Lectură de 19 min
Teodora Vîrban: Am plecat din România în primul rând din curiozitate, dar și pentru că nu mă regăseam pe deplin în traseul pe care îl vedeam atunci în jurul meu.
Români din lume este seria editorială start-up.ro dedicată antreprenorilor români din străinătate, celor care sunt angajați la marile companii care schimbă lumea, cercetătorilor, tuturor românilor care vor mai mult și fac mai bine. Știi un asemenea român? Scrie-ne pe [email protected].
„Nu am simțit că abandonez o carieră pentru alta; am luat cu mine tot ce învățasem despre management, oameni, organizare și leadership și am început să folosesc aceste abilități într-un context nou”, a spus Teodora Vîrban, fondatoare The Sound of Healing, un proiect de wellbeing care aduce împreună experiența sa de management și interesul pentru practici complementare, într-un interviu pentru rubrica Români din lume.
Primele experiențe internaționale au venit în timpul studiilor la ASE, când Teodora făcea parte din Business Organization for Students (BOS), organizație conectată la rețeaua europeană Junior Enterprises.
Școlile de vară, schimburile și proiectele studențești au adus-o în contact cu instituțiile europene, dar și cu tineri ale căror experiențe i-au arătat câte direcții putea explora înainte de a-și alege profesia.
„Aveam 19-20 de ani când am ajuns pentru prima dată la Parlamentul European, într-un exchange organizat de o organizație studențească. Eram aproximativ 450 de tineri veniți din toată lumea și pentru mine a fost un moment foarte important. Am realizat atunci cât de diferită fusese expunerea noastră până în acel punct. Mulți dintre cei de vârsta mea făcuseră deja gap years, work and travel, voluntariat în Africa sau America de Sud, vorbeau două-trei limbi și avuseseră ocazia să vadă foarte multe variante despre ceea ce ar putea face mai departe cu viața lor.”
Dorința de a înțelege cum funcționează instituțiile, programele și reglementările europene a dus-o la Bruxelles.
A studiat Advanced Management la Vrije Universiteit Brussel și a continuat să lucreze în organizații europene de tineret, inclusiv în atragerea de finanțări și în inițiative dedicate educației și antreprenoriatului. Plecarea nu avea însă un termen stabilit și nici o carieră desenată în detaliu.
„Am plecat din România în primul rând din curiozitate, dar și pentru că nu mă regăseam pe deplin în traseul pe care îl vedeam atunci în jurul meu și simțeam că am nevoie să descopăr mai multe variante înainte să decid ce vreau să fac cu viața mea.”
În timpul masterului de la Bruxelles, interesul pentru dezvoltarea internațională a devenit tot mai puternic. Teza sa compara modul în care proiectele de dezvoltare erau construite și asimilate în regiuni diferite ale lumii, iar următorul pas a fost un master de Development Studies la Sorbona, orientat către țările din Sudul Global.
La Paris, Teodora a lucrat într-un institut francez de cercetare și dezvoltare, în contextul proiectului NOPOOR și al European Development Days, înainte de primul job permanent într-o firmă de consultanță.
„Privind acum în urmă, fiecare țară a venit foarte firesc după cea dinainte: Bruxelles mi-a deschis lumea instituțiilor și proiectelor europene, Parisul m-a dus către cercetare și consultanță, iar Amsterdamul către schimbări climatice și transformare sistemică.”
Proiectele europene o atrăgeau prin colaborarea dintre cercetători, companii, instituții publice, orașe și cetățeni, dar și prin locul oferit tinerilor în luarea deciziilor. După ce a explorat dezvoltarea internațională, a realizat că își dorea o altă direcție.
După aproximativ trei ani la Paris, aceasta a devenit mai clară: schimbările climatice și dezvoltarea urbană sustenabilă, domenii în care se întâlneau economia, politicile publice, infrastructura, tehnologia și comportamentul oamenilor.
„Nu m-am gândit niciodată foarte clar: aceasta va fi cariera mea. Știam doar că mă interesează economia, felul în care funcționează organizațiile și, mai ales, ceea ce se întâmplă atunci când oameni și instituții foarte diferite trebuie să colaboreze pentru același obiectiv.”
