Vlad Andriescu
Dar hai să pornim de aici. Maimuțele nu pun întrebări. Deși sunt apropiate cognitiv de oameni, deși pot dezvolta limbajul semnelor, au o formă de sentimente și de atașament, sunt surprinse și șocate de lucruri, maimuțele nu pun întrebări de descoperire.
O maimuță poate să înțeleagă, de exemplu, dacă ceva dispare. Să zicem că a avut mâncare mereu, iar câteva zile la rând mâncarea nu mai este acolo. Se va întreba unde e mâncarea, dar nu va fi o acțiune dezvoltată în sine, ci o pornire de uimire și de căutare.
Maimuțele nu pot descoperi lucrurile noi prin întrebări. Așa cum a spus-o un utilizator de pe Reddit acum câteva săptămâni când citeam o discuție pe această temă, „maimuțele nu realizează că alte entități pot să știe lucruri pe care ele nu le știu”.
Acest concept separă radical oamenii de maimuțele. Suntem o evoluție a maimuțelor, dar una care a căpătat capacitatea de a întreba, iar prin această capacitate descoperim lucruri noi. Prima oară când această concluzie a fost trasă a fost în anii '70. Într-un experiment din 1972, Ann James Premack și David Premack au dezvoltat o metodologie pentru a învăța maimuțele să pună întrebări. Dar au ajuns la concluzia că interogările primatelor țin foarte mult de lucrurile extrem de simple ale existenței de zi cu zi.
Unde vreau să ajung? Prin prisma meseriei, după vreo 13 ani de carieră la diferite niveluri și discutând cu sute sau mii de persoane din diverse domenii, probabil că am pus sute de mii de întrebări. Unele sunt banale, le poate scrie și Chat GPT. Uneori pui întrebări de încălzire, uneori pur și simplu doar construiești un traseu până la punctele pe care vrei să le atingi cu adevărat.
Dar sunt anumite momente în existența unui jurnalist când lucrurile nu mai țin doar de bifarea unor elemente care trebuie cuprinse în cadrul articolului pe care urmează să-l scrie. Nu. Apare curiozitatea. E elementul care mă animă 13 ani mai târziu de cele mai multe ori în meseria aceasta. Dacă ar fi să mă întrebi ce mă satisface spiritual cel mai mult, curiozitatea rămâne în top acolo. Vreau să aflu de la oameni mai deștepți decât mine aspecte despre domenii pe care vreau să le explorez. Aștept să aflu o părere contrară sau o direcție la care nu mă gândisem.
Ca într-un joc de Minesweeper, cu fiecare întrebare se deschide un nou univers. Uneori dai și de o bombă care-ți dă universul peste cap, nu e un loc sigur. Dar o întrebare nouă e un univers nou. E ca și cum ai dezvolta un oraș în Sims. Se extinde spre periferie din ce în ce mai mult.
Curiozitatea de a pune întrebări mă aanimă și mi se pare unul dintre darurile pe care mi le dă meseria în fiecare zi. Așa treci uneori și pe lângă interviuri plicticoase, așa treci și pe lângă zile mai proaste. Atunci când un om îți spune o opinie, o poveste, când îți dă lumea peste cap.
Acest lucru ne separă de primate. Să deschidem universuri noi cu ajutorul întrebărilor.
Mesajul meu de astăzi aș vrea să-l purtați cu voi. Poate școala nu ne învață destul să punem întrebări, dar bunul simț o face. Purtăm cu noi un organ antrenat în fiecare zi - creierul. El e alimentat de întrebările pe care le poți pune. Și da, chiar nu există întrebări proaste. Uneori poate sunt formulate prost, uneori poate par stupide. Dar dacă ele vin dintr-o dorință sinceră de cunoaștere, atunci ele sunt un dar. Un dar pe care-l purtăm cu noi.
În momentul în care nu mai ai întrebări viața se termină din punctul meu de vedere.
În momentul când ai doar certitudini și universul devine finit, s-au ridicat bariere artificiale.
Pune întrebări. Fie că ești jurnalist, antreprenor, student, manager, angajat. Pune întrebări la locul de muncă, partenerilor de viață, întrebări la conferințe, întrebări pe rețelele sociale sau în relație 1 la 1 cu oricine.
Care a fost ultima întrebare care ți-a deschis un mic nou univers?
