Oana Coșman
Vera Iurcu
Oborul își trăiește a doua tinerețe. De vreo câțiva ani a devenit locul de întâlnire al pensionarilor care dezbat starea nației la un pahar de bere, al tinerilor care mai schimbă gustul burgerilor, al pizzei sau al shaormei cu cel al micilor, și al turiștilor. Deși este vechi, Oborul a întinerit și are o poftă nebună de mici și bere. Pentru București, Oborul are șansa de a deveni un fel de Mercat Boqueria din Barcelona, locul acela care atrage turiștii din străinătate prin exoticul locului, dar și preparatele. Nu mai departe de săptămâna trecută, în timp ce ne pregăteam să ne ducem în Obor, a fost anunțat un eveniment urban numit Tour d’Oboeur. Oamenii nu vor transformarea Oborului într-o atracție turistică exotică.
Aflat sub spectrul noii generații care-si face cumpărăturile online si merge la festivaluri culinare, Oborul a trebuit să se reinventeze înțelegând că altfel se va pierde în necunoscut. La una dintre porțile pieței se întinde un mall nou-nouț, ai și locuri de parcare, condițiile sunt mai bune. La terasele de la Obor ai combinația aceea de oameni ai locului și domni, tineri, americani, chinezi. Toată lumea își găsește aici un loc.
Piața Obor în soarele arzător de iulie
Până ajungi în străfundurile pieței de legume, treci printre rânduri întregi de căsuțe și tarabe cu roșii coapte și parfumate, brânză zdravănă de oaie, flori, pepeni sau gablonțuri. Aproape că ne simțim ca în Marele Bazar din Istanbul, nu într-o piață din sectorul 2.
Este 3 după amiaza, vineri, și piața zumzăie de lume, de vânzători care-și laudă marfa. ”3 la 15 lei”, ”miere la 10 lei avem” se aude la tot pasul. Fumul micilor te învăluie încă de când intri în piață și te conduce până la terasele cu umbrele care te apără de soarele arzător de iulie.
Mai multe astfel de terase, cu un grătar și câteva mese de lemn ”conviețuiesc” și își împart clienții fideli din Obor, însă noi am venit la una în special: Terasa Obor, locul de întâlnire al hipsterilor, al pensionarilor și al turiștilor dornici să descopere Bucureștiul autentic.
Proba de grătar viteză
Deși a trecut cu mult de ora prânzului, cele câteva zeci de mese de la Terasa Obor sunt pline. Unii mușcă cu poftă din micii zemoși trecuți prin stratul generos de muștar, alții se răcoresc cu o bere și ascultă muzica de petrecere ce răsună din boxe.
La mesele din lemn de sub terasa decorată ca pentru un perpetuu festival al toamnei, cu funii de usturoi, vase și căni de lut, clienții se înghesuie în jurul micilor rumeniți, iar vocile lor se ridică în cor încercând, parcă, să acopere melodiile.
La o masă de lemn, vreo 6 pensionari stau de vorbă, animați de sticle de bere, despre viață și politică. E ca-n poiana lui Iocan, doar că suntem în mijlocul Bucureștiului. Mai spre margine, un domn completează Sudoku. Din când în când, mai soarbe din paharul de bere și trage tacticos dintr-o țigară. Într-un alt colț al terasei, doi asiatici gustă cu poftă din 6 mici. La o masă din apropiere se aud fraze în engleză: doi americani fuseseră aduși de prietenii români să vadă viața din Obor și discutau despre rețeta micilor.
E plin, așa că te așezi la o masă unde mai e loc, chiar dacă nu-i cunoști pe ceilalți meseni. Nu irosești spațiul pentru că, în fața grătarelor coada este mare. Grătaragiul se mișcă cu viteza luminii. Grămăjoare de mici dispar de pe grătar doar pentru a se înălța rapid pe ”farfurii” de carton. Aici nu e loc și nici timp pentru politețuri: micii se mănâncă așa cum trebuie – pe carton, ajutându-te de scobitori, cu muștarul și pâinea separat.
Coada dispare, dar numai pentru câteva minute. Mereu noi și noi clienți așteaptă cuminți să-și ia porția de carne tocată cu mirodenii perpelită pe jar.
Găsim cu greu o masă liberă la care să ne așezăm. Cât stăm acolo, stilurile muzicale se schimbă de vreo 3 ori. Am înfulecat micii pe muzică lăutărească, ritmul făcându-ne pofta mai mare. Cât facem niște fotografii și îl așteptăm pe Adrian, proprietarul terasei, ritmul ne duce pe meleaguri străine, prin Mexic. Ne-am întors în anii ’80 cu muzică de la noi în timp ce ne pregăteam de plecare, după ce am văzut, vreme de vreo două ore, cum se bucură de tihnă cei care vor să scape puțin de ritmul haotic al orașului.