La Amsterdam, a lucrat pentru Climate-KIC și apoi în programe care sprijineau orașele europene în tranziția către neutralitate climatică. Pentru ea, miza acestor proiecte era vizibilă în viața cotidiană: aer mai curat, clădiri eficiente, hrană locală, transport public mai bun, trasee mai scurte pentru oameni și mărfuri, spații verzi și comunități implicate în deciziile despre propriul oraș.
„Am lucrat cu orașe care încercau să se apropie de net zero, iar pentru mine conceptul nu a însemnat niciodată doar reducerea emisiilor. Însemna să ne întrebăm cum poate arăta, concret, o viață mai bună într-un oraș: aer mai curat, clădiri mai eficiente și mai sustenabile, acces la hrană locală, transport public mai bun, trasee mai scurte pentru transportul oamenilor, alimentelor și coletelor, spații verzi protejate sau refăcute și comunități implicate în deciziile despre propriul cartier sau propriul oraș.”
Dintre locurile în care a trăit, Parisul i-a influențat cel mai mult modul de a gândi și de a lucra. În institutul de cercetare Teodora a analizat, inclusiv în disertație, cum influențează managementul succesul unui consorțiu internațional.
Ulterior, consultanța în proiecte de energie nucleară a pus-o în legătură cu cercetători, fizicieni și specialiști din centre și instalații europene, într-un domeniu în care a descoperit din interior rigoarea și preocuparea pentru siguranță.
„Eram încă foarte tânără și lucram cu oameni cu zeci de ani de experiență. Acolo am învățat să ascult cu adevărat, să pun întrebările potrivite și să înțeleg că nu trebuie să demonstrezi imediat că știi tot. Am învățat și cum să îmi susțin punctul de vedere, dar și când să accept că celălalt are o experiență pe care eu încă nu o aveam.”
În această perioadă a coordonat și procese complexe de pregătire a unor propuneri europene, inclusiv unul care implica aproximativ 96 de parteneri. Experiența i-a consolidat încrederea că poate gestiona responsabilități mari, termene și relații profesionale într-un mediu exigent.
„Cred că Parisul a fost locul în care am devenit, profesional, un adult responsabil. Am înțeles că pot duce proiecte mari, termene, oameni și rezultate și că pot funcționa într-un mediu foarte exigent fără să mă pierd în el.”
Teodora a lucrat aproape permanent în echipe în care oamenii veneau din alte țări decât cea în care se aflau. A învățat observând lideri care negociau parteneriate, gestionau tensiuni și făceau legătura între cercetare, afaceri și instituții publice.
La Amsterdam, unde a fost primul angajat al Climate-KIC în biroul local, a urmărit cum diferențele de temperament și de stil de lucru puteau ajuta o echipă să crească.
„Unii aduceau calm, alții energie și viteză, unii erau extrem de direcți, alții mult mai diplomați, unii foarte orientați spre rezultate, alții foarte atenți la echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Dacă sunt bine conduse, toate aceste diferențe pot deveni un avantaj extraordinar.”
Printre oamenii care au influențat-o s-a numărat și o CEO pe care o descrie drept puternică, lucidă și capabilă să facă posibile lucruri care păreau greu de schimbat. De la acești lideri a preluat o idee pe care o aplică și în propriul proiect: colaborarea începe prin a înțelege ce poate aduce fiecare și prin a construi încredere.
„Cred că cea mai importantă lecție a fost că leadershipul nu înseamnă să fii persoana care știe tot sau care vorbește cel mai mult. Înseamnă să poți aduce oameni foarte diferiți împreună, să vezi ce poate oferi fiecare și să creezi suficientă încredere încât diferențele să devină o forță, nu un obstacol.”
În Olanda a ajuns la 27 de ani, direct din Paris. Contrastul dintre agitația capitalei franceze și spațiile verzi, ritmul mai relaxat și cultura profesională olandeză a făcut ca începutul să fie dificil. Una dintre cele mai mari schimbări a fost să vadă că timpul pentru familie, sport și prieteni avea un loc clar în programul oamenilor.
„M-a surprins foarte mult cultura muncii. Oamenii erau direcți, feedbackul se dădea imediat și clar, iar în jurul orei 17.00 mulți își încheiau ziua pentru familie, sport, prieteni sau alte activități personale. Venind din Franța, unde cultura profesională pe care o trăisem era mult mai intensă, pentru mine a fost aproape o schimbare de paradigmă.”
