Strategia de marketing trebuie creată înainte de a deschide o afacere, iar cel mai bine este să apelezi la un specialist în brand awareness care te va ajuta să construiești strategia de promovare adaptată la profilul și obiectivele businessului.

Alina Tăbușcă este unul dintre specialiștii în promovarea afacerii pe care îi regăsești pe BizTool.ro. Ea are o experiență care înglobează marketing de produs și de servicii, strategii de promovare locale și internaționale, brand development și scalare de brand.

De altfel, pe BizTool.ro, proiect powered by start-up.ro, poți să găsești un specialist ori poți deveni chiar tu unul și să le oferi din experiența ta celor care își construiesc acum afacerea. BizTool.ro te ajută să îți faci loc printre rezultatele de pe Google și să găsești specialiști în grafică, în marketing, un avocat bun sau un consultant care să poată evalua și furniza posibile soluții pentru diferite ipostaze ale afacerii.

Butonul "Vreau să ofer consultanță!" de pe BizTool.ro deschide calea specialiștilor pentru a fi listați în cel mai scurt timp pe marketplace-ul de servicii oferit de către start-up.ro.

Alina Tăbușcă, specialistul care dezvoltă branduri și campanii

„Ca să rezum cei peste 11 ani de marketing, aș spune că a fost o călătorie intensă, în care am învățat foarte multe lucruri practicând și am explorat domenii, proiecte sau roluri diferite înainte să fac această alegere profesională”, povestește Alina despre experiența sa profesională.

Când a terminat facultatea, era hotărâtă să facă PR, dar după mai puțin de doi ani și-a dat seama că era în căutarea unui ritm diferit. „Visul meu era să dezvolt branduri și campanii, nu să fiu un martor pe scena marilor branduri. Așadar, treptat, am început să preiau sarcini de marketing, să propun proiecte, să fac freelancing și, ulterior, să trec integral pe o poziție de specialist în marketing” adaugă ea.

În tot acest timp în care a căutat cariera potrivită, Alina a vânat provocări, „pentru că știam că așa voi avea parte de un proces accelerat de creștere”. Și a funcționat, afirmă ea, până când a găsit mixul perfect între domeniul în care a acumulat ani de experiență și pasiunea de a lucra cu oamenii, „care cred că e nativă”, este de părere Alina. Așa s-a născut Coach4Marketing, un proiect dedicat celor care vor să îmbunătățească rezultate, procese, planuri și atitudini.

Alina se arată mulțumită de faptul că a putut alege două domenii simultan - marketing și coaching - fără să renunțe la nimic din ce iubește sau ce a acumulat în timp.

În marketing e greu să te plictisești dacă pui suflet. Chiar trebuie să te străduiești sau să fii într-un loc foarte greșit ca să nu ai ce face. Iar asta face lucrurile mult mai frumoase și mai vii. E o dinamică în care nu amorțești.

În același timp, ea spune că în marketing este un ritm care își lasă amprenta, iar uzura e mare. „Ai mai mereu o campanie în lucru și o campanie în plan (varianta minimalistă), iar dacă ai un rol de coordonare, partea de people management concurează strâns cu cea de process manager și amândouă concurează cu timpul disponibil într-o zi”, povestește Alina din activitatea de specialist în marketing.

În același timp, ea spune că de la marketing la marketing coaching a fost doar un... salt. La propriu. „Mi-am dat seama într-o vineri că nu sunt OK; că nebunia din jurul lansărilor sau din perioada de raportare nu mi se mai părea fermecătoare ci obositoare, iar partea care îmi dădea cea mai mare satisfacție era lucrul cu oamenii din echipă. Așa că luni mi-am dat demisia, fără un plan B.”

Au urmat câteva luni de recuperare și de căutare a unei formule de lucru în care să creadă. Câteva luni mai târziu, după ce s-a făcut liniște, a găsit un site de marketing coaching din afară. „Și m-a lovit! În calitate de manager am făcut coaching cu echipele mele, am făcut un curs de coaching când trainingul era încă nou în România și zona mea de dezvoltare a fost mereu cea de formare. De acolo, totul a venit de la sine. Încă sunt surprinsă de cât de frumos și de natural au avansat”, mărturisește Alina.

Ești consultant și vrei mai mulți clienți? Intră în comunitatea Biztool.ro, oferită de start-up.ro, aici.

