Vlad Andriescu
Primele mele amintiri cu antreprenoriatul, deși nu știam că se numește așa, sunt de la tata. E șofer de tir și astăzi „pe comunitate”, adică în Europa. Dar în anii '90 conducea o cisternă cu care transporta alcool și alte substanțe lichide. Lucrase la o companie de stat înainte, normal, iar după 1990 a vrut să fie pe cont propriu. Inițial a închiriat camionul de la firmă, iar apoi după privatizare l-a cumpărat. Experiențele lui cu antreprenoriatul nu au fost foarte fericite. A luat o rată la bancă, a avut perioade când producea foarte mulți bani, dar și perioade când toți acei bani s-au dus. În cel mai dramatic mod. Tata nu avea educație antreprenorială, știa doar să conducă acel camion și să aibă relații în piață. Venea uneori la miezul nopții cu sacoșe de cash pe care le număram eu în bucătărie.
Nu e vreo scenă din Narcos asta, ci pur și simplu realitatea de dinainte de anul 2000. Inflația, investițiile proaste și deciziile de business total eronate au făcut ca acei bani să nu mai aibă nicio valoare. Dar relația mea cu antreprenoriatul asta era. Tata având o firmă chinuită, dar și oamenii cu care avea legături. „Patroni” care aveau firme de alcool, care mai de care mai dubioși. Era un pion în acest angrenaj. Știu doar că în acei ani am avut zero inspirație înspre această zonă. Cum să vrei să fii antreprenor când taică-tu a rămas fără bani din cauza firmei sau singurii oameni de afaceri de succes erau cei care acționau în zona gri?
Anii au trecut, eu am plecat la București. Am început să lucrez în presă, iar acum 9 ani, cam prin această perioadă a anului, la 12 noaptea eram în holul Politehnicii. Se organiza un concursuleț cu studenți care dezvoltau proiecte tehnice. Innovation Labs se numea. Ideea de bază era ca acei tineri să dezvolte startup-uri, adică afaceri tinere în zona tehnică. Dar totul părea foarte departe de ceea ce înțelegem azi dintr-un startup. Era aproape un concurs tehnic, pentru că relația cu antreprenoriatul părea foarte departe. Vorbeam cu speranță despre ce urma să se dezvolte de acolo, dar nu știu dacă aveam încredere cu adevărat că așa va fi.
Dar iată că au trecut ani, iar astăzi Innovation Labs e un concurs de antreprenoriat solid, cu startup-uri finanțate, cu proiecte viabile nu pentru piața românească, ci pentru piața globală. Anual se înscriu vreo 177 de echipe formate din studenți și nu numai, iar marți, pe 19 octombrie, 20 din aceste startup-uri ajung la finalul celei de-a 9-a ediții. Și față de acel hol din Politehnică nu prea mai sunt legături. Nu aveam mari speranțe, dar antreprenoriatul din România a crescut. Datorită educației, mentorilor și exemplelor.
Și fie că ești în tehnologie sau alt domeniu, sunt mai multe resurse ca niciodată azi ca să te educi. Ca să nu faci greșelile făcute de taică-miu în anii '90. Că poate dacă avea un minimum de educație financiară știa cum să respecte un credit la bancă. Să pună bani deoparte. Să afle de cash flow. Să transforme banii ăia cash din pungă într-o investiție serioasă. La un moment dat țin minte o vară în care nu aveam să mâncăm decât păstăi de fasole de la țară. De asta azi nu mai pot să mănânc păstăi fierte, pentru că-mi aduce aminte de acea vară când banii ăia cash s-au evaporat, când nu existau transporturi, când firma trecea prin ceea ce s-ar numi azi „criză de cash flow”. Dar tata nu știa asta, nu avea educație antreprenorială.
Am ajuns departe în România, chiar dacă ne place să plângem. Chiar dacă 50% din firme se închid în primul an, antreprenorii sunt mai pregătiți. Iar diferența se vede la firul ierbii, inclusiv dacă te uiți la Innovation Labs și-ți amintești cât de departe de orice vis de Silicon Valley erau tinerii de acum 9 ani și cât de aproape sunt cei de azi.
Despre Innovation Labs, care are Demo Day chiar azi, am povestit cu Andrei Pitiș, Răzvan Rughiniș și Vladimir Oane în acest material, dar poți vedea și video-ul de mai jos.