La serviciu avea colegi britanici, australieni, americani și din multe alte țări, iar în afara lui și-a construit mai ales prietenii cu alți expatriați. Apropierea de cercurile locale a fost mai dificilă, inclusiv din cauza limbii: faptul că aproape toată lumea vorbea foarte bine engleza îi permitea să se descurce fără să stăpânească olandeza.
Vremea și folosirea bicicletei în traficul din Amsterdam au făcut, la rândul lor, parte din adaptare.
„Și totuși, Olanda a devenit țara în care am locuit cel mai mult. Am petrecut aproximativ opt ani și jumătate în Amsterdam și ne-am mutat de cinci ori în această perioadă. Așa că, deși adaptarea inițială a fost cea mai dificilă, Olanda m-a învățat și ceva esențial: poți fi foarte profesionist și performant fără ca munca să îți ocupe întreaga viață.”
Teodora nu plecase cu intenția de a rămâne definitiv în străinătate, dar nici cu o dată de întoarcere. Viața de adult în București fusese scurtă, experiențele internaționale începând la puțin timp după intrarea la facultate. Legătura cu țara a continuat prin familie, prin partenerul său, originar din același oraș, și prin prietenii vechi, mulți plecați la rândul lor, care se revedeau în România.
„Aș spune că, timp de foarte mulți ani, am trăit cu un picior în România și unul în străinătate. Nu am avut un plan rigid de întoarcere, deși profesional îmi făceam mereu planuri pe câțiva ani înainte. România a rămas însă punctul de întoarcere, locul familiei, al prietenilor și al unei părți importante din identitatea mea.”
La Paris a fost implicată în comunitatea românească și în Liga Studenților Români din Străinătate, păstrând legătura cu ambasada și cu evenimentele culturale și profesionale românești.
Întoarcerea a intrat în discuție în mai multe etape, mai ales pentru că partenerul avea firma în România și făcea frecvent naveta, însă momentul potrivit s-a lăsat așteptat.
„La Paris am fost implicată în comunitatea românească și în Liga Studenților Români din Străinătate, am rămas aproape de ambasadă și de evenimentele culturale și profesionale românești. Am trăit astfel o relație cu România pe care uneori o descoperi tocmai din diaspora.”
Interesul pentru practici alternative și complementare apăruse încă din România, prin lecturile și preocupările tatălui său. Teodora a continuat să le exploreze în paralel cu studiile și munca, la Bruxelles, Paris și Amsterdam, iar o experiență legată de sunet, în Bali, i-a deschis noi curiozități.
Pandemia a întrerupt însă ritmul călătoriilor -uneori două zboruri pe săptămână, cu perioade împărțite între Paris și Amsterdam- și a făcut ca întrebarea despre schimbare să devină urgentă.
„În aceeași perioadă s-au suprapus și experiențe personale dificile. Lucram foarte mult, trecusem prin burnout și prin pierderea unei sarcini. Pentru mine a devenit clar că trebuie să schimb ceva, nu doar în programul meu, ci în felul în care trăiam.”
A început să studieze mai serios sound healing, Reiki, practici care folosesc culoarea și ceea ce descrie drept lucru cu energia, apoi medicina tradițională chineză.
În același timp, în echipele cu care lucra a început să acorde mai mult spațiu pauzelor, ascultării și conversațiilor despre dificultățile personale. Mediul profesional, cu termene stricte, finanțări importante și echipe în continuă schimbare, o învățase adaptabilitatea, dar pandemia făcuse mai vizibile și vulnerabilitățile oamenilor.
„Atunci am început, foarte natural, să aduc și o altă dimensiune în felul în care lucram cu oamenii: să ascult mai mult, să propun să luăm o pauză, să avem câteva minute în care să ne recentrăm sau să facem loc unei conversații care nu era exclusiv despre următorul deadline. Fără să îmi propun neapărat, am devenit unul dintre oamenii care au introdus în organizație astfel de practici de wellbeing și de grijă față de echipă.”
Tranziția a avut o perioadă de test: lucra cu program redus în mediul corporate, studia, făcea practică și ceea ce numește rezidențiat în cadrul formării, avea cabinet și explora antreprenoriatul. Suprapunerea nu era sustenabilă pe termen lung, spune ea, dar a ajutat-o să înțeleagă încotro vrea să meargă și ce putea păstra din experiența anterioară.
„Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am descoperit atunci a fost că nu trebuia să aleg între cele două părți ale mele. Puteau să coexiste partea de project management - analitică, structurată, organizată - și partea intuitivă, terapeutică și spirituală. Astăzi cred că tocmai întâlnirea dintre ele definește cel mai bine felul în care lucrez.”
Formarea în medicina tradițională chineză a pornit de la cursurile de yin yang yoga, unde profesoara introducea concepte despre meridiane, puncte și relația dintre organe și anotimpuri.
Teodora a început să studieze acest sistem și să meargă la acupunctură, interesată de felul în care practicianul alegea punctele și urmărea reacțiile corpului. Au urmat trei ani de studiu în Olanda: unul dedicat bazelor tradiției și doi acupuncturii.
„Primul an a fost dedicat fundațiilor: teoria celor cinci elemente, Yin și Yang, relația dintre om și natură, ritmurile sezoniere, cuplurile de organe, ceasul chinezesc și felul în care medicina tradițională chineză descrie diferite tipare de dezechilibru. Am învățat și elemente de evaluare specifice acestei tradiții, precum observarea limbii și palparea pulsului.”
În anii dedicați acupuncturii avea săptămânal o zi întreagă de practică, posibilă și pentru că își redusese programul de lucru.
Teodora s-a pregătit sub îndrumarea unor profesori chinezi cu experiență și a intrat în contact cu perspective din fizioterapie, osteopatie, chiropractică și masaj. În total, estimează aproximativ 500 de ore de practică și rezidențiat în cadrul acestei formări.
„Pentru mine, experiența a fost fascinantă tocmai pentru că veneam dintr-o lume foarte analitică, iar aici învățam o formă de observație mult mai tactilă și atentă la corp. A fost momentul în care interesul pentru tehnici individuale s-a transformat în dorința de a construi o practică integrată și coerentă.”
Revenirea la București a fost un proces de aproximativ trei ani, poate chiar mai mult, cu încercări și reveniri asupra deciziei. Pandemia a făcut-o să resimtă mai puternic distanța față de familie, însă după o primă tentativă de apropiere de România s-a întors în Olanda.
Reducerea activității corporate și noua direcție profesională au făcut ulterior mutarea mai ușor de luat în calcul.
„Apoi a venit și componenta familială. Soțul meu avea deja de mai mulți ani businessul în România, iar când am devenit părinți balanța s-a înclinat mult mai clar către întoarcere.”
Perioada dedicată creșterii copilului i-a oferit timp să se gândească la următorii cinci ani și la felul în care își dorea să arate viața sa profesională. Decizia nu mai trebuia să urmeze automat traseul început în urmă cu ani, iar pasul final a venit după o lungă perioadă de pregătire.
„Momentul final al întoarcerii a fost, într-un fel, spontan, dar fusese pregătit de foarte mulți ani. Privind acum în urmă, mă bucur foarte mult că am avut curajul să luăm această decizie.”
Întoarcerea a suprapus mai multe schimbări: devenise mamă, ieșise din mediul corporate, începea altă profesie și se muta într-o zonă nouă, unde cunoștea puțini oameni.
Nu lucrase în România ca adult, iar timpul petrecut în trafic și diferențele de organizare au cerut o nouă adaptare. Treptat, gusturile, mirosurile, obiceiurile și interacțiunile familiare au readus sentimentul de acasă.
„Profesional, am observat și diferențe. Lucruri care în mediile în care am lucrat eu erau aproape automate - planificarea cu patru-șase săptămâni înainte, respectarea strictă a termenelor, punctualitatea, asumarea clară a responsabilității, feedbackul direct sau dorința de a livra un lucru complet din prima - aici funcționează uneori diferit. Am avut momente în care a trebuit să revin de mai multe ori pentru un răspuns sau o confirmare, iar pentru cineva obișnuit cu procese foarte clare aceasta poate fi o ajustare.”
Pe de altă parte, în comunitățile pe care le-a cunoscut după întoarcere a găsit interes pentru domeniul în care își construia activitatea. Întâlnirile cu practicieni și cu persoane preocupate de wellbeing au încurajat-o să dezvolte proiectul în România.
