Alături de colegii mei, Octavian și Vlad, am testat în 2020 peste 100 de gadgeturi, fie ele telefoane, laptop-uri sau căști. Astfel, m-am gândit că ar fi interesant să fac o incursiune în trecut și să evidențiez câteva gadgeturi care mie mi-au plăcut sau m-au impresionat într-un anumit fel.
Telefonul pe care l-aș recomanda tuturor care vor un telefon premium și modern. Ecranul de pe acest smartphone este absolut superb: este mare, frumos, culorile afișate sunt contrastante, iar rata de refresh adaptivă de 120 Hz leagă totul într-un pachet frumos. De asemenea, este un telefon performant care rulează bine orice aplicație și joc din Google Play Store, camerele scot imagini de calitate în majoritatea situațiilor, iar stylusul se dovedește a fi util. Nu am fost foarte mulțumit de autonomia bateriei și de faptul că se încarcă cam lent. Note 20 Ultra nu este perfect. Dar se apropie. Per total, dintre toate telefoanele pe care le-am testat anul acesta, Note 20 cred ca este favoritul meu.
Smartphone-ul care mi-a plăcut cel mai mult datorită ecranului mare și plusului de productivitate pe care-l aduce. Fold 2 este un telefon șlefuit, cu un design premium și ecranul mare face deliciul oricărui utilizator. Din păcate, producătorii încă nu au găsit o soluție pentru ecranul de plastic, dar măcar Fold 2 se simte mai bine la atingere decât cel de pe Fold și nici nu am văzut să aibă probleme în utilizare. Fold 2 este o îmbunătățire a lui Fold în toate aspectele sale: design, performanță, foto/video, utilizabilitate, iar Fold 2 nu e doar un telefon pliabil bun, ci un smartphone de calitate pe care-l recomand celor care au bani de așa ceva. Totuși, acest calificativ, această coroană, dacă vrei, pe care i-o înmânez telefonului este una cu asterisc* (ecranul de plastic/ultra thin glass este călcâiul lui Ahile al acestui telefon și cei de la Samsung trebuie să găsească o soluție. Și să reducă din preț.)
Un alt telefon care mi-a atras atenția este Sony Xperia 1 II. Poate nu are cel mai modern design, însă pe mine m-a convins cu capabilitățile sale în materie de fotografie. Ai o mulțime de setări pentru foto și video în aplicațiile respective și dacă ești pasionat de fotografie și vrei un control mai bun asupra pozelor sau clipurilor video pe care vrei să le faci atunci Xperia 1 II ar trebui să fie de interes pentru tine. Xperia 1 II este cel mai bun telefon Sony din ultimii, unul care nu se adresează doar fanilor companiei, ci cumpărătorilor care vor un produs premium și celor pentru care fotografia și filmarea este ceva mai mult decât o pasiune.
Moto G 5G Plus este un telefon care mi-a plăcut și pe care în review-ul meu l-am numit un best buy deoarece cred că atinge o balanță potrivită între calitate și preț și ai și conectivitate 5G. Nu este un telefon pretențios, însă punctează acolo unde trebuie: ecran rapid de 90 Hz, baterie bună, camere decente și sistem de operare curat. Într-un final, la fel ca și în trecut, seria G de la Motorola este una care oferă multe, cu puține compromisuri, la un preț corect, iar Moto G 5G Plus merge în aceeași direcție.
Xiaomi Redmi Note 9 a fost cel mai bun telefon ieftin pe care l-am testat. Oferă o performanță foarte bună, fotografii destul de bune pentru social media și are un preț mic.Xiaomi Redmi Note 9 este un pachet atrăgător. Prețul e bun, iar minusurile sunt mici: un timp mai lung de încărcare, un ecran spălăcit și poate o utilizare mai dificilă cu o singură mână, însă ai performanță ok, autonomie mare și camere foto destul de bune.
MSI Creator 17 este primul laptop din lume cu un ecran miniLED, iar asta face ca experiența de consum media și pe cea de work&play să fie una excelentă. Ecranul este superb și afișează culori incredibile și ai parte de o experiență HDR nemaiîntâlnită pe un laptop. Nici performanța nu este rea, însă ce nu mi-a plăcut este designul și faptul că este cam zgomotos și se încinge cam tare la turație maximă. Eu mi-aș lua un asemenea laptop pentru editare video, dar și pentru gaming 4K.
