„Toți cei 20 de consultanți pe care îi avem sunt permanent în contact cu clienții noștri. Chiar dacă lucrăm de acasă - lucru posibil pentru că produsele noastre financiare se accesează exclusiv online -, cei care au apelat la noi de-a lungul timpului beneficiază azi de relații cu clienții la cel mai ridicat nivel. În afară de lichidități, mai mult timp pentru rambursarea unor împrumuturi sau alte facilități, proprietarii afacerilor au nevoie și de inspirație, și de speranță. De aceea am lansat acest concept de «#cameră de gardă pentru afacerile mici», un spațiu virtual unde sunt puse la dispoziția antreprenorilor sfaturi practice, idei, soluții de finanțare, dar și povești de supraviețuire pe timp de criză. În plus, acum mai mult decât oricând este necesar ca antreprenorii să știe că au la dispoziție instrumente financiare pe care le pot accesa, de tip factoring sau scontare, prin care își pot asigura nevoia de lichidități din perioada următoare fără ca acest lucru să însemne o îndatorare a companiei, ca în cazul creditelor”, spune Elisa Rusu, CEO Omnicredit.

Nevoia de lichidități a firmelor mici este în continuă creștere: de la începutul perioadei de restricții și până astăzi numărul celor care au dorit să acceseze produsele financiare Omnicredit a crescut cu până la 70%, micile afaceri dorindu-și să acceseze sume mai mari decât în lunile anterioare. De asemenea, au apărut și primele solicitări de eșalonare sau amânare a ratelor, fiecare caz fiind abordat și rezolvat individual.

Povești de supraviețuire pe timp de criză

Microîntreprinderile constituie majoritatea companiilor din lume: sunt acele mici afaceri, uneori de familie, care creează locuri de muncă și contribuie semnificativ la veniturile naționale. Este însă bine cunoscut faptul că multe IMM-uri, companii mici și mijlocii, întâmpină o serie de provocări precum lacune în legislație, dificultăți în accesarea finanțărilor, lipsă de îndrumare și, în general, lipsă de sprijin. Odată cu contextul actual, aceste lipsuri devin din ce în ce mai evidente.

Pentru a-i sprijini pe antreprenori, Omnicredit a adus în #camera de gardă pentru afacerile mici o serie de sfaturi și soluții, o hartă cu indicii pentru antreprenori pentru perioada următoare.

„Oamenii care au ales să ne spună poveștile lor nu sunt toți clienți Omnicredit. Considerăm însă că aceste studii de caz reprezintă o resursă inestimabilă pentru cei care conduc mici afaceri. Credem în continuare însă că, pentru a opri un vârtej ce poate propaga foarte rapid efecte negative dinspre mediul de afaceri către sectorul bancar și finanțele publice, vulnerabilitatea micro-companiilor impune adoptarea de către stat a unor măsuri urgente pentru sprijinirea și îndrumarea mediului de afaceri românesc”, a mai adăugat Elisa Rusu


Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă: