De când cu pandemia, viața de zi cu zi a devenit mai imprevizibilă și mai apăsătoare ca oricând. Avem cu toții nevoie de momente de relaxare și optimism și nu e de mirare că sărim pe orice oportunitate de a trăi, respectând măsurile de siguranță, măcar un pic ca înainte. Încercăm să ne planificăm concedii, ieșiri la teatru, ne cupărăm în avans bilete la evenimente. Dar uneori, viața ni se pune în cale.
Am pățit-o cu toții cel puțin o dată în viață. Avem bilete la un spectacol de teatru, suntem entuziasmați și se apropie ”ziua cea mare”. Apoi sorții decid că nu suntem vrednici și se întâmplă ceva. Nu mai ajungem nici la marele eveniment, nici banii cheltuiți pe bilet nu îi mai vedem înapoi.
Deja ai aflat că Revolut Plus oferă protecție la retururi de până la 90 de zile și protecția bunurilor comandate online. Abonamentul Plus mai aduce un beneficiu - protecția biletelor. Fie că vorbim despre biletele la meciuri, la piese de teatru, la concerte sau la alte evenimente - valoarea acestora poate fi rambursată în cazul în care lucrurile nu decurg conform planului.
Așadar, în cazul în care nu poți ajunge la un eveniment al cărui bilet l-ai plătit folosind cardul tău Revolut, dacă ești abonat Plus vei primi banii înapoi. Hai să vedem exact care sunt situațiile în care se aplică această protecție a biletelor.
Condițiile asigurării biletelor pentru evenimente acoperă o plajă largă de neplăceri. Astfel, în cazul în care persoana cu care trebuia sa mergi la teatru sau o rudă apropiată de-ale tale pățește ceva - se rănește sau se îmbolnăvește grav - poți să te concentrezi pe îngrijirea și bunăstarea lor, fără să te mai gândești la banii dați pe bilete. În genul acesta de situații ai nevoie oricum de toate resursele. Și da, această politică se aplică și în cazul tragic al unui deces. Apoi, pentru că pandemia a pus stăpânire pe viețile noastre, indiferent cât de precaut ești, tot poți ajunge să te infectezi cu noul Coronavirus. Protecția biletelor acoperă și această situație și tu poți să-i ții pe alții în siguranță, urmând recomandările specialiștilor și autorităților, stând acasă și plătind din banii rambursați abonamentul pe o lună la toate serviciile de streaming preferate. Vreme extremă, cazuri de furt sau de distrugere a locuinței - sunt toate situații în care Revolut Plus îți este de folos în cazul în care îți plănuiseși o ieșire la un spectacol și nu mai poți ajunge. Bineînțeles, se aplică anunmite termene și condiții.
Apoi mai sunt cazurile la fel de imprevizibile, dar considerabil mai puțin dramatice decât cele descrise mai înainte.
Te-a lăsat mașina? Revolut Plus acoperă și asta. Întârzie trenul, avionul, microbuzul? Din păcate, e o situație cu care ne-am confruntat cu toții. Din fericire, e și ea acoperită. S-a ivit o oportunitate la job și ești nevoit să pleci într-o călătorie de business? Nu-ți face griji privind rambursarea biletelor, concentrează-te pe succes. Același lucru se aplică și dacă ai de dat o restanță și examenul reprogramat a picat chiar în ziua concertului. E okay, vor mai fi concerte și vei avea și bani pentru ele! Pentru mai multe informații, verifică aplicația sau site-ul Revolut.
Toate aceste condiții se aplică în limita a 1.000 euro pe an, iar protecția biletelor este un serviciu disponibil tuturor celor care au noul abonament Revolut Plus.