”Suntem încântați de avântul pe care l-a luat afacerea noastră. Abia suntem la început”, a spus Daniel Dines, co-fondatorul și CEO-ul UiPath.

UiPath are peste 1.500 de clienți care folosesc serviciile de RPA și peste 200.000 de utilizatori în întreaga lume. Printre cele mai noi nume din portofoliul de clienți ai UiPath se numără Crucea Roșie Americană, BMW Group, Carlsberg, Dentsu, Inc., Fujifilm, Japan Airlines, Korea Telecom, Landmark Group, LG, Manpower, Mizuho Financial Group, NASA, Pandora, Sompo Japan Nipponkoa Insurance Inc., SMBC Group, Tarmac, Ministerul Apărării din SUA și U.S. Department of Homeland Security.

În acest moment, UiPath operează 21 de birouri în 14 țări, în prima jumătate a anului lărgindu-și baza de operațiuni din orașe precum Amsterdam, Munchen, Paris, Seul, Singapore, Washington DC, Madrid, Mumbai. Românii au deschis și un centru de cercetare în Bellevue, Washington, condus de către Param Kahlon, care a lucrat la Microsoft și SAP Labs în trecut.

Recent, UiPath a fost recunoscută ca liderul domeniului RPA.

Software-ul UiPath ajută organizațiile să dezvolte servicii noi sau să-și conecteze sistemele existente la tehnologiile digitale bazate pe roboți, în vederea creșterii vitezei, eficienței și pentru a-și îmbunătăți și transforma serviciile.

Compania a primit la începutul lunii martie a acestui an o investiție în valoare de 153 de milioane de dolari de la un grup de investitori din care face parte și CapitalG, vehiculul de investitii al Alphabet (Google). Astfel, UiPath a devenit prima companie cu acționari români și care a fost fondată în țara noastră care a atins statutul de unicorn, business-ul fiind evaluat la 1,1 miliarde de dolari.

Recent, Daniel Dines, CEO-ul și unul dintre fondatorii UiPath, spunea că își dorește să finalizeze anul 2018 cu venituri de 200 de milioane de dolari. Pentru anul viitor, planul lui Dines ar fi ca UiPath să ajungă să încaseze venituri de 600 de milioane de dolari.

UiPath se numără printre startup-urile românești pe care ar trebui să le urmăriți în 2018.