La terasa lu’ Adrian
Micii de la Obor sunt cunoscuți de zeci de ani, doar Terasa Obor este ceva mai nouă. A fost deschisă acum 7 ani, ne spune proprietarul său. ”Oborul ăsta s-a schimbat de vreo 7-8 ani. E de bine, nu-i de rău. După ce au renovat piața s-a schimbat și lumea. Noi încercăm să nu primim clienți care pot strica atmosfera. Pentru că de asta vine lumea la noi. Pentru atmosferă. Muzica face mult bine în zona asta. Eu văd mulți oameni care sunt necăjiți, obosiți, stresați, cu probleme multe, dar îi vezi cum vin și parcă se mai smulg din cotidian și vin, beau o bere, mai mănâncă un mic”, spune el.
”Când auzi de Obor chiar că e despre mici și bere. Pe lângă piața de legume”, completează proprietarul terasei.
Adrian e un tip pe la 40 de ani, volubil, însă cu un oarecare grad de mister când vine vorba despre business-urile lui. Ne-a povestit câte-n lună și stele cât mai am stat de vorbă cu el, despre politică, viață și taxe. Printre pilde de viață de la Obor a strecurat și faptul că este dinamovist convins (de altfel la un moment dat i-a sunat telefonul și am fost aclamate de întreaga galerie a lui Dinamo), dar și faptul că mai are și alte afaceri de care se ocupă.
Terasa de la Obor a deschis-o mai mult ca un hobby, pentru că și-a dorit să fie parte din universul ăsta al locului, nu pentru că i-ar aduce vreun profit extraordinar, mai ales că, afirmă el, ar plăti vreo câteva mii de euro pe lună pentru chiria locului. ”Lumea vine la noi pentru că avem prețuri mici.”. Și pentru atmosferă, ține să repete. ”E frumos, muzică bună, mai devreme erau șansonete. Avem și muzică de pahar, îi simțim pe cei care vor să stea să bea ceva”, menționează el pe acorduri de mariachi.
Micul > Shaormeria
Povestește că zona de micării de la piața Obor era puțin mai în spate decât unde sunt acum, chiar vizavi de piața de legume, a cărei modernizare s-a finalizat în 2010, după o investiție de circa 120 de milioane de euro și o tărăgănare de câțiva ani. ”Oamenii erau învățați să meargă acolo. Era unul care cred că a dăinuit vreo 20 de ani pe aici. Apoi s-au mai schimbat regulile și a trebuit să vii cu firmă, cu casă de marcat, s-a dat deoparte. Și am ajuns și noi. Nu am făcut cârciumărie niciodată, dar m-am adaptat și mi-a plăcut”, adaugă el.
Până să ajungă la ”rețeta” potrivită a testat mai multe idei pentru afacere. A încercat să vândă și alte produse la grătar, să facă mâncare gătită, dar lumea nu a fost deschisă la ceea ce-și dorea el. Așa că a renunțat la alte feluri de mâncare și le dă clienților ce-și doresc: mici și bere.
De altfel, afacerile care vor să le vândă altceva oamenilor de la Obor nu prea au avut șanse de reușită și le-a văzut, rând pe rând, făcând loc altora care și-au încercat norocul. ”Au mai fost altele, au mai fost și mai apar. Au mai fost shaormerii, mâncare chinezească. Dar nu stau mult. Omul vrea mici și bere. Când auzi de Obor chiar că e despre mici și bere. Pe lângă piața de legume”, spune el cu mândrie.
”Dacă aș pune fețe de masă sau aș vinde altceva, bătrânii nu ar mai veni. Dacă ar vedea fețele de masă ar crede din start că e scump aici și nu-și permit să intre. Așa că le las fără, să fie rustic”, afirmă el. Iar corporatiștii care trec pe la el nu par deranjați de acest lucru. Și nici turiștii.
”Aventura Urbană vine cu turiști aproape în fiecare zi. Nu mă interesează să fac bani, dar ăștia duc vorba mai departe. E plăcut. Oamenii stau de vorbă, își mai aduc aminte de ziua de ieri. Oborul...”, spune el contemplând lumea care-și face veacul la Obor.
O lume diversă pe care Adrian ne invită să o vedem cel mai bine duminica, atunci când tinerii vin în număr mult mai mare să împartă mesele și micii cu pensionarii.
