Lista aceasta nu este una definitivă și nici exhaustivă. Evident că vor lipsi unele startup-uri care merită menționate în orice prezentare despre ecosistemul local. Dar ne vom concentra pe acele startup-uri despre care am scris, cu care am vorbit sau care au avut un moment important în 2021, cum ar fi o investiție sau o extindere importantă.

Aceasta este a șasea parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada Sărbătorilor de Iarnă, moment când și noi luăm o pauză binemeritată, dar în care e bine să ne amintim cine sunt jucătorii cei mai interesanți din acest ecosistem de companii inovatoare.

Iată alte cinci companii care ne-au atras atenția anul acesta și despre care am scris:

Re-Collections

Re-Collections este un startup cofondat de Adriana Ancuța și Andreea Cartu. Cele două antreprenoare au fondat anterior Garderoba Infinită, un startup despre care vă povesteam în 2018. Garderoba Infinită adresa femeile care au în garderoba lor produse pe care le-au purtat o dată sau niciodată, nu ai avut timp să le returneze sau au așteptat un moment mai bun pentru a le purta.

Soluția Re-Collections constă într-o schimbare de paradigmă necesară în contextul pandemiei, care a mutat un segment important de cumpărători din mediul offline la cel online. Site-urile de ecommerce sunt construite bottom-up, adică de la produsele din stoc pe care le afișează cât mai divers, cu ajutorul atributelor de filtrare și sortare în ideea de a veni în întâmpinarea unor tipologii de clienți.

Re-Collections este o platformă construită top-down, pornind de la profilul fiecărui client, acestuia urmând să i se afișeze personalizat ținute care să se potrivească atât cu forma corpului lor cât și cu preferințele stilistice și cromatice.

Re-Collections a luat investiție de la Andrei Pitiș și a participat la programul de accelerare Commons Accel.

.lumen

.lumen e un startup care realizează un dispozitiv ce poate ajuta persoanele nevăzătoare și care în 2021 a câștigat inclusiv ceea ce poate fi numit Premiul Nobel pentru design.

Dintre mai mult de 4000 de concurenți, doar 60 au fost aleși drept Best of the Best (Cel mai bun dintre cei mai buni), iar dintre aceștia, doar unul este distins cu premiul Red Dot Luminary, „aceștia servind drept inspirație în designul industrial”.

.lumen este un startup românesc care construiește ochelari ce ajută nevăzătorii. Există 40 de milioane de persoane cu lipsă de vedere la nivel mondial și, în ciuda tuturor progreselor tehnologice, cele mai comune soluții pentru problemele lor de mobilitate au rămas bastonul alb și câinele ghid.

Cornel Amariei, fondatorul startup-ului românesc .lumen, ce creează sisteme de asistență pentru nevăzători, este primul român laureat în celebrul ”Global Business Hall of Fame”.

Este pentru prima oară când un român ajunge pe această prestigioasă listă care însumează 247 de laureați până în prezent, de la fondatori sau CEO de companii de succes până la pionieri ai industriei ori editorialiști de marcă.

Procesio

PROCESIO este un produs marca Ringhel, o companie de software cu clienți din zona companiilor mari, cum ar fi EoN, Engie, CEZ, Lukoil, MET, dar și mulți alții, și cu experiență extinsă în automatizarea completă a proceselor de business.

PROCESIO este o platformă inovatoare, bazată pe tehnologia No-Code/ Low-Code și dezvoltată de compania Ringhel. PROCESIO permite oricărei companii să își automatizeze procesele de business fără a aloca resurse mari la nivelul echipelor IT. Platforma le oferă utilizatorilor posibilitatea să creeze prototipuri, să testeze și să implementeze procese de automatizare într-un mod rapid și flexibil.

PROCESIO a beneficiat până acum de investiții de peste 1 milion de euro. Ringhel a lansat în ultimul an două runde de finanțare pentru dezvoltarea tehnologică a platformei și accelerarea lansării globale, runde la care au participat investitorii existenți ai companiei, fondatorii, dar și comunitatea de investitori ai Seedblink.

Beesers

Beesers e aplicația care oferă pacienților soluții și servicii integrate adaptate nevoilor prin furnizarea de consultații și tratamente specializate la domiciliu.

Beneficiile Beesers pentru pacienți sunt nenumărate, începând cu posibilitatea ca programările consultațiilor/tratamentelor să fie efectuate și de către persoanele care nu locuiesc în același oraș sau țară pentru pacienții aflați în România (de exemplu, părinții sau bunicii cărora compania dorește să le asigure suport medical specializat) și ajungând până la funcția care îi oferă pacientului ocazia de a-și alege cadrul medical în funcție de experiența acestuia, dar și de ratingurile anterioare acordate de alți beneficiari.

Toți colaboratorii înscriși în platformă sunt acreditați de Ministerul Sănătații și au experiență semnificativă în mediul de stat sau privat. În mai puțin de o lună de la momentul lansării aplicației, în portofoliul Beesers se regăsesc servicii oferite de: Men Sana Tech, Top Med Assistance, Sweet Medical Care, Exigent Med Help, Kineto Mobil Clinic.

Aplicația poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar pentru a o accesa, utilizatorii trebuie doar să își creeze un cont. Mai departe pot alege din listă serviciul de care au nevoie și furnizorul dorit, având posibilitatea de a stabili ora și data prestării serviciului în cazul în care se dorește achiziția după consultarea costului serviciului.

Meetgeek.ai

Meetgeek.ai e startup de tehnologie care construiește un asistent AI pentru convorbirile purtate pe Google Meet, Teams și Zoom.

Robotul Meetgeek este disponibil non-stop, participă la întâlniri și apoi le trimite celorlalți participanți transcriptul și minutele conversațiilor, evidențiind diferite elemente precum concluziile discuției, îngrijorările exprimate, sarcinile asumate și o mulțime de alte insight-uri.

Meetgeek promite să crească eficiența discuțiilor purtate în mediul virtual și funcționează ca un secretar foarte precis, care trimite tuturor participanților informații utile prin email. În plus, managerii au acces la secțiunea de analize, unde pot accesa diferite informații, date și insight-uri despre cum decurg ședințele și discuțiile echipei, precum și sfaturi practice despre cum pot fi acestea îmbunătățite.

Anul acesta Meetgeek a primit 150.000 de euro de la Early Game Ventures pentru dezvoltarea soluției.