Noi am stat de vorbă cu Todd Yellin, Vicepreședinte de Produs, dar și cu Reed Hastings, CEO și co-fondator, pentru a afla detalii despre cum funcționează în prezent cea mai folosită platformă de video-streaming și despre cum evolua.

125 de milioane de abonați, 300 de milioane de spectatori, doar 2.000 de moduri de a te bucura de conținut

125 de milioane de persoane plătesc lunar pentru Netflix. Dintre aceștia, mulți își împart conturile cu prietenii sau familia, realizând profiluri separate, și așa a ajuns compania să aibă 300 de milioane de spectatori la nivel global.

Ce face o companie cu o audiență atât de mare cu toate informațiile legate de obiceiurile consum? Evident, încearcă să facă audiența să consume și mai mult conținut. Și dacă te întrebai cum de te nimerește atât de bine Netflix cu recomandările pe care ți le face, răspunsul e destul de simplu: nu ești atât de unic și deosebit pe cât te crezi. Dovada clară este faptul că, fără să știi, platforma te-a încadrat în una dintre cele 2.000 de ”comunități de preferințe” delimitate de algoritmii companiei, dar și de cei însărcinați cu analizarea datelor. Mai bine zis, te-ai încadrat singur, prin conținutul pe care îl urmărești. Dacă îți plac filmele SF cu tentă distopică, anime-urile și documentarele, atunci ești în una din cele 2.000 de categorii. Dacă te uiți la filme horror și la seriale romantice, atunci te-ai încadrat singur într-o altă categorie.

”Sortarea în «comunitățile de preferințe» este făcută de comportamentul membrilor și atât. Avem și oameni care categorisesc conținutul, dar asta se face pentru alt scop. Dar când vine vorba despre comunitățile de preferințe, ne uităm la toate producțiile urmărite și, pe baza acestor informații, noi observăm că unele tipuri de conținut merg mână în mână cu alte tipuri de conținut. Așa se formează aceste comunități. Mie mi se pare fascinant că unele compatibilități sunt foarte greu de intuit. Frumusețea acestor situații este că platforma îți va sugera conținut surprinzător și vei ajunge să urmărești și să te bucuri de o producție la care în mod normal nu te-ai fi gândit să te uiți”, a declarat Yellin.

Asta, raportat la o populație de 8 miliarde de oameni se traduce în următorul scenariu: încă 4 milioane de oameni de pe planetă ar viziona aproape același tip de conținut ca și tine. Deci dacă te afli într-o țară străină și te-ai săturat să vorbești despre vreme, sunt șanse mari să dai peste cineva care apreciază exact aceleași tipuri de filme și seriale.

Totuși, asta nu înseamnă că persoana respectivă va consuma filmele și serialele la fel ca tine. Fiecare țară are preferințele sale în ceea ce privește limba în care se uită la diverse producții, iar Netflix vede asta, analizând ce subtitrări și ce dublaje sunt folosite diverse regiuni. Lost in Space, cel mai recent SF lansat de companie, a fost lansat în 26 de limbi. Pe de altă parte, House of Cards, una dintre primele producții originale ale Netflix, a avut doar trei limbi în momentul în care a fost lansat.

Având în vedere că Netflix pune din ce în ce mai mult accent pe producțiile din afara SUA, acest aspect este foarte important. ”S-a presupus greșit că americanilor le plac numai producțiile Hollywoodiene”, a declarat Yellin. Cu toate astea, oamenii din țările vorbitoare de limbă engleză au preferat să se uite cu dublaj la serii precum Dark (81%), Suburra (52%) Casa de Papel (44%). Și unele țări europene preferă să audă conținutul în limba lor maternă, fiind o chestiune de obișnuință. Astfel, 75% dintre italieni urmăresc producțiile cu dublajul pornit, la fel și 68% dintre utilizatorii francezi.

