Această listă nu este definitivă și nici exhaustivă. Știm că vor lipsi unele startup-uri care merită menționate în orice prezentare despre ecosistemul local, dar vrem să ne concentrăm pe acelea despre care am scris, cu care am vorbit sau care au avut un moment important în 2023, cum ar fi o investiție sau o extindere importantă.

Aceasta este a treia parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada Sărbătorilor de Iarnă, moment când și noi luăm o pauză binemeritată, dar în care e bine să ne amintim cine sunt jucătorii cei mai interesanți din acest ecosistem de companii inovatoare.

Acestea sunt trei dintre companiile care ne-au atras atenția anul acesta și despre care am scris.

FlowX

FlowX.ai este un startup care digitalizează procesele interne ale companiilor și a fost fondat de Ioan Iacob, după ce acesta a ieșit din compania sa anterioară, Qualitance. Investiția de 35 de milioane de dolari obținută anul acesta de companie a fost condusă de firma londoneză Dawn Capital, iar investitorii deja existenți, Day One Capital, PortfoLion și SeedBlink au participat la rundă.

Totodată, runda impresionantă de investiții se întâmplă să fie și cea mai mare rundă de tip Series A din istoria României, după cea de 28,5 milioane de dolari din 2017 pentru UiPath.

Cu o echipă de aproximativ 50 de persoane în Europa și S.U.A., FlowX.AI se pregătește pentru o extindere internațională rapidă, cu obiectivul de a deveni platforma de referință în application modernization la nivel enterprise.

FlowX.AI a fost lansată ca o platformă de accelerare a transformării digitale pentru a rezolva o problemă uriașă cu care se confruntă instituțiile financiare: cum să construiască rapid soluții digitale moderne peste sistemele deja existente.

Platforma a fost implementată de Banca Transilvania, una dintre cele mai mari instituții bancare din sud-estul Europei, precum și de Asirom (Vienna Insurance Group) și OMV-Petrom.

Despre FlowX poți citi mai multe din acest articol de pe start-up.ro.

hackajob

hackajob este un marketplace prin care specialiștii din IT și companiile care au nevoie de ei se pot întâlni. Astfel, companiile pot găsi talentele dorite. Platforma inversează puterea, pentru că firmele “pot aplica” pentru a selecta un specialist, nu invers.

Fondat de Răzvan Creangă, hackajob a obținut anul acesta o investiție Series B consistentă, de 25 de milioane de dolari, pentru a crește platforma care ajută la găsirea de angajați tehnici.

În momentul de față hackajob are 10 milioane de dolari venituri anuale recurente. Pe site sunt 500.000 de utilizatori și 200 de clienți plătitori care sunt companii foarte mari și care angajează constant. hackajob are 120 de angajați.

Investiția de 25 de milioane de dolari a fost condusă de Volition Capital cu participarea Axa Venture Partners și Future Fund, iar în total, hackajob a primit 33 de milioane de dolari investiție.

hackajob deține în prezent unul dintre cei mai buni algoritmi tehnologici de matching din industria de recrutare, iar printre clienții firmei se numără companii de top ca Apple, Vodafone, Barclays, Capgemini și KPMG.

Poți citi mai multe despre hackajob din acest material de pe start-up.ro.

Pluria

Startup-ul românesc Pluria, lansat în 2020, este un agregator de spații flexibile care facilitează modul de lucru hibrid, cu operațiuni în plan internațional, cu peste 350 de spații de lucru flexibile în rețea și o prezență importantă în mai multe țări din Europa și America Latină.

Platforma a fost deja adoptată de către 150 de lideri din industrie din România, Europa și America Latină, fiind preferată de companii din industria de IT, banking și servicii profesionale.

În primăvara lui 2023, Pluria, a primit o rundă de investiție de 2 milioane de dolari, iar finanțarea a fost condusă de Eleven Ventures, una dintre cele mai importante firme de capital de risc din Europa de Sud-Est.

Pluria a inovat modelul de lucru hibrid, oferindu-le companiilor posibilitatea de a pune la dispoziția echipelor remote spații de birouri și săli atent selecționate, pe care angajații le pot rezerva direct din aplicația mobilă.

În România, companiile care folosesc Pluria pot rezerva spații flexibile în 12 orașe din țară (București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara), accesând birouri individuale, birouri private și săli de ședințe în peste 500 de spații de lucru din toată rețeaua internațională.

Startup-ul de tehnologie intenționează să extindă adoptarea soluției sale în rândul companiilor din Europa de Est și America Latină, dezvoltând tehnologia pentru a conecta companiile, angajații și furnizorii de spații de lucru.

Poți citi mai multe despre Pluria din acest material de pe start-up.ro.