„Din noul rol, voi putea continua transformarea digitală a industriei de beneficii la o scară mai mare, într-o piață europeană a muncii tot mai tehnologizată și aflată în plină schimbare. Împreună cu echipele Edenred din Europa Centrală, vom accelera dezvoltarea de soluții inovative cu impact rapid asupra calității serviciilor pe care le oferim în beneficiul clienților noștri, în noua normalitate, bazându-ne pe o platformă tehnologică puternică și cu o arhitectură deschisă”, a spus Dana Sîntejudean, Director Regional Edenred Central Europe.

Călătoria profesională a Danei Sîntejudean în Edenred a început în 2003, când s-a alăturat echipei din Cluj. După gestionarea cu succes a mai multor roluri în cadrul departamentului Sales, a preluat, în 2013, funcţia de Commercial and Public Affairs Director, iar, în 2016, a devenit Deputy Managing Director Edenred România. În urma rezultatelor excelente obţinute, în 2018, Dana Sîntejudean a fost numită Managing Director Edenred România.

Edenred este o platformă lider de servicii și plăți ce conectează milioane de angajați și comercianți parteneri din 46 de țări. În 2019, grupul a gestionat un volum de afaceri de 31 de milioane de euro, din tranzacții realizate, în primul rând, prin intermediul aplicațiilor mobile, al platformelor online și cardurilor.

În România, Edenred este cel mai mare furnizor de beneficii extrasalariale fixe și flexibile pentru angajați – prin intermediul platformei BenefitOnline.ro, o companie Edenred.

De la începutul anului, Edenred România a accelerat digitalizarea portofoliului și a lansat o serie de produse inovative, precum propria soluție de plăți cu dispozitive mobile pentru Android, Edenred Pay. Într-un an atipic pentru business, Edenred a implementat voluntar măsurile necesare pentru a susține autoritățile și partenerii și a pus în piață produse noi și specifice contextului, pentru ca aceștia să treacă mai ușor peste momentele critice generate în pandemia de COVID-19.

În această direcție, inițiativa globală More Than Ever a fost transpusă în România sub forma celui mai amplu program de susținere a restaurantelor partenere, Edenred oferind 20.000 de mese gratuite, pentru a atenua impactul crizei asupra partenerilor din HoReCa.