Și nu aici se opresc preferințele ce țin de limbaj. Cu ajutorul algoritmilor, cei de la Netflix au determinat că titlul are și el un impact major când vine vorba despre decizia de vizionare. Astfel, un serial ”străin” cu un titlu tradus în limba engleză are cu 22% mai multe șanse să fie vizionat în SUA și cu 19% mai multe șanse să fie urmărit de britanici. În schimb, dacă traduci titlurile în franceză, daneză sau olandeză, șansele de vizionare scad cu 8%, 10%, respectiv 14%.

”Abordarea noastră nu este una «mobile first», ci este una «mobile special». Coerența de dragul coerenței, din punct de vedere al designului, este o prostie. Un telefon este, în principiu, un ecran tactil vertical - începem să ne deșteptăm din punctul ăsta de vedere.” - Todd Yellin, VP of Product, Netflix.

1.700 de dispozitive compatibile

În timpul evenimentului, oficialii companiei au declarat că Netflix este disponibil pe 1.700 de dispozitive - vorbim despre TV-uri smart, laptopuri, browsere, console de gaming și, evident, pe smartphone-uri. Iar la Roma compania a vorbit despre cum diferă experiențele în funcție de dispozitiv, dar și de preferințele utilizatorilor.

Mai exact, platforma experimentează foarte mult cu imaginile de promovare iar diverși utilizatori văd alte imagini în meniul principal pentru același serial. Exemplul dat pe scenă era cel al serialului Black Mirror care avea mai mult de 10 variațiuni ale screenshot-ului.

Trecând peste acest aspect, compania a anunțat și o modificare majoră a aplicației de mobil. Dacă până acum Netflix arăta foarte similar pe toate platformele, începând de săptămâna trecută, aplicația de mobil a primit un nou mod de previzualizare a trailerelor. Clipurile sunt acum pe verticală și au 30 de secunde, o funcție specială pentru a ușura descoperirea de conținut și pentru a-i ajuta pe utilizatori să decidă dacă sunt sau nu interesați de o anumită producție. L-am întrebat pe Yellin ce alte schimbări mai urmează să vină la Netflix în perioada următoare.

”Din punct de vedere al interfeței de utilizare, utilizatorii vor observa că titlurile noastre vor prinde viață. Pe măsură ce băgăm din ce în ce mai mult conținut original, din toate părțile lumii, utilizatorilor le e din ce în ce mai dificil să le descopere pe toate, așa că trebuie să le facem, cumva, să prindă viață. De curând, am lansat o nouă funcționalitate special pentru aplicația de mobil - am adăugat preview-uri de 30 de secunde care îți permit să îți faci o idee privind conținutul. Poți alege să îl redai imediat sau să-l adaugi în lista ta, dacă ți se pare ceva ce ai urmări”, a declarat vicepreședintele Netflix.

Evident, am fost curios dacă accentul va fi pus, de acum încolo, pe aplicația de mobil. Am primit nu doar un răspuns, ci și o lecție pentru cei care vor să pună bazele unui startup.

”Abordarea noastră nu este una «mobile first», ci este una ”mobile special”. Coerența de dragul coerenței, din punct de vedere al designului, este o prostie. Un telefon este, în principiu, un ecran tactil vertical - începem să ne deșteptăm din punctul ăsta de vedere. Încercăm să avem succes în Asia și învățăm din toate țările în care încercăm să ne dezvoltăm, aflăm lucruri de care ajung să beneficieze oameni din toate colțurile lumii. De exemplu, când am lansat în India, ne-am dat seama că, din cauza infrastructurii, degeaba poți face streaming, dacă nu poți și descărca clipurile pentru a le viziona mai târziu, deoarece calitatea rețelei mobile lăsa de dorit, iar costurile datelor erau mari”, a declarat oficialul, pentru start-up.ro.

