Dezbaterea a pus în discuție câteva dintre prevederile controversate ale noului regulament. Scopul discuțiilor a fost de a se determina în ce măsură răspunde nevoilor bucureștenilor. Dezbaterea a pornit de la declarațiile Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea, din momentul prezentării noului Proiect de Regulament de taxi, conform cărora prin această reglementare se dorește îmbunătățirea activității de taxi cu scopul creșterii gradului de siguranță și confort al clientului.

Una dintre concluziile dezbaterii a fost legată de faptul că reglementările propuse eșuează în a face față exigențelor consumatorului digital, lucru care vine în contradicție cu declarațiile Primarului General privind dorința de a face din București un smart city.

Această idee a fost subliniată atât de Președintele FORT, Augustin Hagiu, care a punctat că acest Proiect de Regulament nu are nicio legătură cu ideea de smart city, spre deosebire de aplicațiile utilizate de companiile de taxi sau de cele de e-hailling, cât și de Lucian Bode, Președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, și de Ionuț Moșteanu, membru în aceeași Comisie.

Aceștia au arătat că această modificare de regulament nu rezolvă problemele pieței de taximetrie și nu ține pasul cu realitățile în schimbare. Le-au propus celor prezenți să ia parte activă la discuțiile despre noua lege a taximetriei pe care deputații din Comisia de Transporturi o pregătesc și care va pune pe primul plan cetățeanul și nevoia lui de mobilitate. Cei doi au punctat și faptul că în economiile libere consumatorii reglează cererea și oferta în piață.

Aplicația Clever Taxi are 700.000 de utilizatori care ne-au ales pentru că avem un produs bun, care le oferă siguranță și încredere. Din acest motiv, a fost cumva de neînțeles această formă de reglementare care interzice folosirea aplicațiilor de e-hailing

Susținere de la Reșița

Necesitatea centrării oricăror reglementări pe nevoile consumatorului digital a fost susținută și de primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, care a transmis un mesaj de sprijin pentru orice proiect de tipul smart city. „Suntem parte a unui proces de schimbare, ritmul pe care ni-l impune viața ne obligă la o mai bună interconectare, transparența informațiilor, asistență tehnică și decizii descentralizate. Un oraș SMART are transport, infrastructură și mobilitate inteligentă. De aceea încurajez genul de aplicații de e-hailing pentru că sunt rapide și oferă utilizatorilor acces la cel mai mare număr de șoferi de taxi într‑un singur loc, iar taxi-ul comandat prin aplicație va ajunge în cel mai scurt timp. Este vorba de clienți, de timp salvat și de servicii mai bune pentru cetățeni. Fac referire la Clever Taxi, o aplicație pe care o cunosc și pe care o consider o soluție ce vine distinct și complementar de un dispecerat, reprezentând o piață neutră. Pentru Reșița ne gândim la acest tip de soluție smart și suntem în discuții avansate cu reprezentanții asociațiilor de taximetriști care sunt foarte deschiși la nou”, a afirmat Ioan Popa, primarul din Reșița.

Ce crede Clever Taxi

“Aplicația Clever Taxi are 700.000 de utilizatori care ne-au ales pentru că avem un produs bun, care le oferă siguranță și încredere. Din acest motiv, a fost cumva de neînțeles această formă de reglementare care interzice folosirea aplicațiilor de e-hailing. Consider că piața trebuie să fie liberă, iar consumatorului să i se permită relația directă cu prestatorul de servicii, această relație fiind și cea care influențează în mod decisiv calitatea serviciului oferită de acesta.”, a spus Mihai Rotaru, fondator Clever Taxi.

„Noi optimizăm, ajutăm șoferul să lucreze cât mai ușor, îi creștem veniturile, aducem siguranță în piață pentru consumator, în primul rând datorită sistemului de recenzii. În plus, încurajăm cât de mult putem plata cu cardul. Vrem să colaborăm cu Primăria pentru a avea un serviciu cât mai bun pentru cetățean, pentru că cei 500.000 de utilizatori ai noștri, votanți în București, au ales soluția”, a adăugat acesta.