Asus ZenBook Flip 13 este primul laptop cu procesor Intel din generația 11-a pe care l-am testat. Am rămas plăcut surprins de performanță și cu un astfel de procesor chiar ai putea să faci ceva light gaming la rezoluție bună, fără să pierzi din autonomia bateriei sau din portabilitate. Asus a implementat o tehnologie numită AI Noise Cancelling și ar trebui să elimine zgomotele de fundal pentru ca tu să ai parte de o conversație clară și fără zgomote. Chiar funcționează și poți vedea un scurt test.
Este un laptop mic, premium potrivit pentru cei care vor un PC pentru editare ofice, dar și ceva foto sau video.
Sony a lansat anul acesta impresionantul Sony A7S III, care din păcate nu a ajuns la review la noi, însă am prins fratele său mai mic Sony A7C, cel mai mic full-frame mirorrless din lume. Camera arată ca una din seria Alpha 6000, însă la interior este ascunsă mai multă tehnologie și un senzor mai mare. Avem un senzor full-frame de 24 MP, un sistem de autofocalizare excelent, culori frumoase, imagini sharp și capabilități video foarte bune. În funcție de nevoile tale, vei decide dacă un Sony A7C este mai potrivit decât A7III. Eu cred că această nouă cameră Sony este una foarte bună. Mi-a plăcut foarte mult imaginea obținută, coloristica, însă sunt dezamăgit că la acest preț nu avem filmare 4K la 60 fps.
Sonos Arc este un soundbar cu Dolby Atmos care te va da pe spate prin calitatea sunetului redat. Poate fi companionul perfect la un televizor OLED în cinematograful tău de acasă. Filmele se aud extraordinar, la fel și muzica și-l recomand fără nicio reținere, însă prețul este uriaș. Dacă vrei un soundbar cu sunet de calitate, dar nu ești dispus să plătești extra pentru Dolby Atmos atunci poți alege Sonos Beam, care are review pe start-up.ro, ce este la jumătate de preț față de Arc.
Scris - Sony a venit cu o nouă versiune de căști over-ear noise cancelling pentru 2020. Schimbările sunt minore față de versiunea anterioară, dar XM4 repară fix bubele pe care le avea XM3, oferind același sunet de calitate și anulare bună a zgomotului de fundal. Dacă bugetul nu e o problemă și vrei căști cu un sunet de calitate și noise cancelling avansat atunci WH-1000XM4 sunt perfecte. Pe de altă parte, dacă vrei un sunet la fel de bun, noise cancelling bun, un preț mai accesibil și nu te interesează wear detection sau posibilitatea de a te conecta la două dispozitive în același timp, atunci mai bine te îndrepți către modelul anterior, WH-1000XM3.
De asemenea, în această perioadă am testat și destule periferice pentru PC și Razer Huntsman Mini mi-a plăcut foarte mult. Este o tastatură mică de tip 60%, cu un look foarte cool și minimalist. Switch-urile roșii de pe versiunea Mercury White sună excelent și a fost o plăcere să scriu pe ea. Ar fi fost perfectă dacă avea și o conectivitate pe bluetooth pentru a scăpa complet de fire.
Pentru că suntem în pandemie o să menționez și un dispozitiv care s-a potrivit de minune în perioada asta: ModMic Wireless Antlion Audio, un microfon wireless pe care-l atașezi la orice pereche de căști. Microfonul are și două moduri prin care poate capta sunetul - omni-direcțional cu o gamă de frecvență de răspuns mai mare și uni-direcțional pentru un sunet mai clar și elimină o parte din zgomotul de fundal. Calitatea audio este bună, la fel și bateria și e foarte bun pentru Zoom și alte call-uri.
Înainte să închei acest video vreau să menționez și serviciul de streaming Stadia, care duce la o democratizare a accesului la jocuri video. Nu mai trebuie să ai hardware performant deoarece vei putea face streaming la joc, similar cu experiența Netflix. Pentru mine lucrurile au mers foarte bine în timpul testului și abia aștept să-și mărească libraria de jocuri.
Dacă dorești să afli mai multe detalii despre aceste produse sau despre altele poți să te uiți pe canalul nostru de YouTube sau pe site la secțiunea reviews.