Ilinca a vrut să dea la Actorie, dar pentru că nu a lăsat-o tatăl ei, a ajuns la Arhitectură, pentru că îi plăcea matematica și desena corect, plus că aici dădea și prietena ei. În facultate a avut ocazia să ajungă cu 2 burse Erasmus în străinătate, unde a văzut cât de defect e sistemul nostru de învățământ și câte lucruri se pot schimba în plan local. Și de atunci, se inspiră din tot ce e mai bun și aplică și pentru sistemele din România. Se consideră o exploratoare, prin prisma firii ei de învățare continuă, pe care o împarte în comunitățile pe care vrea să le crească.

Pe lângă rolurile de conducere pe care le-a avut într-o companie de renume, Ilinca a construit alături de alți oameni cu viziune facultatea The Entrepreneurship Academy, în 2015, iar din 2019 și-a vândut acțiunile și a rămas doar profesor aici. Este partener în Impact HUB, angel investor, mentor și fondator al Bravva Angels.

A ales să se dedice comunității de femei din România, pentru că, spune ea vede un semn de egal între felul în care fetele sunt tratate la școală și atitudinea de risc pe care o naște cultura din școlile noastre: ”educația românească pedepesește eșecul și, pentru că tinerele fete sunt foarte bune la școală, cred că efectul de distanțare față de risc nu trebuie să ne mire.”

Ce urmează să citești:

  • Chestionar despre Ilinca Păun, căreia îi plăceau vacanțele la țară și cu cortul, din care a învățat să se adapteze la orice, oriunde.
  • Despre performanța femeilor antreprenor.
  • Despre temerile femeilor antreprenor și cum putem aduce invoația mai aproape prin curaj.
  • Despre pasiuni care creează un stil de viață sănătos, de la lipsa de social media până la sport în fiecare zi și vacanțe cu adrenalină care să o ajute să învețe ceva nou.

Ilinca Păun face parte din proiectul "Femeile strigă Bingo", o inițiativă lansată de start-up.ro alături de ING Bank România, prin care provocăm cititorii să descopere poveștile femeilor care schimbă România zi de zi, prin acte de curaj sau de normalitate. Proiectul, construit sub forma unui joc interactiv de Bingo, vă provoacă să nu rămâneți doar la 24 de exemple date de către noi, ci de a le extinde zi de zi, prin sugestiile voastre.

1. Nume și funcție actuală

Ilinca Păun - Founder Bravva Angels și Coach la The Entrepreneurship Academy

2. Copilărie:

Născută în București, am crescut în zona Vatra Luminoasă și apoi în Lacul Tei, eram foarte activă, stăteam cu gașcă prin parc și făceam trăznăi, nu citeam aproape nimic cu excepția seriei Cireșarii, pe care am citit-o de nenumărate ori, eu și fratele meu știam cărțile pe dinafară, preferată mea din serie a fost Aripi de Zăpadă. Căutăm să explorez mereu ceva, îmi plăceau vacanțele de vara la țară, în libertate, mă suiam în copaci și mă zgâriam, aveam buzele grena de la dude și obrajii roșii de la soare. Mergeam mult cu cortul la mare și munte și m-am obișnuit să mă adaptez la orice, oriunde.

Primul vis de carieră din liceu a fost actor, apoi regizor, apoi după facultate am vrut mult să mă fac diplomat - să zbor cu avionul din țară în țară și să vorbesc frumos cu oamenii. Apoi directoare, să conduc o fabrică.

3. Educație:

Am făcut Tudor Vianu în București și mi-au plăcut mult matematica, fizica și engleza. Nimic altceva. La română eram foarte slabă, nu înțelegeam rolul cuvintelor care să explice alte cuvinte, comentariile. În generală mă pregătisem fără să vreau prea mult, din inerție, pentru o carieră politică - șefa de grupă/clasa/școală și apoi ceva pe București.

Dacă nu venea Revoluția în clasa a 9-a, aș fi fost șefa UTC probabil. După Revoluție, în liceu nu m-am pregătit pentru nicio carieră, doar am analizat cu atenție cât de slabi, abuzivi și total irelevanți erau profesorii. În generală am mai avut profesori pe care și astăzi îi admir - la liceu unul singur. Am cântat mult la chitară, am jucat mult baschet și cam atât.

Am dat la arhitectură că acolo mergea prietena mea cea mai bună, nu a fost alegerea mea. Pentru că tata nu m-a lăsat să dau la actorie, nu mai aveam la momentul respectiv niciun alt vis. Îmi plăcea mult geometria în spațiu și eram bună la matematică. Iar desenele le făceam corect. În facultate am aplicat și am mers la burse Erasmus în Barcelona (7 luni) și Darlington UK (5 luni).

