Vlad Andriescu
Povestea e simplă. Joi dimineață colegul meu Cristi Ioniță se duce la un eveniment. Unul destul de simplu, aproape banal l-aș putea numi. La Politehnică se semnează un acord între Universitate, Vodafone și mai multe alte companii din zona tehnologiei pentru un parteneriat care să promoveze tehnologii legate de orașul inteligent. Nu e un subiect nou, ni s-a părut un parteneriat interesant, iar despre orașe smart scriu aproape de când am început în presă, acum mai bine de 12 ani. Ce era așa complicat?
Ei bine, vineri dimineață încep să observ un fenomen pe pagina noastră de Facebook. Comentarii la acest material distribuit. Și toate aveau ceva în comun. Și m-au făcut să îmi pun întrebări. Unul dintre lucrurile pe care le menționează articolul e că parteneriatul se va uita și la metode inovatoare pentru dezvoltarea de soluții de tip “orașul de 15 minute”. Și încep să curgă comentariile despre sclavie, comunism, despre “mizeria cu orașul de 15 minute” și altele pe care nu le pot reproduce aici.
Ce se întâmplă? Așa că vineri am aflat că există, dintre toate lucrurile posibile, o conspirație despre orașul de 15 minute. Habar nu aveam de ea, trecuse pe lângă mine.
Ca să fac un scurt rezumat pentru cei care nu știu. Orașul de 15 minute e un concept propus de arhitectul Carlos Moreno prin care conceptele viitoare pentru dezvoltarea rezidențială a orașelor vor lua în calcul niște principii care vor favoriza interacțiunea umană și serviciile puse la dispoziția cetățeanului. Practic, de la tine din casă să ai acces la diferite servicii cum ar fi școală, grădiniță, magazine, un spital și alte lucruri care servesc publicului, fără să trebuiască să te deplasezi mai mult de 15 minute cu un mijloc de transport în comun sau cu bicicleta. Un oraș nu fără mașini, ci mai degrabă unul în care nu mai trebuie să te duci de acasă de la tine 10 kilometri ca să găsești ceva de care ai nevoie. Avantajul său? Oamenii trăiesc mai bine, găsesc mai ușor ce au nevoie și calitatea vieții crește. Sunt diferite implementări de acest tip, unele mai de succes, altele nu la fel. Există și opoziție reală, mai ales din partea celor care folosesc mașini, pentru că orașul de 15 minute încearcă să restricționeze accesul auto peste tot, mai ales în centru. Dar conceptele nu sunt noi și în principiu sunt niște lucruri care au sens.
Care e conspirația? Ei bine, am aflat asta. Undeva pe la finalul lui 2019 în grupurile de tip Qanon au început să apară articole care să vorbească negativ de orașul de 15 minute. Ce spuneau ele?
Practic, că orașul de 15 minute e unul de “surveilance”. Cetățeni care vor fi închiși în casă, mașini care vor fi restricționate cu ajutorul camerelor de supraveghere să nu părăsească un teritoriu restrâns. Evident, o interpretare demnă de un roman science-fiction interesant, dar care dacă circulă online cu titlu de realitate poate să ducă la efecte negative.
Teoria asta a conspirației nu a luat mare avânt. Până când, ca orice conspirație, a întâlnit un catalizator care să o lanseze. Pandemia. Prin natura sa, pandemia a însemnat implementarea de lockdownuri care au limitat mișcarea populației pentru a încerca să reducă efectele. Întâlnind acest catalizator din lumea reală, teoria a căpătat viață, ca inelul puterii din Stăpânul Inelelor. Orice teorie a conspirației are nevoie de un organism viu din care să se hrănească. Acest organism viu reprezintă un fapt real, dar care este răstălmăcit.
Teoria conspirației legată de faptul că orașul de 15 minute înseamnă perpetuarea unui lockdown permanent a luat avânt, a circulat pe grupuri, a ajuns din Statele Unite, acolo unde a răsărit, în Australia, a sărit oceanul ca orice informație online și a ajuns și în România. Carlos Moreno, creatorul teoriei a primit amenințări cu moartea. Iar în Marea Britanie, chiar de curând, cetățenii au ieșit în stradă în fața unei încercări a consiliului local din Oxford de a reduce traficul auto pentru a crește calitatea vieții, citând această teorie a statului totalitar care folosește teoria orașului de 15 minute pentru a ne ține într-un lockdown, a ne controla și a ne urmări. O prostie, dar una care circulă.
