Unul dintre fintech-urile care s-au bucurat de apetitul investitorilor pentru acest domeniu a fost Revolut. Compania, fondată în 2015 la Londra de doi foști bancheri, a primit până acum investiții în valoare de 344 de milioane de dolari și ar putea ajunge să mai strângă până la finalul lui 2019 încă o jumătate de miliard de dolari.

Acum, Revolut, care are o evaluare de 1,7 miliarde de dolari, operează în 28 de țări europene, printre care și România, a luat licența bancară și pregătește extinderea la nivel mondial. În plus, pentru a strânge cele 500 de milioane de dolari, se pare că Revolut ar fi în tratative cu SoftBank.

La nivelul lunii februarie, Revolut a ajuns la un portofoliu de 3,9 milioane de clienți, dintre care 1,8 milioane sunt utilizatori activi/lună, și la tranzacții lunare în valoare de 4 miliarde de dolari.

”În realitate, nu avem nevoie de bani. Așa că le vom spune investitorilor ”haideți să așteptăm până în trimestrele 3-4 și vedem atunci cum stau lucrurile. Toți ne împing de la spate să mai strângem finanțări, însă realitatea e că nu avem nevoie. Prefer să atingem un anumit nivel”, a declarat Nikolay Storonsky, CEO-ul Revolut și unul dintre fondatorii fintech-ului, citat de Quartz.

Puteți citi pe larg un interviu cu acesta despre planurile Revolut pentru 2019 accesând acest link.

Revolut, licența bancară în Europa

La mijlocul lunii decembrie, Revolut anunța că a primit licența bancară în Europa, în acest an urmând implementarea serviciilor pe care compania le va putea oferi sub umbrela acesteia.

Ca rezultat al obținerii licenței bancare în Europa, Revolut va începe să accepte depozite și să ofere împrumuturi, atât pentru persoane fizice cât și juridice.

Revolut în România

Unicornul fintech Revolut și-a atins obiectivul pentru 2018 în ceea ce privește numărul de utilizatori de pe piața din România, cu o lună înainte de terminarea anului. Țara noastră urcă pe locul 4 în topul țărilor în care operează Revolut.

La finalul anului trecut, Revolut ajungea la 100.000 de utilizatori în țara noastră, volumul tranzacțiilor efectuate de aceștia depășind 400 de milioane de euro în luna noiembrie. România ocupă astfel locul 4 în topul piețelor Revolut cu cea mai rapidă creștere, după Marea Britanie, Franța și Polonia. În luna mai, momentul în care fintech-ul britanic a deschis oficial biroul din țara noastră, la nivel local existau circa 25.000 de utilizatori.