Fabricat în RoMâine este o serie editorială realizată împreună cu MedLife, unde publicăm povești ale unor IMM-uri care au crescut și s-au dezvoltat sănătos în România, cu scopul de a inspira antreprenorii la început de drum. Vom afla care a fost rețeta lor pentru a-și consolida business-ul, cum și-au format echipa și cum au grijă de angajați, dar și cât de importantă este sănătatea, mai ales că, de multe ori, în cazul companiilor la început de drum, volumul de muncă este poate chiar mai ridicat decât într-o companie de mari dimensiuni.


Termoport a intrat pe piață la momentul oportun și a început un parteneriat de lungă durată cu compania americană Thermo King, care este lider mondial în domeniul soluțiilor de control al temperaturii pentru transport, cu venituri anuale de peste 2 miliarde de dolari și peste 10.000 de angajați la nivel mondial.

De la 3 angajați la început la un business național în transporturi

Dacă la început Termoport vindea agregate, în cei 25 de ani pe care Decebal Ștefănescu i-a aniversat alături de echipa sa în această vară au început să vândă soluții din ce în ce mai complexe, să ofere consultanță clienților, reparații și întreținere pentru ca aceștia să poată achiziționa sistemele frigorifice potrivite nevoilor lor business.

Astfel, Termoport oferă soluții de echipare cu sisteme frigorifice cu aplicație în domeniul transportului rutier, naval, căi ferate și aerian, fiind unul dintre liderii pieței din România.

Totodată, compania mai deține în portofoliu și o gamă de sisteme de aer condiționat pentru vehiculele de transport de pasageri.

Pe lângă produsele Thermo King, Termoport mai reprezintă oficial în România și alte mărci cunoscute în industria aplicațiilor de răcire, încălzire și ventilație pentru sisteme de transport. Astfel, numărul de clienți a ajuns de-a lungul timpului la peste 3.000.

Termoport are echipe în diferite orașe din țara noastră, precum București, Cluj, Bacău, Timișoara, Constanța și Brașov, fiecare centru având competențe în domeniul vânzării și întreținerii întregii game de produse comercializate.

Așa cum ne povestește Decebal Ștefănescu, Termoport a început în 1997 cu 3 angajați, iar acum echipa numără aproape 100 de persoane alături de care fondatorul și directorul general al companiei se mândrește că a reușit să treacă prin ”toate furcile caudine ale acestor 25 de ani”.

Liderul unei companii trebuie să creeze cultura firmei

Cum a fost posibil? Având alături oameni valoroși, de încredere, care să te ajute să ai o imagine de ansamblu a puzzle-ului de business din industria în care activezi.

”Am promovat de la bun început flexibilitatea, libertatea de mișcare, libertatea opiniei și inițiativa proprie”, ne-a spus Ștefănescu, precizând faptul că are mulți colegi care au o vechime de cel puțin 20 de ani în firmă, atrași fiind de colaborarea pe care Termoport o avea cu un gigant american din domeniu, precum și de cultura companiei.

De altfel, Ștefănescu este convins de faptul că ownerul unui business, fie el și la început de drum, este responsabil pentru crearea unei culturi a companiei, una bazată pe bunul simț, pe încurajarea ideilor și a inițiativei, pe exprimarea propriilor dorințe și viziuni în activitatea firmei. În esență, ownerul trebuie să fie un lider și să le ofere colegilor săi mediul potrivit în care să se dezvolte, nu doar să fie niște simpli executanți.

”Orice vorbă pe care o scoate un lider trebuie să fie bine cântărită, bine spusă, să fie atractiv exprimată în așa fel încât angajații să se inspire și să vadă în liderul lor o persoană care este capabilă să-i conducă și să le ofere siguranța zilei de mâine și a firmei”, consideră fondatorul Termoport.

Beneficiile pentru angajați trebuie să fie localizate în toată țara

Pe lângă cultura pe care o construiește în cadrul echipei, în viziunea lui Decebal Ștefănescu sunt importante și beneficiile pe care le oferă colegilor pentru a-i ține pe aceștia fideli companiei. Și, așa cum ne povestește, dacă la început vorbeam despre salariu și bonusuri ca beneficii, în timp acestea s-au diversificat, iar fondatorul Termoport face tot posibilul să ofere beneficii cât mai variate și mai folositoare angajaților săi.

Ca de exemplu, pachetele medicale în cadrul rețelei MedLife. Extrem de utile mai ales prin prisma localizării pe întreg teritoriul țării, dacă la rândul tău ai un business cu acoperire națională.

”Noi avem activitate nu doar în București, ci avem 6 centre de service răspândite în toată țara. Așadar, am avut nevoie de un beneficiu care să fie aplicabil tuturor angajaților din tot teritoriul țării. MedLife a fost cea mai potrivită alegere din acest punct de vedere. Atunci când angajații au avut o problemă medicală în diferite orașe ale țării și au putut să rezolve rapid prin acest abonament medical, și-au dat seama că este unul dintre cele mai utile beneficii pe care le oferim”, precizează Decebal Ștefănescu.

De 25 de ani Decebal Ștefănescu construiește un business de frig bazându-se pe căldura echipei sale. O face prin gândire ponderată, prin atenție la echilibrul intern al firmei, resurse corect distribuite și prin alegerea partenerilor și oamenilor potriviți alături de care să crească. În ceea ce privește perspectivele de viitor pentru compania sa, el urmărește dezvoltarea capacității de service la nivel național, iar pentru acest lucru are nevoie de întărirea rețelei, service-uri și mai bune și diversificate, dar și creșterea echipei.