Blue Lagoon Clean este o companie ce activează de 10 ani în domeniul curățătoriilor ecologice din România, fiind fondată de soții Cristina Tarasevici și Vlad Elias.

Un business de familie, așa cum ne precizează Vlad, început dintr-o nevoie: soția lui dorea să aibă ”un loc unde să-și poată curăța rochiile”. ”O nebunie”, mai spune el referitor la acele momente, mai ales că el și Cristina au reprezentat la început jumătate din echipa Blue Lagoon.

O echipă care a crescut constant

Afacerea a crescut constant și odată cu ea și echipa, care a ajuns în acest moment la 30 de persoane.

Cum au reușit Cristina și Vlad să-i atragă pe oameni alături de ei? Din perspectiva lui Vlad, în cazul companiilor mici chimia dintre fondatori și restul echipei este importantă, la fel ca și cea din cadrul echipei.

Totodată, acest lucru este valabil și în ceea ce privește crearea unei culturi organizaționale, în care întreaga echipă se aliniază la valorile insuflate de un lider.

”În companiile mici, cultura organizațională pleacă de la antreprenori”, afirmă Vlad Elias, convins de faptul că angajații replică modelul pe care-l văd la fondatori.

”Dacă tu ești genul de antreprenor care ești implicat în business-ul tău și ești acolo, oamenii te văd. Și atunci cumva ei duplică ceea ce văd la tine: gradul de implicare, modul în care faci lucrurile”.

Evoluția angajaților în poziții de management

În ceea ce privește Blue Lagoon, Vlad și Cristina au mai aplicat un model pentru a-și fideliza și păstra angajații: promovarea oamenilor din echipă pe poziții de management.

”Inițial ne-am uitat să angajăm din exterior, dar nu am găsit oameni care să înțeleagă fundamentul business-ului nostru, și atunci ne-am uitat în interior, la oamenii pe care-i aveam, la oameni cu potențial. De exemplu, directorul nostru de HR este o persoană care lucrează cu noi din 2018 și a început ca recepționer”, povestește Vlad.

”Sunt oameni care înțeleg cum funcționează, care sunt provocările și cum să le gestioneze. Și atunci e foarte ușor, dacă au abilitățile necesare, să-i promovezi, să-i duci mai departe”, este de părere cofondatorul Blue Lagoon.

Alături de echipa lor, Vlad și Cristina au transformat ”nebunia” deschiderii unei curățătorii ecologice într-un business cu creșteri de două cifre atât din punct de vedere al veniturilor cât și al comenzilor.

Profitabilitate netă de 15% și investiții în echipamente

Dacă la nivelul industriei curățătoriilor de haine creșterile sunt de 6-8% anual, Blue Lagoon Clean înregistrează creșteri de peste 20% anual.

În 2021 a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 10% față de anul pre-pandemic 2019, în contextul în care la nivel de industrie veniturile înregistrate în 2021 au fost cu 8% mai mici față de 2019.

În cazul companiei Blue Lagoon Clean, în 2021 comparativ cu 2020 creșterea a fost de 47%.

În 2018, Blue Lagoon a lansat cel mai mare centru de procesare ecologică a hainelor din sud-estul Europei, o investiție de aproape 1 milion de euro.

În ultimii 3 ani, compania a realizat investiții de peste 80.000 euro în echipamente, dar și în dezvoltarea aplicației interne de tip ERP/CRM utilizată în gestiunea companiei, dar și a relației cu clienții.

Totodată, în 2021 au fost investiți 20.000 euro în deschiderea diviziei pentru curățarea încălțămintei și a articolelor din piele.

Și deși anul 2020 a adus o scădere a rulajului de 31% față de 2019 și pierderi de 1 milion de lei, iar anul 2023 vine cu provocări de ordin economic, Vlad este convins că, odată ce vor reuși să-și stabilizeze intern business-ul, Blue Lagoon va reuși să-și extindă capacitățile de procesare.

”Avem hala din Pantelimon, care este cel mai mare centru de procesare haine din sud-estul Europei, și vrem să ne dublăm capacitatea de procesare. Avem echipamentele, trebuie să facem investițiile de infrastructură”, precizează Vlad Elias referitor la planurile de dezvoltare pe care le are pentru rețeaua de curățătorii ecologice Blue Lagoon Clean.