Am văzut acolo ce înseamnă facultate cu profi faini, dotări utile pentru studenți, săli și amfiteatre moderne. Ale noastre erau de domeniul trecutului. Puteam să rămân acolo, însă m-am întors cu un entuziasm teribil și cu convingerea că afară te duci să vezi și să înveți, apoi vii acasă și aplici, că e nevoie de mult că să ieșim din mizeria comunismului. Și astăzi gândesc exact la fel.

4. Ce-ți place să faci când nu muncești?

Pe lângă timpul necesar familiei, a celor 2 copii, am un program destul de riguros. Fac sport de întreținere aproape zilnic, ascult audio books și cu rigoare 1-2 podcast lungi educaționale pe săptămâna - Tim Ferris sau Andrew Huberman. Fac plimbări mai lungi cu Cioco - un Golden Retriever, mă opresc la o cafea și mă bucur de liniște. Găsesc liniștea foarte productivă.

Îmi iau 1 săptămâna liberă la 2 luni pentru vacanțe de sport - kite surfing, diving, ski/snowboard sau sailing. Le fac cu scopul de a îmi exersa concentrarea, a învață ceva nou, și a experimenta adrenalina. Îmi place să și scriu, și îmi mai pun pe hârtie gânduri ce leagă experiențele directe de concepte pentru o viață mai bună.

Mă preocupă mult subiectul de viață trăită bine - mental, emoțional și fizic și citesc și experimentez mult pe subiect. Sunt fan comedy shows și urmăresc câțiva comedians pe Netflix în weekend. Cred că stand up comedy este o formă extraordinară de expresie a ideilor și de educație pentru o atitudine corectă față de viață. Sunt idei serioase, dar fără suferința că există rău în lume, ci cu bucuria de a accepta imperfecțiunea.

Altă descoperire recentă de ajutor pentru căutarea unei vieți bune este coaching sistemic - înțelegerea sistemului din care faci parte, din trecut până în prezent. Pare ușor, dar nu e deloc. În Octombrie merg în Africa de Sud pentru a învață mai multe despre asta.

Poate e util să spun ce nu fac - nu am social media de tip entertainment - folosesc doar Linkedin pentru business. Nu am TV și nu urmăresc știrile pe news-outlets. Citesc doar articole și acelea puțin. Am dobândit o preferință aproape totală pentru material audio/video.

5. Când ai știut că vrei să te dedici domeniului în care activezi, ce te-a atras către investițîi și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?

După plecarea din corporație am construit cu alți oameni dragi facultatea The Entrepreneurship Academy, din 2015. Am făcut o schimbare în proiect în 2019 și am vândut acțiunile, rămânând doar coach. Am căutat în continuare ce pot face care să aibă semnificație.

Între timp, acum 7 ani începusem să investesc în startups - majoritatea investițiilor în companii făcute de studenții de la EA. Când Glow2Go a ridicat o rundă de finanțare, le-am ajutat cu investiție dar și coordonarea rundei, am strâns și alți angels.

Se întâmplă în martie 2022, acela a fost startul - am găsit această problemă: să ajut female founders să întâlnească oameni super faini ca angels, de la care să primească bani și expertiză. Am lansat în Iulie acum un an, în acest timp am investit și închidem acum finanțări în 7 startups cu female leaders, suma totală fiind aproape de 1 milion de euro. E sub ambiția mea, doream să investim cel puțin 2 milioane anul acesta, dar contextul economic ne forțează să amânăm obiectivul pentru anul viitor.

6. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către antreprenoriat și investiții?

Niciunul din păcate. Mi-am dorit, însă aveam și convingerea că bărbații sunt modelul de urmat, am învățat mai târziu că putem să ne creăm propriul fel de a face afaceri și să jucăm un joc personalizat, adaptat la cum funcționăm noi cel mai bine. Mama mea l-a ajutat pe tată într-o afacere după revoluție și i-am văzut la treaba pe amândoi în firma.

Cred că felul foarte dinamic și stilul “rezolvăm orice problema” l-am moștenit de la ea.

7. Îți amintești de vreun role model feminin de-a lungul vieții tale care să fi avut vreo contribuție la traseul tău profesional?

Admir foarte mult femeile care conduc echipe și dezvoltă business cu multă feminitate - nu agresiv sau competitiv că bărbații - am câteva exemple în jurul meu, îmi sunt prietene și sunt și în Board Bravva - Raluca Fișer (Green Report), Sonia Năstase (Nespresso Israel), Ioana Enache (Sanovita), Andreea Pipernea (NN), Nevenca Doca (BT), Carmen Sebe (Seedblink), Carmen Ivan (Prisum), Simona Lăpușan (Zitec) și Mary Andronic (Axpartners).

