Irina Achim
Evident, stăpânul o vede ca pe un ghem de blană adorabil, cățelul o vede ca pe o jucărie bună de ronțăit, șoarecele o vede ca pe-un monstru, peștele îi vede ochii măriți prin acvariu de parcă doar ei ar fi acolo iar puricele îi vede un fir de păr și-atât.
Dar ea, pisica, e mereu aceeași, oricine ar vedea-o și din orice unghi. Dar dacă ceilalți s-ar pune la masă și ar fi rugați să descrie pisica, poveștile ar fi de la poli complet opuși.
Am retrăit recent și eu o experiență cu diferențe de perspective la o piesă de teatru stradal. Am fost în week-end la proiectul ”Străzi Deschise”, unde se țin și niște spectacole pentru copii. Aici, Teatrul Țăndărică vine și-și instalează scena pe trotuarul de pe Calea Victoriei.
Așa cum îți poți imagina, lucrurile sunt complet în văzul lumii. Cine prinde loc în față, vede ce trebuie și ce a fost proiectat de trupa de teatru. Cine nu, vede ce poate.
Eu eram cumva în spatele scenei și asta mi-a permis să văd chinul acelor actori de a-și pune costumele, de a se descurca sub privirile spectatorilor fără să aibă intimitatea unei scene reale, de a lua toate piesele de recuzită și de a le plimba din mână în mână, de a sincroniza sunetul cu momente importante din scenetă.
Pentru cei din față, spectacolul a fost cel gândit de trupă, pentru ceilalți, a fost un spectacol al detaliilor de culise, la care nu ai acces și care te ajută să apreciezi și mai mult munca pe care-o fac oamenii aceia.
Știam experiența de diferență de perspectivă destul de bine, din viața de festival unde mergeam cu bicicletele cu prosecco, business-ul de familie. Acolo unde alții se distrau și se relaxau, alții munciseră înainte. Să pună gardurile, să ridice scena, să cableze totul, să contecteze corturile la apă, să se aprindă luminițele și să se audă muzica.
Când ajungeau oamenii la festival, noi eram deja acolo cu câteva ore înainte să facem setup-ul. După ce oamenii plecau amețiți și fericiți, noi rămâneam să strângem. Noi vedem festivalul ca un spațiu de lucru, alții ca pe un loc de distracție.
Sunt sigură că și tu ai experiențe în care perspectiva ta diferă cu mult de cea a clienților tăi sau a celor pentru care faci ceea ce faci. Dar motivul pentru care scriu toate astea e că, uneori, dacă lăsăm să se vadă un pic mai mult din spatele muncii noastre, oferim acces și celor care nu știu ce înseamnă să produci un lucru și pot avea o privire mai amplă asupra procesului.
Acel BIGGER PICTURE care poate aduce empatie și poate mai multă considerație din partea celora care primesc ceea la ce muncești tu.
Practic, să-ți scoți business-ul în stradă, să-i rupi cortina și să-i lași și pe ceilalți să tragă cu ochiul la proces. Și apoi să vezi dacă se schimbă aplauzele.
Poți face asta cu ajutorul interviurilor, cu ajutorul social media, dar și prin cultura organizațională pe care vrei s-o aduci în compania pe care o crești sau unde lucrezi. Eu te încurajez să încerci să vezi și perspectiva altora și să le arăți și celoralți perspectiva ta. Și apoi să vezi și ce nu se vedea înainte
