Lista aceasta nu este una definitivă și nici exhaustivă. Evident că vor lipsi unele startup-uri care merită menționate în orice prezentare despre ecosistemul local. Dar ne vom concentra pe acele startup-uri despre care am scris, cu care am vorbit sau care au avut un moment important în 2021, cum ar fi o investiție sau o extindere importantă.

Aceasta este a doua parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada Sărbătorilor de Iarnă, moment când și noi luăm o pauză binemeritată, dar în care e bine să ne amintim cine sunt jucătorii cei mai interesanți din acest ecosistem de companii inovatoare.

Iată alte cinci companii care ne-au atras atenția anul acesta și despre care am scris:

Vehicool

Doi tineri din București au dezvoltat un concept cu totul nou pentru piața din România, adică o spălătorie auto mobilă.

Vehicool a fost fondat de Alex Caplea și Ionuț Miftode. Cei doi au experiență în IT de 6, respectiv 7 ani și au început ideea prin a dezvolta o aplicație pentru telefoanele și tabletele cu Android și iOS în octombrie. Aceasta este interfața spălătoriei auto mobile.

Aplicația de spălătorie auto mobilă funcționează destul de simplu. Clienții care vor să o folosească descarcă aplicația din App store sau Google Play, își creează un cont și plasează un pin pe o hartă unde adaugă adresa la care mașina va fi parcată.

Ulterior aceștia tot din aplicație aleg dacă serviciul va fi interior/exterior, ziua și intervalul orar în care mașina va fi parcată la adresa indicată. În plus, adaugă datele de identificare a mașinii și pot plasa comanda plătind cu cardul. De asemenea, după ce spălătorii auto termină treaba, poți lăsa feedback și bacșiș direct în aplicație.

Hyperhuman

Hyperhuman permite antrenorilor de fitness că creeze exerciții și antrenamente video în câteva minute și apoi să le monetizeze, fără să facă producție video și editare. Antrenorii filmează video-uri scurte cu mișcările principale, iar o inteligență artificială generează un antrenament video complet și teasere pentru social media. Astfel, antrenorii pot să-și monetizeze mai ușor antrenamentele și online.

Startup-ul românesc Hyperhuman, care realizează o platformă de antrenamente fitness personalizate a primit în ianuarie 2021 500.000 de euro investiție. Startup-ul a fost fondat de foști angajați la Vector Watch sau Fitbit, care au avut anterior și implicare în startup-ul getFitter.

Hyperhuman a primit 500.000 de euro pentru platforma lor digitală de publishing și monetizare pentru industria de fitness. Runda de investiții a fost condusă Early Game Ventures, împreună cu Sparking Capital și Simple Capital.

DRUID

DRUID (www.druidai.com) este o companie de tehnologie conversaţională AI care dezvoltă asistenţi virtuali inteligenţi pentru organizaţii de tip Enterprise.

Prin integrarea cu roboţi UiPath, DRUID permite automatizarea unor procese complexe în care sistemele informatice schimbă informaţii cu utilizatori umani într-un limbaj natural, prin orice canal digital de comunicare. În mai puţin de doi ani de la lansare, DRUID are deja în România peste 50 de clienţi Enterprise.

Disponibil în peste 45 de limbi, DRUID oferă sute de șabloane conversaţionale care deservesc roluri și procese specifice din cadrul oricărei industrii. Asistenţii virtuali DRUID ajută oamenii să comunice mai uşor cu roboți sau cu sisteme informatice printr-un limbaj natural, simplu şi inteligent.

Veniturile recurente DRUID au crescut cu 580% în 2020 faţă de 2019, în contextul în care piaţa soluţiilor conversaţionale bazate pe inteligenţă artificială este estimată că va avea o rată medie de creştere de 22% în următorii patru ani, ajungând la 13.9 miliarde de dolari în 2025, conform unui studiu Marketsandmarkets.

Oveit

Oveit a fost fondat în 2015 cu scopul de a îmbunătăți modul în care brandurile oferă experiențe live clienților lor și servește acum peste 3000 de clienți pe 4 continente. Din 2019, Oveit s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, deschizând un birou în Austin, Texas, în urma unei finanțări.În pandemie Oveit a dezvoltat Streams.live, un produs de live shopping.

Fondatorii au întrevăzut în pandemie un context favorabil pentru creșterea cumpărăturilor live interactive. Cererea a venit cu preponderență dinspre generațiile tinere - Gen Z și Millennials care preferă o interacțiune directă, personală și interactivă cu brandul atunci când cumpără online, apreciind experiențele aproape la fel de mult ca produsele pe care le cumpără. Este o schimbare a comportamentului de consum la nivel global.

Piața de Live Stream Shopping are un potențial imens și este previzionată să ajungă de la 1 miliard de dolari în 2019 la 320 de miliarde de dolari în 2023, doar în Statele Unite, și la 474 de miliarde de dolari în China, oportunitate valorificată de fondatori.

I'm Fine

I’m Fine este un sistem digital complet de asistență psihoterapeutică. Ajută beneficiarii să înțeleagă mai multe despre emoțiile lor, să primească informații personalizate și să se conecteze cu specialiștii potriviți din 30 de orașe din toată țara. Proiectul este susținut de European Institute of Technology, organizație sub egida Comisiei Europene, prin programul InnoStars Awards 2020.

I’m Fine este un sistem digital complet care îmbunătățește rezultatele obținute prin psihoterapie și oferă instrumentele necesare pentru o înțelegere mai bună a propriilor emoții. Este formată dintr-o aplicație complet gratuită care oferă sprijinul psihologic necesar, conectată cu o platformă web cu 130 psihoterapeuți din 30 de orașe unde cei care au nevoie de ajutor pot găsi un psiholog potrivit, în funcție de obiectivele pe care le au.

I’m Fine App oferă resurse și instrumente care îi asistă pe cei care au nevoie de ajutor în îmbunătățirea stării lor mintale. Aplicația îi ajută să-și înțeleagă mai bine emoțiile, oferă recomandări personalizate privind starea de spirit și îi conectează cu psihoterapeuți licențiați și verificați.