Profluo este un startup care procesează în mod automat documente. Practic, companiile pot să digitalizeze inteligent documente, iar Profluo nu recunoaște doar litere, ci învață prin inteligență artificială.
- Citește aici și despre alte startup-uri premiate în cohorta Grinders de la acceleratorul InnovX-BCR.
Bogdan Naforniță și echipa lui au plecat la drum cu un startup de automatizări de procese reutilizabile din zonele de financiar și operațional. Acest lucru se întâmpla încă din vremurile când nu scriam entuziasmat despre cuvinte precum RPA, low code sau no-code. Cu experiența de director financiar, Bogdan știa că e nevoie de automatizare pentru că specialiștii din companii trec prin multiple documente care ar putea fi mai ușor procesate digital.
Au evoluat organic și treptat și au investit proprii bani. Bogdan menționează că au fost mereu mai mult sau mai puțin pe break even, pentru că au investit mereu ca să crească scalabilitatea platformei. Până acum echipa Profluo a investit 500.000 de euro în dezvoltări, iar anul 2020 a fost închis cu venituri anuale de 200.000 de euro, din care 70% sunt venituri recurente, cele mai dulci venituri pe care le poate avea o companie. Dar, menționează el, procentul crește brusc din 2021.
Lucrurile merg bine când te concentrezi pe o nișă
Dacă la început Profluo se ducea spre zona de automatizări generaliste, adică un RPA clasic, la finalul lui 2019 au luat o decizie dificilă, dar curajoasă. Au vrut să se concentreze pe un singur produs și să-l facă extrem de bun. Deși începuturile Profluo în forma actuală au coincis și cu începutul pandemiei, nu au fost determinate de aceasta. A fost doar un timing bun.
„A fost o decizie dureroasă, pentru că am renunțat la proiecte aducătoare de venituri, dar a fost o decizie corectă strategic”, spune Bogdan Naforniță.
Au colaborat în proiecte majore cu clienți precum P&G sau Genesis Property, dar și-au dat seama că ajunseseră să fie frustrați de creșterea cu sincope, iar echipa, deși foarte experimentată, era întinsă la limită peste o diversitate prea mare de proiecte.
Astfel, au luat ce știau să facă, mare parte din tehnologie, au refolosit-o și au pus-o în scopul unei misiuni mai nișate, ceea ce uneori, deși riscant, poate aduce rezultate mai bune. Așa a ajuns Profluo o platformă de procesare de documente.
Ce e procesarea inteligentă de documente și ce nu e?
Se folosesc termeni la modă azi în lumea startup-urilor. Fiecare an aduce noi trenduri de care auzim. RPA, low code sau no code sunt cuvintele de bază ale ultimilor doi ani. Procesarea de documente în mod inteligent e o piață efervescentă la nivel mondial, odată cu avansurile inteligenței artificiale, pentru că firmele și-au dat seama cât de mult pot câștiga.
„Toate aceste soluții spun că fac procesare inteligentă, dar de obicei fac doar o OCR-izare (recunoaștere optică de caractere) de bază, cu aplicare de șabloane pe documente pentru extragerea unor câmpuri. De aceea implementarea și antrenarea lor ia timp (că trebuie setate multe șabloane și antrenarea lor necesită multă supervizare umană) și costă mult. Ca atare, aceste soluții nu sunt (nici tehnic, nici comercial) accesibile companiilor medii și mici”, spune Bogdan Naforniță.
Profluo e un produs care reușește să procese documente prin câteva elemente tehnice esențiale, care atrag companiile, dar și investitorii.
„Un contabil junior foarte isteț”
„Profluo învață prin machine learning, deci fără șabloane, după primul document. Deci se folosesc eșantioane mici și diverse, care e principalul scenariu de utilizare pentru IMM-uri”, spune Bogdan Naforniță.
E un element important, pentru că RPA, low code sau no code sunt de multe ori concepte care par rezervate companiilor mari, dar nu e așa. Piața se liberalizează și devine mai smart, iar IMM-urile pot avea avantaje de productivitate cu investiții relativ mici.
„Algoritmii noștri se adaptează ușor și ieftin să învețe orice tip de document. Citim tabele diverse, deci procesăm extrem de multe detalii utile în contabilitate sau gestiune”, explică Naforniță.
De asemenea, Profluo vine cu foarte multe validări inteligente, cum ar fi cele aritmetice, fiscale și comerciale, și îmbogățiri automate de date suplimentare (structuri de controlling sau note contabile), ceea ce face ca sistemul să evolueze de la a fi un cititor competent de documente până la a fi un contabil junior „foarte isteț”, după cum îl numește Naforniță.
Iar startup-ul participant în cohorta Grinders de la InnovX-BCR are o arhitectură numită de ei „crowdlearning”. „Clienții noștri colaborează transparent la îmbunătățirea cognitivă a platformei, prin partajarea automată a rezultatelor de învățare între ei”, explică fondatorul Profluo.
Profluo se integrează cu orice APi, web service, bază de date sau chiar și importul-exportul de fișiere. „Avem exporturi către Saga, SmartBill Conta, Wizcount sau CIEL, dar lista de exporturi crește rapid. Avem și un motor propriu de export pentru Excel care poate personaliza fișierele de export”, mai spune Bogdan Naforniță. O altă zonă interesantă pentru clienți e cea de integrări automate, unde sunt trei integrări în lucru cu furnizori locali și regionali de soluții ERP.
Când productivitatea înseamnă bani
Auzim des de productivitate și îmbunătățirea ei. Dar pare totul abstract. Însă productivitatea înseamnă bani, de fapt.
