Am pornit din nou în căutarea micilor care unesc România. Cumva, știam că așteptăm momentul acesta încă de la început, dar am vrut să-l amânăm, ca să nu ridicăm ștacheta. Deduleștiul e un brand deja, iar micii de aici sunt cunoscuți pentru dimensiunea lor gargantuescă.

Aici, pe dealul de la Dedulești, sunt trei terase care fac legea. Și zeci de mașini. În ziua când am ajuns noi, o toridă sâmbătă de vară, erau peste 50 de automobile. Abia am găsit loc într-un colț al parcării. Aici fumul de mici se vede de departe și parcă te îmbie să parchezi și să mănânci. E greu să treci fără regrete.

Deduleștiul micului e împărțit între trei terase. Cea mai mare se numește Sat Boss. E și prima, are o siglă mare și un nume care-ți rămâne în memorie. Celelalte două sunt la fel de aglomerate. E concurență între ele, dar și colaborare. Pentru că pe acest vârf de deal se fac bani din plăcerea românului de a opri pentru mici. Puține alte preparate sunt la fel de populare, poate doar ciorbele de burtă.

Inovația care stă în mărime

Ne așezăm la umbra terasei de la Sat Boss. Are două rânduri de mese la care încap patru persoane. Sub noi, doarme leneș un câine uriaș. Grătarul de mici e îngrădit de o cabină din termopan, ca și cum ar fi o cabină de traduceri. Tot acolo se mai vând și alte produse specifice zonei. Cine a trecut pe aici nu a rezistat tentației de a da 5-6 lei pe pungile de semințe de dovleac decojite.

E agitație mare la orice oră. De pe grătar se iau tăvi uriașe cu piramide de 60 de mici de 80 de grame. Asta e atracția locului, micii uriași.

Prima terasă de aici a fost cea din capătul parcării a soților Androne, Beby SRL. Au pornit în 1993 și au găsit locul acesta, inspirați de ceea ce au văzut în străinătate. În parcare nu era nimic, doar un izvor unde oamenii opreau să bea. Așa a fost făcut vadul comercial, în jurul apei. Aproape biblic.

Micul tradițional are vreo 40 de grame. Soții Androne, la momentul respectiv, au inovat prin mărirea micului. L-au făcut să aibă 90 de grame crud și 80 de grame după ce se încălzește pe grătar. Zilnic, fiecare terasă, vinde în sezon vreo 3.000 de mici.

Așa sunt micii la toate terasele de aici. De asta, atunci când am comandat cinci mici am realizat că am uitat unde sunt și am reușit să mănânc doar vreo patru.

Sat Boss, locul de oprire

Alina Ispas e coproprietarul Sat Boss, alături de soțul ei. Aici afacerile de familie merg ca încinse. Își amintește cum a început istoria terasei care astăzi adună sute de oameni în fiecare zi.

"Soțul era de aici. După Revoluție toată lumea a pornit ceva, am zis să facem și noi ceva.", își amintește Alina Ispas. Așa au început multe afaceri cu mici. Din dorința românilor ca după comunism să simtă libertatea capitalismului. Nu aveau cărți de business, nu știau cum arată economia de piață sau dacă există cerere, dar aveau dorință de muncă. Și au rezistat de 23 de ani, pentru că Sat Boss s-a deschis prima oară în 1995.

"Am terminat liceul după Revoluție, când s-au terminat repartițiile. A trebuit să ne apucăm de ceva, să muncim. Și dacă vadul era format, am deschis și noi aici", spune Alina Ispas. Amândoi soții Ispas au terminat liceul de turism din Călimănești, pe alimentație publică, adică în domeniul în care urmau să deschidă afacerea.

La început a fost mai greu. Erau câteva chioșcuri în parcare, dar au pornit de la prima cărămidă. Plus că aveau și copil mic atunci și au construit totul pe bucăți. Ce au câștigat au investit ca să crească locul, în fiecare an au mai adăugat câte ceva.

Vremurile s-au schimbat, nu clienții

Alina Ispas și soțul ei sunt mereu prezenți la fața locului. Ba chiar recunosc că nu au mai avut concediu de peste 16 ani. Când e aglomerat, o vezi pe doamna Ispas servind la mese ca să țină clienții mulțumiți. Aici e cu potol, dar și cu grabă, că fast food-ul și nevoile lui nu a fost inventat de la McDonalds încoace, ci chiar și în parcările românești.

"Mă mulțumesc cu câți oameni avem. Oameni sunt constant. Sunt clienți de când am dat noi drumul la firmă. Nu poți să mulțumești pe toată lumea, de asta stau aici, ca să încerc să fac totul să iasă bine. Nu fac o medie de clienți, vreau doar să fie mulțumiți. Mă zbat pentru lucrul ăsta. Noi am fost crescuți în branșă și ne-am învățat să fie calitate. Acum omul se adaptează din mers", povestește Alina Ispas.