Este o caracteristică extraordinară a femeilor cu adevărat puternice să conducă cu armonie, dar decizii ferme. Cele ce caută consensul nu vor reuși, însă cele care caută soluția cea mai bună și o implementare aliniată cu toate perspectivele, ele fac leadership feminin eficient.

Din păcate, în România deși găsim modele de femei de afaceri, nu găsim modele de angels - cu greu putem crea o lista de femei investitori - sunt puține, și nu ies în public să inspire și să le învețe și pe alte femei să intre pe această nișă.

Deși eu cred că o combinație în care îți asumi un risc mare, dar cu return mare, însă îl însoțești de contribuția ta personală a succesului, ca și mentor și advisor în companii moderne, tech, cu creștere rapidă și care rezolvă probleme importante în lume - este o carieră paralelă extraordinară. Prin platforma de angels, Bravva susține aceste femei să învețe despre investiții, să participe la oportunități de finanțare, și să devină mentori și advisors.

8. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut această în domeniul investițiilor.

Din partea mea, niciuna care să merite menționată, sper ca anul viitor să aducă o realizare importantă care să aibă impact. Dar pe piață investițiilor, cred că apariția și creșterea platformelor de tip Seedblink sunt excelente, deschid apetitul, fac educație și profesionalizeaza serviciul de angel investing. Carmen Sebe face o treaba excelentă.

9. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.

Sunt foarte multe lecții - cea mai de impact este experiența mea de a ajuta un proiect de care să mă lipesc sau pe care să lucrez și să mă bucure. După plecarea de la EA, am avut 2 roluri în diverse proiecte - total eșec pentru mine - de la dificultatea de a mă înțelege cu oamenii de acolo până la drive-ul meu de lucru care nu era bun, lipsea motivația. M-am simțit chiar total fără valoare - după două roluri de CEO de companii, părea că nu mă mai pot așeza niciunde. Varianta de antreprenor (când creezi singur un proiect de la zero) a venit ca o soluție la căutările mele - de fapt nu voiam echipă mare și nu mai voiam să conduc pe nimeni nicăieri, ci doar să creez ceva util și valoros pentru o nișă de business. Dar până am scăpat de această paradigmă că performanță înseamnă să fii șef peste oameni, să ai mașină și asistentă, au trecut ceva ani și s-a întâmplat cu nopți de tristețe. Acum mă uit înapoi și zâmbesc, dar maturitatea nu vine din cărți, ci din experiențe și lecții luate din momente când crezi că nu ești bun de nimic. Bravva crește acum pe baza unei misiuni, nu a ego-ului meu.

10. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce ți-ar plăcea să scrie la descrierea ta.

Nu vreau să fiu în nici o carte - nu sunt în categoria de femei care au adus schimbare majoră României - adică sistemică. Faptul că sunt femei care au creat afaceri e bine și e frumos pentru societate și pentru alte femei, care pot găsi inspirație.

Dar nu e suficient să schimbi un drum de țară. Sunt două locuri unde se pot întâmplă schimbări majore - politică (poate aduce beneficii pe termen scurt chiar) și educație (doar pe termen lung). Desigur, sunt femei care mă admira, știu și de ce - pentru curaj și autenticitate. Dar ce îmi place să spun eu că sunt: un explorator.


Coronițele de la școală vin și cu teamă de risc

În momentul în care Ilinca Păun a decis să fondeze Bravva Angels, lucrurile se prezentau așa: doar 3% din banii de la VC mergeau către female founders, iar către echipele mixte undeva în jur de 10%. În România, 2020-2022, volumul care a mers către fondatoare în echipe exclusive sau mixte a fost de 17%.

”Când am finanțat Glow2Go am înțeles și de ce, preponderent, nu fac startups foarte tech, nu au timp și focus pe networking în lumea financiară, iar investitorii sunt bărbați și investesc și relaționează mult mai bine cu bărbați în mod natural.”

Ilinca a înțeles contextul și știa care sunt punctele forte pe care le aduc femeile fondator în întregul aparat al antreprenoriatului.

”Am început să citesc despre performanța femeilor ca fondatoare - există studii care arată că femeile produc un return mai bun investitorilor, dar desigur apare un sample bias, că statistica e pe startup-uri care au primit deja finanțare, deci îndeplinesc deja câteva criterii din start. Încă nu pot face corelații, doar niște legături între calitățile lor și performanța companiei.”

Experiența ei cu tinerii a dus-o mai departe către femei, care aveau nevoie de susținere ca să stea la aceeași masă a investițiilor cu bărbații.

Din experiența ei la EA, a observat că sunt undeva la 40% tinere și 60% tineri, dar ultimii 4 ani au venit și cu alte priorități pentru studente, care aleg facultăți tradiționale cu cariere tradiționale și sunt mai influențabile de părinți în acest sens, și chiar dacă au un vis, datorită nivelul de anxietate din incertitudinea din ultimii ani, preferă să îl amâne și să meargă pe un drum mai predictibil.