Marketingul este un proces vital pentru antreprenori, deoarece nicio afacere nu se poate consolida și crește fără o deveni stabilită și nu poate crește fără o piață. Procesul de achiziționare clienți și retenție se află în centrul marketingului. În acest sens, Alina Tăbușcă este de părere că antreprenorii locali au nevoie de serviciile pe care le oferă ea în primul rând pentru că 90% din antreprenoriatul local înseamnă să înveți din mers.

Nu avem școli care să te pregătească pentru realitatea mediului de afaceri și nici nu avem o cultură bine înrădăcinată de people management.

„Mulți dintre cei care dețin sau încep o afacere sunt copleșiți de volumul și diversitatea sarcinilor, de situația pieței muncii și de ceea ce pare de multe ori o luptă între potențial și perspectivă”, afirmă ea.

Specialistul explică faptul că, în sesiunile de marketing coaching, antreprenorul lucrează cu o persoană care are ca unic obiectiv să te sprijine în a dezvolta sau în a avea mai multă vizibilitate asupra unui proces complet de marketing și toate sesiunile sunt customizate pe nevoia ta sau a brandului tău.

Potrivit ei, sunt startup-uri care apelează la marketing coaching pentru a defini un flux productiv de comunicare sau care pe durata sesiunilor își conturează întreg planul de promovare; sunt și manageri care au deja echipele necesare pentru a implementa aceste strategii. „Așadar, în coaching lucrăm pe înțelegerea impactului anumitor canale, pe urmărirea KPI-ilor și pe optimizare off-process”, adaugă Alina.

În cele mai multe cazuri, cred că antreprenorii au nevoie de marketing coaching întrucât pe tot parcursul sesiunilor învață foarte multe lucruri despre ei înșiși și dezvoltă un mod de a gândi care îi ajută în toate celelalte procese.

În opinia Alinei, antreprenorilor din România le lipsește încrederea în forțele proprii. „Știu, am spus mai sus că nu există formare specială pentru antreprenori și rămâne valabil. Dar dacă educația pe care o avem deja ne-ar încuraja să credem în capacitatea noastră de a crea, în calitățile native, dacă am fi înconjurați de mai mult sprijin și mai puțină vină, am avea mult mai mulți oameni talentați care au curajul de a investi timp, energie și efort în ideile lor”, remarcă specialistul BizTool.ro.

Ea este convinsă că „pe măsură ce vom evada din era educației prin rușine, vom vedea o creștere rapidă a numărului de antreprenori și în durata de viață a companiilor.”

De asemenea, Alina menționează la acest capitol și „proba de rezistență”. Ea spune că atât ca indivizi, cât și ca organizații, încă suntem la început în ceea ce privește conceptul de cooperare și competiție. „Uneori, dificultățile sunt mai ușor de depășit dacă ești dispus să lucrezi alături de un potențial competitor, atâta timp cât resursele pe care le salvezi în proces îți oferă șansa de a redresa compania. Sunt proiecte care au reușit mai ales pentru că mai multe companii din același domeniu au făcut un efort comun, care ar fi fost imposibil fiecăruia în mod individual. Schimbarea e mult mai greu de realizat singur, chiar dacă e schimbarea situației unei singure companii. Așadar, rezistența crește proporțional cu flexibilitatea și adaptabilitatea unei companii.”, concluzionează ea.

BizTool.ro - marketing și coaching

În ceea ce o privește pe ea, Alina Tăbușcă poate ajuta utilizatorii BizTool oferindu-le sprijin în a-și îndeplini obiectivele, fie că este vorba de consultanță sau coaching în marketing, întrucât „claritatea obiectivelor e definitorie pentru succesul unei colaborări”, în opinia ei.

Alina menționează că modul ei de lucru nu este la fel de comod pentru clienți cum este cel clasic în care ai un consultant care face și partea de implementare, către care delegi rezolvarea unei nevoi sau probleme de moment. În schimb, ea oferă sprijin, iar partenerii ei își asumă rolul propriu în procesul pe care vor să îl creeze sau schimbe.

„Cred în acest mod de lucru întrucât atunci când tratezi probleme sau situații a căror sursă nu o înțelegi, tratezi simptome și nu afecțiuni, cum ar spune un medic. Și de cele mai multe ori situația se repetă până când compania nu mai poate susține financiar intervențiile permanente sau până când un factor de decizie rupe acest lanț al slăbiciunilor asumându-și o schimbare de substanță, care începe cu înțelegerea substratului de business”, explică Tăbușcă.

