Holde Agri Invest este o companie românească ce operează terenuri agricole. Holde deține în prezent două ferme, situate în Roșiorii de Vede și Buciumeni, care operează peste 7.000 de hectare.
După ce a atras cu succes 12 milioane lei de la investitorii de la Bursa de Valori București în iunie 2020, Holde este în prezent în proces de extindere suplimentară și se așteaptă să închidă anul acesta cu un total de 10.000 de hectare de teren exploatat.
Recent, reprezentanții Holde Agri au anunțat un parteneriat strategic cu AgroCity, un startup agro-tech. Prin această colaborare, Holde devine investitor strategic în startup dar și primul client care va folosi soluția AgroCity.
Însă pentru a ajunge în acest punct, din martie și până acum echipa Holde a lucrat la foc continuu și a trebuit să se bată atât cu pandemia de coronavirus, cât și cu efectele secetei.
”Ne-am concentrat eforturile pe trei aspecte pe care le considerăm cruciale pentru a asigura continuitatea și stabilitatea activității Holde - oameni, capacitatea de depozitare și cashflow”, ne-a precizat Liviu Zăgan, CEO-ul Holde Agri Invest.
Totodată, au luat măsuri și pentru protecția angajaților: distanțare socială, purtarea echipamentului de protecție și implementarea în ambele ferme a lucrului în două schimburi.
”În acest fel, chiar dacă se întâmplă ca unii angajați care lucrează într-unul din cele două schimburi vor contacta virusul, ne asigurăm continuitatea activității în ferme prin munca personalului din schimbul alternativ. Aici avem un beneficiu suplimentar adus de cea mai recentă achiziție, a fermei Agromixt din Călărași, deoarece, în cazul puțin probabil în care întregul personal dintr-una din cele două ferme este nevoit să intre în carantină, ne putem muta echipa de la o fermă la alta și să ne continuăm astfel munca pe teren”, adaugă CEO-ul Holde.
În ceea ce privește segmentul de business axat pe depozitare, Zăgan precizează faptul că au mărit capacitățile înainte de izbucnirea pandemiei, investind în saci de tipul ”silo bag”.
”Am vrut să ne asigurăm că, în cazul în care prețul cerealelor scade prea mult sau exporturile sunt blocate, putem depozita în siguranță cerealele până la rezolvarea situației”, explică el. Și nu în ultimul rând, au discutat cu băncile despre câteva măsuri menite să le asigure un cashflow flexibil.
”Am luat un credit special ce acoperă valoarea cerealelor depozitate, pentru a ne asigura că, chiar și în situația în care activitatea de export va fi afectată din cauza crizei actuale, fluxul nostru de numerar nu va fi afectat”, mai spune Liviu Zăgan.
Planuri duse la bun sfârșit
Având pe masă toate aceste piese din puzzle, echipa Holde Agri s-a putut asigura că reușește să ducă la bun sfârșit cele două planuri majore pe care și le stabilise pentru prima jumătate a acestui an: finalizarea achiziției fermei Agromixt, cu o suprafață de 3.500 de hectare, din județul Călărași și atragerea unei noi runde de finanțare de la investitorii pe Bursa de Valori București (BVB).
Astfel, la începutul lunii aprilie finalizau, fără prea multe întârzieri, tranzacția Agromixt, iar pe 12 iunie anunțau faptul că au reușit să strângă 12 milioane de lei în cadrul celui de-al doilea plasament privat pentru acțiuni derulat pe BVB.
”Considerăm că agricultura trebuie să meargă înainte pe cât posibil în condiții cât mai aproape de normalitate, deoarece un sistem alimentar funcțional este acum, mai mult ca oricând, crucial pentru sănătatea și bunăstarea națională”, spune Zăgan.
CEO-ul Holde precizează faptul că pandemia, combinată cu seceta care a răvășit nu doar țara noastră, ci și întreaga regiune a Europei Centrale și de Est, a urgentat câteva proiecte strategice pentru companie, pentru care au strâns bani pe bursă.
Ca de exemplu, implementarea sistemelor de irigații și extinderea capacității de depozitare.
”Aveam deja aceste planuri pentru anul 2020, dar în situația de față au devenit clar o prioritate pentru noi, deoarece ne vor ajuta să ne protejăm activitățile și culturile, indiferent de circumstanțe”, declară Liviu Zăgan.
