”Cum vorbim despre liniște” este un podcast start-up.ro în parteneriat cu NN România. Vă invităm să aflați de la antreprenori și oameni creativi cum puteți să anulați zgomotul de fundal și să faceți ca ceea ce contează să se audă mai bine.

Implicarea lui Alex Popa în asociația Inima Copiilor a început încă din 2005, când a aflat că fratele lui, atunci la 30 de ani, are o insuficiență cardiacă și trebuie operat. Acela a fost momentul în care a văzut ce face o asociația similară în Italia și a înțeles cât de necesară e una și în România.

Despre invitat

Acum, Alex Popa este președintele asociației Inima Copiilor, prin care a reușit să facă mai multe minuni pentru medicina din România și pentru copiii care aveau atâta nevoie de asta.

Alături de echipă și de comunitate, a renovat și a reconstruit 4 secții de la Spitalul Marie Curie din București și a modernizat și secția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Județean Constanța.

Din 2006, alături de Inima Copiilor, caută să găsească soluții pentru copiii cu probleme medicale grave, în special pentru cei bolnavi de inimă.

Printre minunile de care s-a ocupat, vorbim de o secție de terapie intensiva nou-născuți la cele mai înalte standarde, una dintre cele mai moderne de acest fel din Europa, un centru de cardiochirurgie pediatrică și sprijinirea misiunilor medicale internaționale pentru cardiochirurgie în România. Pe scurt, Inima Copiilor se străduiește să salveze vieți.

Alex Popa este unul dintre oamenii care vede din primele rânduri ce se întâmplă când un copil primește un diagnostic dificil. În cei 17 ani de activitate a asistat la multe povești vindecătoare. Astăzi, vorbim cu el despre: Cum facem liniște când viața e sub un diagnostic zgomotos.

Lacrimi sunt tot timpul

Alex ne povestește în discuția noastră despre importanța unei soluții pentru unele dintre cele mai grave cazuri și diagnostice în rândul copiilor. Discută cu un nod în gât despre o contabilitate dureroasă a vieților, dar înțelege că o soluție pe termen lung și o investiție în centre de operare și recuparare sunt aspectele care pot aduce mai multe vieți salvate decât donațiile în cazurile punctuale.

”Cel mai rău e când mă sună un părinte care-mi cere ajutorul pentru copilul lui și eu nu pot să i-l dau, nu am bani, noi cu banii ăia construim o secție acolo, e o contabilitate foarte frustrantă. E rău că ajungi să măsori niște vieți de copii în bani.”

Asociația Inima Copiilor a realizat una dintre primele campanii de succes de strâns bani prin SMS și prima campanie prin care o asociație cerea bani nu ca să rezolve un caz punctual, ci ca să construiască o soluție. Prin donațiile pentru un caz signular, contorizezi niște vieți salvate, dar banii se termină, și atunci un centru vine și rezolvă o problemă pe termen mai lung, ceea ce se traduce prin mai multe vieți salvate.

Cât de greu e să construiești un centru modern medical, cât de greu e să pregătești personalul medical, ce minuni s-au întâmplat prin intermediul asociației și care e povestea locului unde s-au salvat peste 2000 de copii, despre asta puteți afla într-un nou episod al podcast-ului ”Cum vorbim despre liniște”.

DONEAZĂ PRIN SMS: Trimite textul LOVE la 8844 și ajuți cu 2 euro lunar la extinderea Secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie. Iar NN Romania dublează donația ta. DETALII.


„O boală gravă creează un zgomot de care nu poți scăpa oriunde ai merge și oricum ai încerca să te izolezi. Sănătatea contează cel mai mult și este lucrul pe care ajungem să ni-l dorim cu fiecare nouă ocazie când suflăm în lumânările de pe tort ca să avem liniștea că putem face tot ce ne dorim.

NN România are soluții pentru cazurile în care un accident sau o boală vine cu zgomot în plus, îngrijorări și nevoia de a ne putea concentra pe sănătate fără grija banilor de care e nevoie pentru tratament. Pe nn.ro puteți vedea care sunt opțiunile pentru asigurarea sănătății și protecția viitorului financiar al familiei.”

Podcast-ul în variantă audio poate fi ascultat și pe platformele de streaming disponibile AICI.