„În același timp, am descoperit ceva ce m-a bucurat enorm: există în România un apetit foarte mare pentru wellbeing, sound healing și terapii integrative. Am întâlnit terapeuți foarte buni, comunități deschise și oameni curioși să înțeleagă mai mult despre ei și despre felul în care pot trăi mai echilibrat. Din perspectiva aceasta, simt că m-am întors într-un moment foarte potrivit.”
Numele și direcția The Sound of Healing au apărut după un eveniment personal dificil, pe care Teodora îl descrie ca pe un semnal de schimbare pentru ea și partenerul său. A urmat o perioadă în care a preferat să studieze și să practice înainte de a prezenta public proiectul.
„Nu am fost însă pregătită mult timp să vorbesc public despre ea. Am avut nevoie întâi de studiu, practică și timp ca să înțeleg cum vreau să lucrez și cum pot integra coerent instrumentele și formările mele. The Sound of Healing a crescut astfel înainte de a deveni un business și înainte ca eu să fiu pregătită să îl prezint public.”
În construirea proiectului, Teodora a spus că folosește în continuare organizarea, planificarea și atenția la responsabilități deprinse în cariera internațională. La acestea adaugă ascultarea, feedbackul direct și atenția la experiențele culturale, emoționale și familiale ale celor cu care lucrează.
În jurul lansării a reunit peste 30 de sponsori, colaboratori și afaceri locale, multe dintre ele familiale.
„Pentru mine nu este important doar faptul că aceste businessuri s-au alăturat proiectului meu, ci și că, prin simplul fapt că s-au cunoscut între ele, pot apărea mai departe alte colaborări și idei. Cred că aceasta este una dintre abilitățile pe care le-am luat cel mai mult din cariera mea internațională: să vezi oamenii și organizațiile nu izolat, ci să observi ce pot construi împreună dacă îi aduci în același loc.”
Teodora prezintă The Sound of Healing drept o practică integrativă care reunește sunet, vibrație, culoare, respirație, lucru energetic și elemente din medicina tradițională chineză. Se adresează adulților și persoanelor în vârstă, dar și copiilor și adolescenților suficient de maturi pentru a participa conștient.
Printre cei care ajung la ea sunt persoane care caută o pauză, calm sau relaxare în perioade de stres și dificultăți de somn; Teodora precizează că activitatea sa nu înlocuiește îngrijirea medicală.
„Pot veni și oameni care trec prin perioade medicale mai dificile și își doresc un spațiu complementar de relaxare și susținere, fără ca ceea ce fac eu să înlocuiască tratamentul sau recomandările medicale.”
O sesiune individuală începe cu o discuție despre persoană, starea sa și așteptările de la întâlnire. Teodora spune că își adaptează abordarea pe baza acestei conversații și a propriilor observații, folosind, după caz, respirație, mișcare, culoare, vocea sa sau a participantului, instrumente sonore și stimularea non-invazivă a unor puncte din perspectiva medicinei tradiționale chineze.
„Pentru mine important nu este să folosesc cât mai multe tehnici într-o singură întâlnire, ci să aleg ceea ce are sens pentru persoana respectivă în acel moment. Obiectivul îl stabilim împreună: eu vin cu observațiile și feedbackul meu, iar persoana vine cu propria experiență și cu ceea ce simte. Undeva la întâlnirea dintre cele două se construiește sesiunea.”
Folosește aproximativ 55 de instrumente, între care boluri tibetane și de cristal, monochord, instrumente de suflat, fluiere, tobe, rain stick, ocean drum, Koshi chimes, clopoței, tingsha, kalimba și diapazoane. Le diferențiază prin textură, tonalitate, ritm și tipul de vibrație. Printre preferate se află monochordul, pe care îl utilizează și în contact direct cu corpul.
„Monochordul este unul dintre instrumentele mele preferate. Are mai multe corzi acordate pe aceeași notă, montate pe o cutie de rezonanță, iar vibrația poate fi percepută foarte clar în corp. Este și unul dintre puținele instrumente pe care le folosesc în contact direct cu corpul, tocmai pentru ca persoana să poată experimenta nu doar sunetul, ci și vibrația lui.”
