Black Friday 2018 la eMAG, Flanco, Altex, PC Garage, evoMAG și alții. Ghidul complet înainte de sărbătoarea reducerilor

„Nu mai este o surpriză că Black Friday este evenimentul cel mai așteptat în e-commerce. Dacă luăm în calcul valoarea totală a cumpărăturilor online de Black Friday, incluzând aici atât tranzacțiile achitate online, cât și cele cu numerar la livrare, ne așteptăm ca întreaga sumă să se ridice la peste 813 milioane de lei”, declară Marius Costin, Country Manager PayU România.

Cum plătesc cumpărătorii online de Black Friday

PayU România estimează că 35% din valoarea totală a tranzacțiilor procesate va proveni din plățile făcute cu un card în rate fără dobândă. Plata cu un singur click va avea și anul acesta o pondere importantă în prima parte a zilei de 16 noiembrie - data oficială pentru Black Friday 2018- datorită faptului că prin această metodă de plată consumatorii pot plăti rapid și în siguranță, asigurându-se astfel că obțin produsul preferat.

Black Friday 2018: ce produse să eviți, ce reduceri să ignori

„Ultimele statistici arată că 40% din populația României cumpără online, iar din aceștia 70% fac achiziții lunare. Acest lucru indică o maturizare a pieței de e-commerce și o constanță în comportamentul de consum online, iar Black Friday este momentul care indică cel mai bine trendurile în comerțul online. În ultimii doi ani, metodele de plată cu cea mai mare creștere – plata în rate și plata cu un singur click – au scos în evidență poate cel mai important trend și indicator de business: încrederea consumatorilor. Din ce în ce mai mulți români se pregătesc de Black Friday și aleg să plătească online, arătându-și astfel încrederea în magazin și în serviciile oferite”, Marius Costin.

Reduceri de Black Friday 2018 - ce cumpără online românii

Produsele din categoria fashion ocupă un loc din ce în ce mai mare în coșul online de cumpărături de Black Friday, în timp ce categoria home&deco înregistrează creșteri semnificative de la an la an. Produsele IT&C se vor menține și anul acesta pe primul loc în topul preferințelor cumpărătorilor de Black Friday. Conform estimărilor PayU, valoarea medie a coșului de cumpărături se va menține în jurul valorii de 600 lei, similar cu anul anterior.

Black Friday 2018 - comerțul online transfrontalier

Anul trecut, în platforma PayU au fost înregistrate tranzacții din 70 de țări. Persoane din Pakistan, Cipru sau Rusia au cumpărat produse de pe site-urile românești care au avut promoții de Black Friday.

„Comerțul online transfrontalier este principalul trend pe piața digitală fără frontiere, iar Black Friday îl confirmă. Magazinele online din România trebuie să fie pregătite pentru cumpărătorii din alte țări, iar primul pas este să se asigure că au metodele de plată potrivite. De exemplu, pentru cardurile emise în alte valute este important să pună la dispoziție clienților o metodă de plată precum Multi Currency Pricing (MCP), prin care cumpărătorii au posibilitatea de a plăti în valută la un preț fix și constant”, a declarat Costin.

PayU pune la dispoziția comercianților care doresc să își extindă afacerea în afara granițelor țării platforma globală PayU HUB. Prin integrarea unică cu interfața API, comercianții au acces la 2,3 miliarde de potențiali clienți noi de pe piețele cu creșteri importante precum Asia, Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu, India, Africa și America Latină.

Pregătirile PayU de Black Friday

Echipa PayU a început pregătirile tehnice pentru Black Friday încă din august, pentru a se asigura că totul funcționează perfect în luna noiembrie și în special pe data de 16 noiembrie, cât va fi vârful reducerilor online, data anunțată oficial de eMAG pentru Black Friday 2018.

„Anul acesta întreaga echipă PayU, atât cea locală, cât și cea regională, și-a concentrat atenția pe creșterea scalabilității sistemului, prin modificări la nivel de arhitectură și infrastructură. Pregătim mecanisme de rutare automată pentru prevenția oricărui caz în care băncile acceptatoare nu sunt online. În acest moment, platforma PayU poate susține un volum mare de tranzacții online, iar anul acesta ne așteptăm să procesăm peste 50 de tranzacții pe secundă în momentele de vârf”, susține Alin Breabăn, Software Development Manager Technology Center PayU Group, făcând referire la perioada de reduceri de Black Friday.

Printre retailerii din portofoliul PayU care vor participa la ediția Black Friday de anul acesta se numără: eMAG, FashionDays, PC Garage, Altex, Elefant, Flanco, Jysk, Kika, Vivre, F64, iStyle.

Black Friday 2018 la eMAG și la alți comercianți

eMAG Black Friday 2018 începe pe 16 noiembrie și tot atunci încep reducerile și la alți retaileri, în timp ce unii precum Flanco, Altex sau evoMAG au deja promoții active. La Flanco este organizat în perioada 26 octombrie – 19 noiembrie. De asemenea, Black Friday 2018 / Blec Fraidei 2018 la Altex a început de pe 1 noiembrie. Tot pe 1 noiembrie a început și Black Friday la evoMAG, iar aici găsiți cele mai interesante produse de luat la reducere. Pe site-ul start-up.ro veți găsi toate detaliile despre cele mai bune oferte ale anului. Toate articolele scrise pe tema aceasta pot fi găsite în secțiunea dedicată Black Friday 2018.

Află din acest material mai multe sfaturi despre cum să fii pregătit pentru a te bucura de reducerile de Black Friday 2018.

Foto credit: Rawpixel / Deposit Photos