Despre tehnologie și confidențialitatea datelor

Netflix este un ”animal” atipic. E atât o companie de media cât și una de tehnologie. Mai bine zis, este la fel de mult un gigant media pe cât este și un gigant online. Reed Hastings, omul care a co-fondat compania, ezită să recunoască faptul că acesta ar fi secretul din spatele succesului - mersul pe o ață foarte fină situată între tehnologie și conținut. ”Suntem atacați din ambele părți și trebuie să fim mereu cu un pas în față. Pe de-o parte, ai giganții tech care pompează bani în conținut, iar pe partea cealaltă ai giganții media, care au început să bage bani în tehnologie”, recunoaște CEO-ul. ”Ce e unic la Apple e faptul că au reușit să combine cele mai bune tehnologii cu cele mai bune tendințe din modă. Nicio altă companie nu are un simț al modei atât de dezvoltat și nici o companie de modă nu poate face gadgeturi. Prin acea combinație, Apple a devenit o companie enormă. Noi încercăm să combinăm tehnologia și conținutul în același fel și să devenim mai buni la conținut decât companiile din tehnologie și să fim mai buni la tehnologie decât companiile de conținut”, mai spune el. Iar faptul că Netflix se ocupă doar cu crearea și distribuirea de conținut și nu are și alte domenii de activitate e încă un avantaj în fața celorlalte companii.

Totuși, ca orice altă companie din online, Netflix procesează și o anumită cantitate de date. Iar după scandalul Cambridge Analytica, mulți voiau să știe cum stă platforma de streaming din punct de vedere al securității și al confidențialității datelor. Răspunsul scurt ar fi ”foarte bine”.

”Netflix nu deține date foarte sensibile despre utilizatorii săi. Avem istoricul tău de vizionare și istoricul plăților. Pentru că nu suntem o companie care trăiește din reclame, nu împărtășim datele cu alte companii. Mereu am fost foarte axați pe confidențialitatea datelor. Ne plătești, în calitate de utilizator, așa că nu suntem nevoiți să recurgem la un astfel de model de afaceri”, a declarat CEO-ul companiei. ”E important ca utilizatorii să aibă parole bune. Uneori, problema e că utilizatorii folosesc aceeași parolă pe toate serviciile și nu toate serviciile au securitatea la fel de bine pusă la punct ca și noi. Ne-am mutat în cloud în urmă cu mult timp, pentru a ține totul în siguranță și (n.red - bate în lemn) nu am avut niciodată o breșă majoră”, conchide Hastings.

Revenind un pic la cum ar putea evolua platforma, am vorbit cu Yellin despre Netflix Hack Day un eveniment intern care le permite angajaților companiei să-și manifeste creativitatea și să-și folosească abilitățile tehnice pentru a crea și a implementa fel de fel de trăsnăi hardware și software. Așa au luat naștere șosetele care simt când adormi și opresc automat redarea pe Netflix sau banda cu senzori care îți permite să controlezi aplicația de streaming fără să atingi telecomanda. Și, cu toate că astfel de gadgeturi nu vor ajunge prea curând pe piață, unele dintre lucrurile dezvoltate în cadrul hackathonului ajung să fie testate de companie.

”Evenimentul Hack Day e, în proporție de 80%, gândit pentru distracția dezvoltatorilor de la noi din echipă. Totuși, din când în când, vedem și câte un proiect care ne entuziasmează și pe care îl testăm”, explică Yellin.

Asta nu înseamnă neapărat că acele funcții ajung să fie și implementate la scară largă sau că ajung componente permanente ale platformei.

”La un moment dat, utilizatorii puteau să facă singuri liste de vizionare pentru alte persoane. Am încercat asta și fiecare utilizator vedea un rând cu sugestii făcute de o altă persoană. Voiam să vedem dacă astfel de conținut generat de utilizatori funcționează. Nu funcționează. Am scăpat de acea funcție. Dar da, mai testăm lucruri din când în când”, a conchis Yellin.

Și, până când oficialii companiei vor decide să introducă noi funcționalități, platforma primește constant conținut nou, iar accentul pus pe producțiile originale ar putea, speră reprezentanții, să atragă un public și mai numeros pe Netflix.