Aici remarcă un clash cultural, pe modul în care tinerele învață gestionarea fricii de eșec.

”Școală dă coronițe multor premiante pentru care greșeala vine cu rușine. În EA, greșeala se tratează cu respect și este onorată că fiind cea mai efectivă formă de educație, făcută la timpul potrivit și într-un mediu de siguranță, în care nu ești judecat că persoană care a greșit, ci se discută procese de decizie și contextul care a dus la greșeală și ce facem diferit data viitoare.”

De aceea, pregătirea din școală a tinerelor ar putea învăța să nu se mai bazeze pe evoluții liniare, pe trecut și pe informații fixe. Învățarea continuă și dorința de explorare și navigare sunt calitățile esențiale care pot schimba atitudini și îndrepta frici pe care le pot avea tinerele când termină școala și se îndreaptă spre un viitor profesional.

”Femeile au destui mentori, dar prea puțini bani”

”Îmi place cel mai mult să vorbesc oamenilor, tinerilor mai ales. Să le dau o fărâmă din experiența și lecțiile mele, dar și încredere și curaj. Îmi sunt foarte dragi, în mod natural. Mă țin la curent cu ce e nou în lume, unde ne îndreptăm și ce probleme sunt. Cred că și tinerilor, dar și antreprenorilor în general le pot oferi ceva cu impact - întrebări poate mai grele despre business ul lor, inovație, relevanța problemei pe care vor să o rezolve. Îi pot ajuta și cu relații și contacte în business, e o lume mică și ne știm unii cu alții. Scopul până la urmă este să creeze un business cu diferențiatori puternici - un blue ocean. Cred că femeile pot avea un efect enorm în economie prin calitățile lor de dezvoltare de business.”

În prezent, Ilinca observă o oboseală în antreprenoriatul românesc, unde totul este un chin și întregul sistem nu contribuie la partea de inovare, o lasă în seama companiilor, unde antreprenorii încep să lucreze la un vis, dar cu resurse și implicare care îi pot aduce la epuizare.

”Nouă ne lipsește sistemul de susținere. Companii private încearcă să facă sistemul - băncile, fonduri de investiții, ONG-uri, dar inovația afară se susține de obicei de către stat și de universități. La noi prea puțin, aproape de zero. Tinerii pleacă la drum cu mai multă energie, dar cu foarte puține resurse de educație de business - facultățile tradiționale sunt semi dezastruoase - timp pierdut în mare parte, puține lucruri cu adevărat utile și relevante pentru contextul de astăzi de business. Ei ajung la eșec datorită lipsei de access la knowledge.”

Prin Bravva și prin acțiunile ei ca angel investor, vrea să reducă din temerile pe care le au femeile fondator, cum ar fi teama de agresivitatea întrebărilor și a feedback-ului: ”este împotriva nevoii lor de stabilire a unei relații umane de apreciere. Femeile doresc feedback constructiv, de ajutor, idei de îmbunătățire. Iar investitorii în majoritate nu își iau timpul pentru a ajuta, ci doar a evalua și a merge la următorul pitch. Femeile investitor sunt foarte potrivite în companii fondate de femei - pentru similarități umane și ușurința de conectare și pentru motivația lor de a da ceva înapoi, de a ajută/contribui. Din același pitch ținut în fața bărbaților sau femeilor, un fondator va pleca cu mult mai multe idei, contacte și soluții oferite în întâlnire din partea femeilor.”

O altă teamă este pusă tot sub semnul unor trăsături de gen, frica de scalare și creștere internațională, ”care presupune schimbări familiale, desprinderea de casă, părinți, prieteni, lucruri mai dificil de făcut de femei, care sunt stabilizator ca și rol principal.”

Altă îngrijorare este că nu cunosc angels și activitatea susținută de networking și pitching short and convincing presupune o încredere de sine care în contextul unui business inovator este pur psihologică, fără argumente reale, adică fără base rates (istoric de metrici).

”Mentoratul este important - și multe relații se leagă natural din evenimente sau din pitches. Scopul principal vreau să rămână finanțarea, pentru că femeile au destui mentori, dar prea puțini bani.”


În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de ING Bank România, Impact Hub și Bravva Angels. Una din patru companii este deținută 100% de către femei. Așadar, peste 260.000 de firme locale au în structura lor o femeie antreprenor, iar 145.000 sunt conduse în întregime de femei. Alături de start-up.ro, vă invităm să cunoașteți o mică parte din poveștile lor de succes.

ING sprijină femeile care schimbă România zi de zi și, în acest an, va lansa un program de mentorat creat special pentru femeia antreprenor.