Poveste de viață
În timpul săptămânii, programul terasei se termină înainte ca marea masă a oamenilor să iasă de la muncă. ”Deja pe la 6 nu mai e nimeni. Ținem cont și de programul pieței, pentru că bătrânii care vin să facă piața trec și pe la noi”, afirmă Adrian. ”Noi oferim voie bună”, completează proprietarul terasei, amintindu-și de clienții fideli.
S-au mai schimbat între timp, viața nu i-a lăsat să se mai bucure de mici și de tihna de la Obor. ”Acum câțiva ani era un grup de vreo 20 de bătrâni, foști militari, care veneau aici aproape în fiecare zi. Apoi au murit câțiva, ceilalți s-au mai îmbolnăvit și nu au mai venit”, spune el cu regret.
Chiar dacă terasa de la Obor este deschisă tot timpul anului, Adrian spune că există anumite vârfuri clare care țin cont și de traficul din piață, mai ales că marea majoritate a clienților lui sunt vârstnicii care fac piața și apoi se odihnesc la terasa lui cu vreo doi mici și un pahar de bere. ”Piața, ca orice piață, are vârfuri primăvara și toamna. Acum am avut noroc pentru că nu a fost caniculă. E rai acum. Lumea poate sta la terasa, pentru că altfel se încinge asfaltul și nu mai e chip de stat. Dar ca vârfuri, atunci vin - toamna când se pun murăturile, primăvara și la început de vară când fac dulcețurile”, explică el.
Nu știe cu exactitate câți mici vinde în fiecare zi, dar are o medie și în funcție de aceasta decide câtă carne să comande zilnic. Deși micii sunt făcuți după propria rețetă (carnea este o combinație de porc și vită), nu se ocupă ei și de producție. Mai ales pentru că nu vor să se complice și cu un spațiu de depozitare. Așa că zilnic se duc să ia carnea de la o persoană care se ocupă doar cu asta, spune Adrian, un afacerist care avea o carmangerie prin zona pieței.
”Niciodată nu e la fel. Poți să vinzi 1.500 de mici, 2.000, 3.000 sau 300. Depinde de zile. Oamenii nu sunt programați să vină mereu la fel. Au fost zile când mă pregăteam, <mamă, mâine e 1 mai, să vezi ce facem>. Și ce făceam? Nimic, că nu era popor, erau toți plecați la mare. În capul meu știu cam o medie și încerc să o iau pe aia. Dacă o vând până pe la 4-5 e ok, nu-i nicio problemă dacă rămân fără mici o oră. Dacă nu-i vând, atunci e cam greu. Dacă termin o șarjă până la 12, trimit să mai ia carne”, povestește el.
În acești ani a învățat că socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg, însă nici nu se stresează prea tare. A mai învățat că trebuie să fie descurcăreț pentru a-și face un rost, dar nu într-atât cât să păcălească oamenii din jur. ”Ăla bătrânul vine dacă ești atent cu el. Mai sunt terase prin zonă, nu suntem singurii. Nu că sunt eu mare cinstit, dar lumea apreciază când le dăm puțin peste. De asta s-a și dus vorba de noi. Că altfel puteai să te oprești la alții. Noi suntem mai ascunși, dar vin cei care ne știu”, spune el.
Carpe Diem din Obor
Nu în ultimul rând, a învățat să-și trăiască viața la maximum, să se bucure de fiecare moment. Nici cu terasa nu-și face planuri de viitor. ”Carpe diem. Trăiește clipa, bucură-te mereu de ea, că nu știi ce o să se întâmple. Viața e frumoasă”, declară Adrian.
Terasa Obor nu este doar despre mâncare, este despre starea de spirit. Este despre tihnă și autenticitate, despre acele câteva momente în care iei o pauză de la zbuciumul lumii care se oprește la intrarea în spațiul împrejmuit în care, odată ce intri, pare că ai pătruns într-un univers atemporal impregnat cu fum de mici. ”Noi nu suntem oameni de afaceri. Suntem un fel de producători de bine”, își încheie Adrian povestea despre micii de la Obor pe ritmuri de șlagăre românești din anii ’80.
---
Marea Unire a Micului Românesc e un proiect editorial susținut de către Penny Market în care încercă să readucem în atenția publicului un obicei care se pierde - acela de a opri pe marginea drumului la popasuri și să mâncăm un mic.
Poți contribui și tu cu locurile tale favorite de mici din România. Intră în secțiunea specială Marea Unire a Micului Românesc, apasă pe "Adaugă și tu" și caută localitatea pe hartă și publică. O vom adăuga imediat pe hartă pentru a face imaginea României din locurile favorite de mici.
