Mulți antreprenori își doresc să sară direct într-un stil de viață nou, plin de aventuri interesante și banii să curgă, dar nu este așa de simplu. Totuși, o modalitate bună de a începe să înveți cum să faci afaceri este să citești cărțile scrise de oameni care au reușit să găsească echilibrul și să îmbine eficient componente necesare pentru un business de succes.

Cărțile cu și despre antreprenori pot oferi lecții esențiale despre munca asiduă, creativitatea și determinarea de care este nevoie pentru a transpune o viziune în realitate. Așa că am făcut pentru tine o selecție de cărți care te vor ajuta să înțelegi lumea startup-urilor, a antreprenorilor și a metodelor utile pentru a dezvolta o afacere de succes.

The Power of Broke: How Empty Pockets, a Tight Budget and a Hunger for Success Can Become Your Greatest Competitive Advantage - Daymond John

Dacă îți plac cărțile care povestesc despre cum antreprenorii au pornit o afacere de la zero și au câștigat faima, aceasta este pentru tine. Daymond John, om de afaceri și investitor american, își spune propria istorie de succes. El vorbește despre cum să fii determinat și să profiți la maximum de uneltele, relațiile și resursele de care dispui pentru a construi o afacere cu un buget mic. De la John vei vedea că atunci când pornești la drum cu un buget redus ești forțat să gândești creativ și să îți folosești resursele mai eficient.

Smarter Faster Better: The Transformative Power of Real Productivity - Charles Duhigg

După cum ai intuit din titlu, această carte oferă o nouă definiție productivității. Te învață cum să îți muți atenția de la modul în care gândești și să te concentrezi pe ce gândești. Principiul pe care se bazează această carte este acela că îți poți transforma viața luând anumite decizii, iar aici vei găsi instrumentele de care ai nevoie pentru a regândi procesul de luare a deciziilor. Duhigg susține că nu trebuie să scapi din vedere deciziile mici și obiectivele ușoare dacă vrei să faci o schimbare mare în viața sau în afacerea ta.

Start with Why: How Great Leaders Inspire Everyone to Take Action - Simon Sinek

Simon Sinek este în topul celor mai populare prezentări TED susținute vreodată. Cartea sa a fost scrisă în jurul unei întrebări: „De ce unii oameni și organizații sunt mai inovatoare, mai influente și mai profitabile decât altele?”. În linii mari, răspunsul se referă la faptul că liderii care au avut cea mai mare influență acționează și comunică în același fel, diferit față de modul în care funcționează majoritatea oamenilor.

The Lean Startup: How Today’s Entrepreneurs Use Continuous Innovation to Create Radically Successful Businesses - Eric Ries

Autorul și antreprenorul Eric Ries face o incursiune în metoda lean startup, care a schimbat modul în care mulți fondatori de startup-uri încearcă să construiască companii și să lanseze noi produse. În general, se bazează pe principiul validării rapide a ideii înainte de a investi în aceasta. Această carte de business oferă o nouă abordare a modului în care este gestionat un startup și, de asemenea, vorbește detaliat despre câteva dintre instrumentele inovatoare de afaceri online, care te pot ajuta să îți accelerezi drumul spre validare.

The Power of Habit: Why We Do What We Do in Life and Business - Charles Duhigg

Această carte a fost scrisă de reporterul Charles Duhigg, câștigător al Premiului Pulitzer, un fel de Premiu Nobel pentru jurnaliști, și a fost mult timp în topul celor mai bune cărți încă de la apariție. Duhigg explică de ce există obiceiurile și cum pot fi schimbate proactiv pentru a crea rezultate pozitive în viața noastră. El subliniază cât de importante sunt obiceiurile noastre pentru succes, pentru că tocmai acestea ne dau structura și disciplina de care avem nevoie pentru a ne îmbunătăți continuu, pentru a fi mai productivi și pentru a continua să progresăm spre obiectivele noastre.