Proiectul ”Centru de Resurse pentru Antreprenori și Afaceri Durabile” se derulează în perioada ianuarie 2018 - ianuarie 2021 și are un buget total în valoare de 16,3 milioane de lei (13,8 milioane de lei sunt fonduri de la Uniunea Europeană acordate prin intermediul programulii Start Up Plus.

Obiectivul general al proiectului este creșterea ocupării în regiunea Sud Vest Oltenia prin stimularea participării pe piața muncii a persoanelor cu potențial antreprenorial și crearea unui program regional integrat de încurajare și sprijin tehnico-financar pentru înființarea și dezvoltarea de noi întreprinderi în mediul urban.

Totodată, organizatorii acestui program doresc să ajute cel puțin 550 de persoane din regiunea de sud-vest a Olteniei în deprinderea competențelor necesare transpunerii planurilor de afaceri în business-uri realiste – aceste persoane vor beneficia de cursuri de formare antreprenorială.

Nu în ultimul rând, va fi organizat un concurs în urma căruia vor fi selectate cel puțin 66 de inițiative care vor primi finanțare pentru a fi implementate.

Pot participa la activitățile proiectului persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 64 de ani care au cetățenie română și domiciliul stabil sau reședinta în Romania, regiunea S-V Oltenia (județele Olt, Dolj, Valcea, Gorj, Mehedinți), intenționează să își deschidă o afacere în mediul urban în regiunea de sud-vest a Olteniei și fac parte din următoarele categorii:

  • salariat
  • șomer
  • persoană inactivă (student, casnică)
  • desfășoară o activitate independentă (personă fizică autorizată, titular de întreprindere individuală, membru al întreprinderii familiale).

Nu pot face parte din proiect grupul țintă tinerii NEETs, adică persoane cu vârsta cuprinsă între 16 – 24 de ani care nu frecventează nici o formă de învățământ și care nu au loc de muncă.

Pentru a vă putea înscrie în cadrul acestui proiect, mai întâi trebuie să completați acest formular. Fiecare persoană înscrisă va fi contactată de echipa proiectului.

Alte proiecte derulate prin intermediul programului Start Up Plus

România Start Up Plus pentru Regiunea Sud Est – 40.000 de euro pentru antreprenori

39.000 euro pentru idei de afaceri în Regiunea Centru

Finanțări nerambursabile în valoare de 40.000 de euro oferite de UVT

Startup Yourself – program finanțare antreprenori în regiunea de Nord-Est

Ingenius Hub, program de finanțare și pregătire pentru viitorii antreprenori

Viitorii antreprenori din Muntenia, ajutați cu 40.000 de euro

Creative START – finanțări nerambursabile pentru IMM-uri în industrii creative