Lupta continuă cu natura
Deși totul pare foarte simplu, fiind planificat în detaliu, să nu credeți că a fost ușor să ajungă în acest punct. Ca în fiecare an, își făcuseră strategia pentru continuitatea afacerii și gestionarea operațiunilor în cazul unor fenomene climatice nefavorabile, cum ar fi seceta sau inundațiile. Și, din păcate, peste problema pandemiei s-a suprapus și seceta.
”Suntem recunoscători că am reușit să finalizăm tranzacția Agromixt, deoarece în contextul secetei care a lovit România în prima parte a anului, am avut un avantaj să exploatăm terenuri în două zone separate și acest lucru ne ajută pentru că rezultatele nu sunt niciodată aceleași în 2 locații diferite. Astfel, ne putem asigura că cel puțin o locație beneficiază de mai multă ploaie, deoarece cantitatea de precipitații diferă de la o zonă geografică la alta. Prin urmare, diversificarea terenurilor are o importanță deosebită în agricultură pentru diminuarea riscurilor și asigurarea unor venituri oarecum constante”, ține să menționeze Liviu Zăgan.
Pune bani deoparte!
Se arată încrezător în ceea ce privește viitorul. Este convins că economia își va urma cursul natural, iar oamenii și afacerile vor reuși să se adapteze la condițiile post-pandemie și să continue să lucreze înt-o manieră cât mai aproape de normalitate.
”Nu am întâlnit până acum antreprenori care să renunțe și să capituleze așteptând pasivi să vadă ce se va întâmpla în continuare. În fiecare zi vedem cum companiile își adaptează modelele de business, cum își ajustează și îmbunătățesc serviciile pentru a satisface nevoile clienților și vedem din ce în ce mai multă digitalizare. Aceste schimbări sunt vizibile în toate sectoarele și demonstrează cât de mult s-a dezvoltat și maturizat antreprenoriatul românesc în ultimii 10 ani”, spune CEO-ul Holde Agri invest.
Are și un sfat pentru fermieri, care, de fapt, poate fi aplicat de orice antreprenor, de care ține cont în propria firmă: să pună deoparte rezerve financiare suplimentare pentru a se pregăti de un an mai slab.
”Trebuie să acceptăm că, din când în când, vom avea ani agricoli mai slabi în România, și deși acești ani atipici nu determină performanța sectorului agricol în general, fermierii ar trebui să fie mereu pregătiți pentru astfel de situații”, declară Liviu Zăgan.
Cum te ajută prezența pe bursă?
Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători români de pe piața agricolă locală, atingând un minim de 20.000 hectare de teren operat în următorii șapte ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Holde va investi peste 50 de milioane de euro în achiziții de terenuri, utilaje noi, instalații de depozitare, precum și sisteme moderne de irigații.
Iar pentru a ajunge la acest nivel, conducerea Holde și-a dat seama că listarea pe bursă poate fi o soluție foarte bună.
”Bursa de Valori București oferă o gamă largă de instrumente de finanțare de care vom profita cu siguranță după listare. Mă refer aici la metodele standard de finanțare, cum ar fi majorări de capital, distribuirea de acțiuni noi pentru atragere de capital suplimentar sau emisiuni de obligațiuni corporative cu o scadență de 5 sau chiar 6 ani”, afirmă Iulian Cîrciumaru, Președintele Consiliului de Administrație al Holde.
Astfel, în luna septembrie 2019, după ce compania încheia o rundă de finanțare Serie A în cadrul căreia au strâns 5 milioane de euro de la investitori instituționali și de la antreprenori locali, au luat decizia de a organiza un plasament privat pentru acțiunile Holde și să listeze compania pe piața AeRo a BVB.
”În decembrie 2019 am strâns 10 milioane de lei. În iunie am atras alte 12 milioane de lei și în prezent suntem în proces de listare a acțiunilor pe piața AeRO, proces care ne așteptăm să fie finalizat până în septembrie 2020”, spune Iulian.
Au reușit să încheie al doilea plasament privat în numai 48 de ore, ceea ce le-a confirmat faptul că există români care vor să investească într-un business de agricultură.
Așa că, deși poate părea paradoxal, contextul pandemiei a fost favorabil pentru Holde să atragă capital. ”Pe durata unei crize, produsele alimentare fac parte din infrastructura critică, de aceea va exista întotdeauna o cerere ridicată pentru acestea”, completează Iulian Cîrciumaru.