Venim în ajutorul antreprenorilor care vor să-și depună dosarul pentru a accesa fondurile de la Start-Up Nation 2018, așa că miercuri, pe 23 ianuarie, începând cu ora 10:30, veți putea adresa live, pe pagina de Facebook a start-up.ro, întrebările pe care le aveți despre program lui Silviu Drăgănescu, fondatorul Cilv Consulting, o agenție specializată pe acest program de finanțare guvernamentală. Vom încerca să facem un ghid complet pentru Start-Up Nation 2018/2019.
Start-Up Nation 2018/2019 - Întreabă orice specialistul
Am strâns câteva întrebări de la cititori în ceea ce privește programul Start-Up Nation 2018/2019, la care te poți înscrie până pe data de 12 februarie.
Ne mai poți scrie în secțiunea de comentarii de la finalul acestui material, în formularul de mai jos, pe Facebook, sau chiar în timpul live-ului de miercuri, de la 10:30, pe pagina noastră de Facebook.
Până atunci, iată care sunt câteva dintre întrebările despre Start-Up Nation 2018/2019 la care vei primi răspuns de la consultantul Silviu Drăgănescu, selectate dintre cele primite deja de la cititorii start-up.ro:
- Am o firmă înființată în octombrie 2017 și a înregistrat venituri pe codul CAEN pentru care doresc să aplic în Start-Up Nation. În condițiile astea firma este eligibilă?
- Utilajele pot fi cumpărate de la companii cu un anumit cod CAEN? Am citit despre refuzarea rambursării cheltuielilor pe motiv de cod CAEN necorespunzător al furnizorului de utilaje.
- Vreau să știu dacă acest program oferă posibilitatea de a se face o structură metalică pt o spălătorie auto. Am înțeles că se pot lua doar echipamente, construcțiile nefiind acoperite de acest program.
- Vreau să înființez o televizine online. Este posibil să accesez fonduri?
- În cazul în care afacerea nu este pe profit în decursul celor 3 ani de după implementare, trebuie să se ramburseze banii primiți prin program? Și dacă da, cum?
- Aș dori să știu care sunt codurile CAEN pentru activitățile ce pot obține finanțare prin intermediul Start-Up Nation. În special mă interesează dacă CAEN-ul ”7711 Activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare” este unul eligibil.
- Vă rog să îmi spuneți dacă o activitate de confecții metalice ar putea fi începută prin programul Start-Up Nation 2018-2019.
- Asociații/administratorii care au avut firme radiate prin dizolvare voluntară se încadrează la criteriul firme în insolvență/faliment?
Ora transmisiunii în direct: 23 ianuarie, ora 10.30
Vrei să înființezi o firmă pentru a accesa fondurile de la Start-Up Nation2018/2019 și nu știi care sunt domeniile de activitate acceptate în această sesiune? Vrei să știi care este contribuția proprie pe care trebuie să o ai pentru a accesa Start-Up Nation, sau ce ai de făcut până primești banii?
Pune pe hârtie toate detaliile pe care dorești să le afli și toate întrebările care ți se par utile pentru a ști ce ai de făcut ca să accesezi programul Start-Up Nation 2018/2019 și să ai o șansă să primești banii și vom încerca să-ți oferim răspunsuri pentru toate nelămuririle în timpul emisiunii. La final, întrebările și răspunsurile vor fi rezumate într-un articol pe start-up.ro.