Ei bine, conspirația a ajuns și la noi. În weekend am numărat 600 de comentarii pe această temă la postarea de pe Facebook. Comentarii reale, de la oameni reali, că i-am verificat. Ca orice teorie a conspirației, ea nu are nevoie de trolli falși mulți. E nevoie de 1-2 formatori de opinie, iar restul vin de la sine. Articolul nostru a fost distribuit în grupul conspiraționiste anti-globaliste, în grupuri anti-UE.
Și m-a făcut să mă gândesc, pentru că din toate conspirațiile, aceasta e superb de absurdă, dar în același timp extrem de parșivă. Pentru că pornește bine, de la un fapt real, dar pe care îl răstălmăcește. Și se folosește de un lucru extrem de important, esențial pentru ca o conspirație să capete având.
Frica.
Ne e frică de totalitarism. O frică legitimă. Și începem să vedem lucrurile peste tot. În concepte urbane care vor să facă orașele mai bune și în care să trăiești mai bine. Frica din pandemie a fost transformată și răstălmăcită, pentru că lockdown-urile au adus din nou elementul acela de privare de libertate. Tehnologia neînțeleasă aduce frică. Pentru că oamenii văd conspirații și modul în care ar putea fi urmăriți de către stat. Ca în China, cum ar zice unii din comentatori. Asta vine și dintr-o înțelegere relativ simplistă a modului în care tehnologia poate fi folosită. Capacitatea de a urmări a tehnologiei e enormă astăzi. Nu ai nevoie de lockdown-uri sau camere de supraveghere care să nu lase oamenii să iasă din cartiere, așa cum zice conspirația de care povesteam mai sus.
Și poți să condamni oamenii că nu sunt destul de mult educați. Dar ei sunt oameni simpli, uneori chiar foarte bine educați. Dar de multe ori singuri, în casă, în fața unui calculator. Oameni cărora le este frică. Sau oameni care nu înțeleg lumea de astăzi. Care vor să acceadă la o comunitate. La o înțelegere mai profundă a lumii. Oameni confirmați în același timp de tot felul de personaje abjecte care distribuie astfel de lucruri în numele libertății de gândire.
Oameni cărora le este frică. Iar frica este combustibilul oricărei conspirații. Fă-i pe oameni să le fie teamă de ceva și vei putea aduce un subiect pe tapet. Fă-i să se teamă de tehnologie. Spune-le că vor venii “homosexualii să le ia copiii” și vei avea un referendum inutil. Alimentează-i cu frică, iar apoi vor crede. Nu pentru că sunt proști, ci pentru că se tem și vor să fie parte dintr-o comunitate.
Întorcându-mă la cazul orașului de 15 minute, e un subiect pe care poți să dezbați cu pro și contra. Fără îndoială. Poți vedea avantaje, dezavantaje. Și concluzia rațională e în nuanță. E la mijloc. Iar în nuanțe e singurătatea cea mai mare. Conspirațiile se bazează pe alb și negru, pe când rațiunea este în gri. În nuanțe. În mijlocul nuanței, acolo unde când te gândești la un subiect spui că există avantaje și dezavantaje, argumente pro și contra, adevăr și de o parte și de alta, e greu. Pentru că nuanța nu are comunitate. Pentru că nuanța nu poate fi povestită în comentarii simple pe Facebook. Ești singur.
Ești singur și ți-e frică în continuare. Așa că alegi una dintre culorile pline. Iar internetul de astăzi este plin de alb și negru, foarte puțin gri. Pentru că griul se vede doar când vorbești și dezbați față în față. Când dezbați în scris, oricât de intelectual ai fi, dezbaterea ar arăta cu totul altfel.
Am scris mult și poate vă întrebați ce legătură are cu start-up.ro acest lucru. Eu zic că are.
Scriem de inovație și tehnologie. Putem să stăm în bula noastră unde ne înțelegem și ne batem pe spate, dar asta ar însemna să alegem o culoare. Dar uneori trebuie să ne ducem înspre gri. Să vedem nuanțele. Să-i înțelegem pe ceilalți, pentru că altfel lumea se va duce către o epidemie de singurătate în care finalitatea va fi că și albul și negrul va fi la fel de singur, vorbind la un perete gol care nu mai convinge pe nimeni.
Alegeți nuanța.
