Octavian Palade
Avem nevoie de stres. Stai să explic.
Există multe lucruri pozitive care pot motiva o echipă. Dar noi, ca specie, avem tendința să devin delăsători dacă lucrurile merg exclusiv bine o perioadă. Când totul e lapte și miere, când primim doar laude, bonusuri și aprecieri, parcă nimic nu ne mai motivează. E perversitatea evoluției, sunt genele rămase de la strămoșii noștri care, dacă prindeau zile în care nu erau alergați de animale sălbatice sau în care nu le era amenințată viața de foamete și de vreme, zăceau cât mai mult ca să-și conserve energia.
Stresul leagă echipe, anxietatea privind un competitor nou și puternic poate fi cea mai bună motivație, iar ”ura” față de un dușman comun poate fi cel mai bun ”team building” prin care să treacă o companie.
Grija că nu ți-ai îndeplinit atins KPI-urile te poate împinge mai sus pe scara corporatistă și adrenalina dată de un deadline neîmplinit te poate motiva să scoți cel mai bun proiect la care ai lucrat vreodată.
Desigur, vorbesc și din experiență aici. Am fost mereu elevul/studentul care aștepta până în ultimul moment pentru a se apuca de o lucrare importantă. Textul acesta este scris pe ultima sută de metri, iar inspirația pentru el a venit în ultim moment, din cauza gândului stresant că las newsletter-ul fără scrisoare.
Nu zic să lași lucrurile pe ultima sută de metri mereu - fiecare om e diferit și presiunea unui deadline poate deveni prea mare. Zic doar să nu fugi de stres tot timpul.
În ultimul an, generația mea a avut ocazia să vadă pe viu de ce marile catastrofe globale au adus și cele mai mari inovații și transformări în bine la nivel de societate. Stresul a împins mulți antreprenori să-și transforme business-urile și mulți dintre ei o duc mai bine decât înainte.
Da, stresul ne omoară, dar numai dacă îl lăsăm să ne copleșească. Dar și lipsa lui ne ucide - metaforic vorbind. O viață total lipsită de stres e o viață fără satisfacția răzbaterii prin situații dificile, o viață mereu călâie, la capătul căreia s-ar putea să te găsești fără realizări, fără satisfacții profunde, fără prea mulți oameni în jur - pentru că și relațiile interumane de durată sunt cele călite prin foc.
Așa că să te stresezi. Dar cu măsură.