„În plus, coaching-ul implică sesiuni de lucru one-to-one, în care principalul obiectiv al meu este să ajut oamenii din fața mea să vadă multitudinea de resurse pe care o au de cele mai multe ori la îndemână. Dar minunile se întâmplă între sesiuni, în realitate, pentru că atunci se face implementarea lucrurilor discutate în sesiune, fie că e un text nou pentru un material de promovare, fie o nouă modalitate de lucru cu echipa.”

Comunitatea BizTool, o sursă de dezvoltare

Biztool.ro nu este doar un marketplace de servicii unde poți găsi specialiști pentru diverse nevoi - IT, marketing, dezvoltare personală, mentorat sau juridic - dar are și scopul de a construi o comunitate de specialiști și antreprenori care să se sprijine reciproc și să crească împreună.

La rândul său, Alina Tăbușcă este sigură că puterea comunității este utilă pentru un antreprenor, întrucât comunitatea e un factor de validare. „E ca și cum ai obține varianta organică a unei certificări ISO. Dar mai mult decât atât, este o sursă de dezvoltare.”

Comunitatea favorizează construirea relațiilor de afaceri, circulația informației, promovarea standardelor de calitate, poate amortiza un dezechilibru prin puterea unui grup de negocia.

„În plus, nu cred că există în acest moment business care să nu aibă nevoie de oameni. Dacă nu sunt clienți, sunt angajați sau parteneri. Iar încrederea care facilitează tranzacții majore sau colaborări de durată se dobândește la nivel de individ, oricât de corecte ar fi recomandările unui algoritm online. La final de zi, alegem în baza unor convingeri personale, conștiente sau nu, ori a unei rezonanțe. Nimeni nu vrea să lucreze cu oameni care constituie un factor de risc, pentru că e un disconfort permanent. Iar comunitatea are puterea de a valida sau invalida de multe ori acești oameni.”

Alina spune că tot ce a învățat până acum s-a datorat, într-o formă sau alta, comunității. Potrivit ei, marketingul și coaching-ul au evoluat prin puterea comunității profesionale de a inova, de a documenta procese sau instrumente, de a împărtăși rezultate. „E aproape imposibil să nu găsești informații sau sprijin în oricare dintre cele două domenii, dacă ți-l dorești cu adevărat”, adaugă ea.

Cât despre rolul comunității în dezvoltarea Coach4Marketing, punctul de pornire pentru Alina au fost evenimentele de networking. Avea nevoie de feedback direct și a realizat că networking-ul e cel mai bun mod de a-l primi. A văzut care sunt nevoile pe care le comunică cel mai des fiecare categorie de public din cele cu care lucrează ea, a văzut care sunt beneficiile la care reacționează cel mai bine, care sunt obiecțiile și din ce anume își iau încrederea. „Mai mult, networking-ul e o sursă foarte bună de clienți, pentru că în situația mea, oamenii lucrează mult mai bine când se simt în largul lor cu persoana care le este coach, iar acest prim contact îi ajută să decidă mult mai repede decât ar face-o online.”

Nu în ultimul rând, Alina menționează faptul că din comunitate și-a luat modele. „Am cunoscut oameni extraordinari, care m-au ajutat să cresc și de la care învăț în permanență lucruri noi.”

Ea recomandă un serviciu precum marketplace-ul BizTool.ro – pentru antreprenori și alți specialiști care vor să se alăture - pentru că îl consideră „un context de prezentare OK și pentru că vânzările pasive sunt aur curat pentru orice business sau freelancer.” În plus, ea crede că Biztool.ro poate fi un intrument bun pentru a porni un proces de branding personal.

BizTool.ro este un canal care are puterea de a construi relații de afaceri și de a atrage sau consolida încrederea atât a colegilor din domeniul de activitate, cât și a potențialilor clienți.

Dacă vreți să vă numărați printre experții care-și pun la dispoziție cunoștințele, ne puteți da un mail pe adresa office@biztool.ro.

BizTool Match - angajează specialiști pentru proiectele tale

Recent am extins funcționalitățile marketplace-ului de servicii prin BizTool Match. În esență, poți să publici pe platformă un proiect la care ai nevoie de un specialist, fără să mai dai anunțuri sau să-i cauți pe grupuri de Facebook.

Mai multe detalii despre BizTool Match poți afla pe această pagină. Tot aici poți adauga proiectul tău pentru care ai nevoie de ajutorul experților listați pe platformă.

Aici poți găsi mai multe materiale cu experți listați pe BizTool.ro, precum și transcript-uri ale webinariilor pe care le-am organizat sub umbrela BizTool și alături de comunitatea Viața de freelancer.