standard de calitate în industrie, am vorbit cu specialiștii Ubisoft din București.
Dezvoltarea jocului Rainbow Six Extraction a fost condusă de studioul Ubisoft Montreal, în colaborare cu studiourile Ubisoft din București, Bordeaux și Saguenay. Echipa studioului local a dezvoltat aspecte care au impact la nivelul întregii experiențe de joc, de la hărți și arene de luptă, până la antagoniști și serviciile online asociate jocului.
„Contribuția noastră este suficient de mare, astfel încât în momentul în care te joci șansele să ai pe ecran și să interacționezi cu ceva produs aici în România de Ubisoft București sunt destul de mari”, spune Bogdan Matără, Producer Ubisoft România.
Mai mult, contribuția românilor nu s-a oprit aici, iar studioul local lucrează acum la conținut adițional, ce va fi distribuit ulterior jucătorilor care au achiziționat Rainbow Six Extraction.
Cum a fost realizat Rainbow Six Extraction la București
Echipa de la București a acoperit mai multe segmente ale procesului dezvoltării de jocuri, precum game design, level design, artă și animație, dar și programare și development testing.
„Fără să intru în detalii tehnice, ce pot spune este că am produs majoritatea conținutului jocului - când ne referim la partea de lume/hărți și la tot ce ține de AI și arhetipuri de inamici/Proteans , având obiectivul de a pune jucătorii într-un context care să îi țină în priză și care să îi provoace să fie jucători mai buni de Rainbow Six”, explică Bogdan Matără.
Practic, studioul local a avut un impct major în ceea ce privește crearea hărților din joc, 7 din 12 hărți fiind dezvoltate de echipa din București. În același timp, românii s-au implicat și în zonele de AI și crearea de inamici (Proteans).
„Am contribuit majoritar pe partea de lume /hărți, iar echipele de Artă și Level Design au lucrat la crearea unei lumi cât mai veridice, care să susțină povestea și conflictul dintre Archeans/Proteans și oameni”, spune Matără.
Echipa a avut un aport semnificativ și în ceea ce privește inamicii din joc, dezvoltând, în totalitate, cea mai puternică clasă de inamici din Rainbow Six Extraction, The Proteans, precum și așa numitele „unknow-location” dens (practic, arenele de luptă), în care jucătorii se vor confrunta cu aceștia.
În același timp, echipa locală s-a ocupat și de aspecte mai subtile precum backend, online, infrastructură și trofee. „Echipa de online a lucrat la adaptarea jocului pentru a rula pe serverele noastre, precum și la numeroase părți din joc specifice fiecarei platforme (PS, Xbox, PC, Stadia, Luna), inclusiv evenimentele speciale Ubisoft Connect, achievements și trofee și activitățile de Playstation 5”, explică Bogdan Matără, Producer Ubisoft România.
Cum se realizează un joc AAA la Ubisoft
Ceea ce este interesant la Ubisoft este felul în care studiourile din întreaga lume colaborează la crearea unui joc video. Rainbow Six Extraction, ca și alte titluri ale studioului, nu a fost realizat într-un singur loc. Cum am zis la început, dezvoltarea acestui joc a fost condusă de Ubisoft Montreal, iar Ubisoft București a fost cel mai mare și cel mai important partener pentru Ubisoft Montreal și a fost implicat în co-dezvoltarea titlului alături de echipele din Bordeaux și Saguenay.
„Conceptul și modul de lucru este One Team/O Singură Echipă, toți lucrăm la același joc, chiar dacă pe zone și arii de interes diferite, pentru că în mod sigur există mai devreme sau mai târziu intersecții și aspecte comune de care trebuie ținut cont”, spune Bogdan Matără.
Tot el mi-a explicat faptul că relațiile dintre studiouri se bazează pe respect și încredere reciprocă, dar și că libertatea în procesul creativ este foarte mare. „Ubisoft București a fost responsabil să conceapă și să livreze acest proiect cu un grad de autonomie corespunzător, nu a fost vorba doar despre execuție”.
La final, am vrut să aflu de la oamenii care au creat acest titlu care sunt cele mai mari satisfacții atunci când joacă alături de prieteni, dar și dacă mai pot să se bucure de o producție la care au lucrat zi de zi pentru o bună perioadă. Cum se îmbină utilul cu plăcutul în acest caz?
„Cele mai mari satisfacții sunt clar atunci când joci ceva la care ai contribuit în mod direct și poți zice prietenilor «uite, eu am facut asta». Desigur, este și important să poți spune asta într-un context plăcut, când elementul de joc funcționează corect și este recepționat de jucători ca fiind «fun»”, spune Daniel Cipu, Lead Gameplay Programmer Ubisoft România, care consideră că te poți bucura de un joc la care ai lucrat câțiva ani deoarece „vor exista clar multe momente când joci jocul acasă, în care afli lucruri noi despre care auziseși că sunt în joc, dar doar pe hârtie”.
„Sunt convins că se poate bucura de joc cineva care a lucrat la el, mai ales daca e de jucat cu prietenii sau daca e destul de mare lumea cât sa fie lucruri de descoperit”, spune și Eugen-Nicolae Ionică, Associate Lead Level Designer.
Atât deocamdată despre Rainbow Six Extraction, dar incursiunea mea în lumea jocurilor video create de români nu se oprește aici. Într-un articol viitor vom afla mai multe detalii despre cum se creează o hartă într-un joc video, de unde vine inspirația sau cum faci un AI bun.