Prin Profluo firmele câștigă la viteză și la acuratețea procesării. „Câștigul de productivitate este de circa 65% pe abonamentul Start și de peste 85% pe abonamentul Smart, care are mai multe automatizări specifice fluxurilor contabile”, explică Bogdan Naforniță.
„Clienții noștri au costuri enorme de procesare manuală - în primul rând, găsesc greu personal dispus să introducă de mână volume mari de documente, iar cei pe care îi găsesc sunt foarte predispuși la erori, care sunt costisitor de corectat”, mai spune el.
Se mai fac economii prin Profluo la arhivare și căutare de documente, Profluo fiind o arhivare digitală completă la care se poate da acces gratuit chiar partenerilor clienților.
Iar Profluo nu vrea să se oprească aici. „Dar există și oportunități de venituri pentru clienții noștri. Contabilii eliberați de munca manuală sunt redirectați în proiecte facturabile, pe servicii cu valoare adăugată mai mare (pe care chiar Profluo le facilitează). În viitorul foarte apropiat, vom oferi clienților posibilitatea unor câștiguri directe prin platforma Profluo”, anunță Naforniță.
Cele mai frumoase zile: „când vă listați pe SeedBlink că vreau să investesc”?
Deși Profluo a trecut și prin perioade complicate, mai ales când au fost nevoiți să rearhitectureze platforma pentru a o face scalabilă, lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită. Bogdan mărturisește că mai au multe lucruri de făcut, dar baza tehnică este deja solidă, ceea ce e dificil de făcut.
Dar cele mai frumoase zile sunt acelea când munca lor este confirmată de clienți sau de investitori, mai ales că până acum, așa cum spuneam, Profluo nu a primit încă investiție.
„Zilele noastre frumoase sunt acelea în care primim feedback-uri excepționale de la clienții sau prospecții noștri, gen “roboțelul dansator de la Profluo ne este cel mai bun prieten!”, sau “când vă listați pe Seedblink, că vrem să investim în voi?”. Sunt vorbe care ne dau convingerea că rezolvăm excelent o problemă gravă”, povestește mulțumit Bogdan Naforniță.
Câștigători la InnovX-BCR
Profluo a fost apreciat și de juriul acceleratorului InnovX-BCR, acolo unde au fost în cohorta Grinders.
Acceleratorul li s-a potrivit ca o mănușă celor de la Profluo pentru că obiectivele lor comerciale din 2021 semănau cu cele ale InnovX-BCR, iar parteneriatele propuse de accelerator erau în direcția precisă a Profluo.
„Voiam să lansăm comercial platforma de procesare de documente, să încheiem parteneriate cu Microsoft și UiPath și să ridicăm o rundă seed. Ne-am înscris pe loc la accelerator, pentru că era o potrivire extraordinară între aceste obiective și profilul acceleratorului”, spune Bogdan Naforniță.
Despre experiență explică faptul că a fost intensivă și accelerată. Ba chiar i-a plăcut formatul predominant virtual, care a flexibilizat timpul alocat, lucru pe care-l consideră critic atunci când te ocupi de un business în creștere ce trebuie gestionat zilnic.
„Acceleratorul ne-a ajutat să ne punem ordine în partea de poziționare a business-ului, unde aveam mari carențe - ne-am clarificat profilul de utilizator, poziționarea concurențială, analiza pieței etc. Framework-ul Disciplined Entrepreneurship este un real câștig pentru cei care cresc un business de la zero”, spune Bogdan Naforniță despre lucrurile învățate la InnovX-BCR.
În plus, Bogdan spune că InnovX-BCR a adresat o problemă mai veche a acceleratoarelor din România care, din punctul lui de vedere, nu aveau un focus clar pe B2B sau enterprise. „Mi s-a părut singurul accelerator care vine cu modele de gândire pentru asemenea startup-uri”, spune Naforniță.
Dincolo de Microsoft și UiPath, pentru Profluo vara aceasta urmează un test important.
„Cu BCR vom începe concret în această vară câteva proofs of concept pe zone în care se procesează masiv diverse tipuri de documente. Încrederea lor ne-a impresionat, mai ales că știm că își asumă o responsabilitate deosebită, luând sub “aripa” lor o companie atât de mică”, anunță Naforniță.
Când vine vorba de celelalte echipe, pe Bogdan l-au atras bineînțeles cel mai mult startup-urile B2B, pe care le înțelege cel mai bine, cum ar fi Paid Analytix, Selfd.id, dar și Comarket.
Ce urmează pentru Profluo
După cinci ani în care s-au autofinanțat, pentru Profluo a venit momentul în care ritmul de creștere cere investiții. Așa că echipa va căuta să ia o finanțare de tip seed, cu care să-și întărească poziția pe piața din România și să facă și un test de scalabilitate comercială pe o piață externă.
„Deși pare că în contextul digitalizării accelerate documentele vor dispărea, acest lucru nu se va întâmpla. Documentele vor rămâne principala modalitate prin care companii cu sisteme extrem de diferite își vor comunica date și fragmente de procese”, spune Bogdan Naforniță.
Nevoia de procesare există însă. „Dovadă este că piața globală de procesare inteligentă de documente crește cu peste 50% anual, iar investițiile și achizițiile sunt în creștere”, menționează fondatorul Profluo.
„Urmărim cu atenție piața, dar asta nu ne determină să ne modificăm roadmap-ul de produs sau abordarea comercială. Avem o soluție foarte competentă tehnic, pe care reușim să o oferim la un preț excelent, totul depinde doar de execuția noastră în piață”, încheie Bogdan Naforniță.
Viitorul se anunță foarte bun pentru Profluo. Mai ales că echipa are și viziunea despre ce vrea să fie produsul: „un asistent digital universal pentru orice angajat care lucrează cu documente”.