Însă întotdeauna mă voi gândi la micii pe care-i mâncam atunci când mergeam în concediu cu părinții prin țară.

Pentru a ne alimenta nostalgiile, sau poate tocmai pentru a le scoate la iveală, ne-am gândit să lansăm proiectul ”Marea Unire a Micului Românesc. Ne-am amintit de localurile la care făceam un popas vara, în drum spre mare. Dar și de cele unde ne-am oprit în lungul drum înapoi spre casă.

Vă invităm și pe voi să ne spuneți care sunt locurile în care ați mâncat cei mai buni mici, cele pe care le vizitați și acum, sau cele care vă provoacă nostalgie. Haideți să facem o hartă a localurilor unde se servesc mici memorabili, pe care să le mai vizităm, măcar din când în când, și să ne îngăduim o pauză.

Marea Unirea a Micului Românesc - harta micilor

În ziua de azi preferăm să ne urcăm rapid în avion și să ajungem într-o jumătate de oră la Cluj, la Timișoara sau la Iași. Rareori ne mai permitem să oprim ca să gustăm un mic la Dedulești, probabil unul dintre cele mai celebre locuri în care poți găsi preparatul devenit peste hotare la fel de cunoscut ca și sarmalele noastre, dacă nu trecem pe acolo în mod regulat, străbătând țara de la un capăt la altul. În drum spre mare, gonim direct pe Autostrada Soarelui, tot pentru a economisi din timpul pe care-l petrecem pe șosele.

Azi nu ne mai permitem să petrecem 6-8-10 ore pe drum, mergând prin sate uitate de lume cu Dacia părinților. Poate de aceea, localurile tradiționale în care ne opream ca să mâncăm mici par să rămână undeva încremenite în trecut.

România, așa cum o știm noi, face 100 de ani pe 1 decembrie 2018. Micul există de mai demult. Și am căutat să vedem ce ne unește cu adevărat. Iar micul e unul dintre acele elemente. Așa s-a născut "Marea Unire a Micului Românesc".

Prin acest proiect editorial, susținut de către Penny Market, vom căuta locurile de mici care nu sunt neapărat atât de cunoscute, dar care unesc o țară. Acele locuri în care ne-am oprit în drum spre vacanțe, obosiți la ceas de seară sau pentru o masă de prânz copioasă.

La finalul acestui proiect vom face și o hartă a celor mai bune localuri în care poți mânca mici.

În secțiunea dedicată proiectului vei găsi o hartă interactivă unde vom avea poveștile acestea descoperite de noi, dar te invităm și pe tine, ca cititor, să recomanzi micării din toată țara.

Trebuie doar să le scrii adresa din Google Maps și câteva cuvinte pentru a ne convinge. La finalul acestei veri, vrem să avem un ghid al micului românesc din toată țara, din toate regiunile.

Cum poți să ne recomanzi un loc?

Poți și tu să ne recomanzi locurile cele mai bune. Intră în secțiunea specială și acolo vei găsi butonul "Adaugă și tu".

Ce faci?

  • Cauți locul în căsuța Introdu Numele Locației
  • Scrii orașul/localitatea
  • Scrii o mică descriere
  • Pui o poză, dacă dorești
  • Bifezi căsuța de acord

Sub harta interactivă, vei găsi reportajele noastre, dar și cele mai bune imagini făcute în această campanie de către noi.

În cadrul proiectului "Marea Unire a Micului Românesc" susținut de Penny Market vom merge prin țară, într-o adevărată caravană gastronomică pentru a găsi cei mai buni mici. Nu vom trage o concluzie, dar va fi despre cei mai buni mici și cele mai bune povești antreprenoriale.

Te invităm și pe tine să ne scrii unde crezi că sunt cei mai buni mici din țară și să facem o hartă pentru toți cei care mai au încă timp pentru un popas.

Citește poveștile locurilor pe care le-am, descoperit până acum, dar și motivul pentru care am inițiat acest proiect:

Marea Unire a Micului Românesc” – gustul care a unit clasele sociale

“Marea Unire a Micului Românesc” – La răscruce a închis la non-stop

Popas - cuvântul care se pierde în viteza României