În sesiunile individuale poate folosi și diapazoane pe anumite puncte, semințe sau magneți auriculari. Întâlnirile de grup au o structură diferită: sunt de obicei tematice, pornesc de la anotimp, emoții, alimentație ori concepte despre organe și meridiane din tradiția chineză și includ o componentă educativă. Uneori participanții discută pe scurt despre experiență, dar cea mai mare parte a întâlnirii este dedicată ascultării.
„Dar nu este psihoterapie de grup și nici o întâlnire construită în jurul conversației. Cea mai mare parte a experienței se întâmplă în liniște, cu participanții întinși confortabil, ascultând. Mai mult decât să fie explicată, experiența trebuie simțită, auzită și trăită.”
În prezent, Teodora lucrează într-un spațiu existent, Life Extension - The Studio, alături de alți practicieni, și nu își propune în această etapă să construiască un centru propriu. Preferă colaborarea și schimbul de experiență, pe care le-a practicat și în Olanda.
„Pe termen lung, ceea ce îmi doresc cel mai mult este ca The Sound of Healing să evolueze dincolo de practica mea individuală și să devină o metodă. Lucrez la structurarea unei abordări proprii, The Sound of Healing - The Resonance Method, care să poată fi adaptată unor contexte și grupuri foarte diferite.”
Planurile includ variante pentru grădinițe, elevi și școli, programe pentru adulți și pentru mediul corporate, în zona de wellbeing și team building. Ia în calcul un masterclass sau o academie, dezvoltarea unui instrument propriu și, dacă abordarea va fi suficient de bine structurată și validată în practică, extinderea echipei, în alte orașe sau online. Sunt direcții de dezvoltare pe care le explorează, cu obiectivul de a construi o activitate care să nu depindă exclusiv de programul său.
„Nu îmi doresc să scalez doar prin a avea eu mai multe ore de lucru. Mi-ar plăcea ca, în timp, The Sound of Healing să devină ceva care poate exista și dincolo de prezența mea fizică: o metodă clară, transmisibilă și adaptabilă, dusă mai departe de o comunitate de practicieni.”
Privind în urmă, Teodora a spus că și-ar fi dorit să descopere alte țări chiar mai devreme, din gimnaziu sau liceu. Ea crede că ar fi ajutat-o să aleagă mai conștient facultatea, o eventuală perioadă de explorare după liceu și domeniile în care să se specializeze.
Pentru tinerii care au posibilitatea financiară, recomandă un semestru în străinătate, un schimb, un stagiu sau o experiență de muncă, indiferent dacă sunt extrovertiți sau mai retrași.
„Simplul fapt că vezi o altă cultură, auzi o altă limbă, mănânci altfel, observi cum arată o zi obișnuită pentru oamenii din altă țară și vezi alte modele de familie, muncă sau educație te schimbă. Chiar și fără să îți propui, prin simpla observație începi să te raportezi diferit la tine și la lumea din jur.”
Pentru ea, mobilitatea și conexiunile dintre țările europene fac loc unor astfel de încercări, fără obligația unui plan profesional definitiv. Într-o lume a muncii schimbată de inteligență artificială, automatizare și digitalizare, pune preț pe relații, apartenență și posibilitatea de a descoperi ce contează personal.
„Și cred că este important să spunem că nu trebuie să știi de foarte mic ce vrei să faci „când vei fi mare”. Poți să explorezi, să schimbi direcția și să descoperi diferite straturi ale tale pe parcurs. Important este ca, atunci când iei o decizie, să fie cât mai aproape de omul care ești în acel moment, chiar dacă peste cinci ani acel om va evolua din nou.”
Propriul traseu, de la proiecte europene la antreprenoriat în România, i-a confirmat că direcția se poate schimba pe parcurs.
„Când ieși din zona ta cunoscută, devii mai rezilient, dar mai ales începi să te cunoști mai bine. Așa că sfatul meu este foarte simplu: dacă ai oportunitatea, încearcă. Nu trebuie să știi dinainte unde te va duce experiența. Uneori tocmai plecarea îți arată direcția.”
Pasionată de idei de business și de oamenii din spatele lor, vede în fiecare startup o poveste care merită spusă și care poate deveni inspirație pentru alții. De peste 8 ani scrie despre antreprenoriatul românesc, ecosistemul de startup-uri și investiții, urmărind cum ideile bune cresc, se validează și se transformă în businessuri cu impact.
Te-ar putea interesa si urmatoarele:
Alexandra Ciornei