Dar timpul a schimbat și oamenii, precum s-a schimbat și locul. Sau poate doar timpul a trecut. Cine știe. "S-au schimbat vremurile, nu clienții. Oamenii sunt aceiași, dar știți cum e viața, te schimbă. Noi am avut șansă", spune cofondatoarea Sat Boss.

Despre oameni zice că sunt mai agitați azi. "Lumea e mai stresată. Vin la noi din trafic și sunt deja agitați. Se circulă foarte greu pe drumul ăsta. Pentru mine ar fi bucurie să fie autostradă. Numai să văd că s-au apucat de ea. De ce să ne speriem? Că dăm înainte? Ne adaptăm!", spune cu optimism Alina Ispas.

De altfel, stăpâna locului e optimistă. Spune că e o luptătoare și nu se gândește să renunțe. "Muncesc ca să mențin ceea ce am făcut. Acum e mai greu ca la pornire. Acum trebuie să te menții", dă o lecție de antreprenoriat Alina Ispas. Pentru că e greu să ajungi în top, dar și mai greu să rămâi acolo. E greu cu oamenii, însă, pentru că găsește greu angajați, dar spune că i-a fidelizat pe cei din zona. Cu copiii ei a fost mai greu, că au crescut mai mult singuri, dacă părinții erau toată ziua la restaurant. Amândoi copiii familiei Ispas sunt la București și nu vor să continue afacerea. Vor să rămână în Capitală.

Viitorul micilor de la Dedulești

Dar filosofia despre viitor a Alinei Ispas e una interesantă. "În ziua de azi am observat că se trăiește mai mult în prezent. Nu știi ce o să-ți ofere ziua de mâine, așa că nu mă pot gândi ce va fi peste 5-6 ani. Eu trag să fie bine azi. Cel puțin așa simt eu", spune Ispas.

În această filosofie, povestea merge mai departe. Zi de zi oamenii opresc aici la Dedulești. Sunt grăbiți, vor să mănânce ceva rapid. Se așază la o masă de lemn, comandă micii, iau muștarul Argeșelu de pe masă și varsă cantitatea necesară pe mici. Se urcă în mașini și pleacă.

Locul e și o amintire de copilărie. Pentru că am crescut cu tata într-o cabină de tir, opream deseori aici. Țin minte că pe vremea când tata era "patron" al singurului lui camion, opream pe deal la Dedulești și stăteam cu emoții. Pentru că mereu opream când veneam dinspre Cluj, în urcare. Și stăteam în cabină, cu emoții, că o va lua camionul la vale. Nu avea frâna de mâna așa bună. Așa că stăteam lângă volan, ca în caz de nevoie, să pun frână. Era mereu cald, pentru că era vară, iar tata se întorcea după 10 minute de la grătarul de pe marginea drumului.

Deschidea ușa și mai întâi intrau micii. Vreo 10, cam așa, pe o tăviță de carton. Apoi urca și el și mâncam acolo, în cabină, pe fugă, doar ca să mergem mai departe. Am în minte astăzi și fumul grătarului din acele vremuri, dar și momentul acela când tata pornea motorul, sunetul acestuia, vibrația camionului și ambreiajul care trăgea de el ca să reușească să bage în viteza întâi. Apoi accelerația mare, turația uriașă și plecarea grea. Deschideam geamurile și urcam Dealul Negru cu 10 kilometri pe oră, în cisterna ce ducea 20 de tone de alcool dintr-o parte în alta a României.

De atunci Deduleștiul nu s-a schimbat. S-au mai mărit terasele, s-au făcut frumoase, dar micii au rămas la fel de mari. Pentru unii sunt gustoși, pentru unii nu. Noi am mâncat și la Sat Boss, dar și la Beby, în capătul parcării, unde terasa e mai modernă și restaurantul e chiar bun pentru nunți.

Aici se învață egalitatea democratică. Știți de ce? Pentru că te uiți în parcare și ți se demonstrează realitatea. Am zis la începutul proiectului că micul e mâncat și de omul la costum, dar și de sărac. În parcare la Dedulești vezi camioane, căruțe, Maserati, Ferrari, Dacii vechi sau Cielo dărăpănate. Pentru că toți apreciază un mic bun la 3,5 lei, indiferent dacă sunt bogați sau săraci.

Drumul nostru va continua. La fel ca și Deduleștiul. E vară, oamenii stau la coadă pentru un mic bun și ocupă ultimul colț de parcare. Timpurile se schimbă, oamenii nu prea.

---

Marea Unire a Micului Românesc e un proiect editorial susținut de către Penny Market în care încercă să readucem în atenția publicului un obicei care se pierde - acela de a opri pe marginea drumului la popasuri și să mâncăm un mic.

Poți contribui și tu cu locurile tale favorite de mici din România. Intră în secțiunea specială Marea Unire a Micului Românesc, apasă pe "Adaugă și tu" și caută localitatea pe hartă și publică. O vom adăuga imediat pe hartă pentru a face imaginea României din locurile favorite de mici.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.