Unii antreprenori recunosc că și-au dus obiceiurile până la obsesie, ceea ce nu s-a dovedit a fi un lucru rău. „Ca sa fiu complet sincer, tulburările obsesiv-compulsive m-au ajutat foarte mult. Chiar dacă poate pe moment părea imposibil, am obsedat asupra unei probleme până când am găsit o soluție. Nu pot să zic că aș recomanda altor oameni același lucru, însă pentru mine, a fost o rețetă care a funcționat destul de bine”, ne spunea de curând Alexandru Ion, proprietar al Nexus Gaming. Poți să citești aici povestea generației care transformă jocurile în sport profesionist.
Pe Alex îl vei întâlni și în calitate de speaker, dacă te decizi să vii în tabăra de antreprenoriat Startup Your Life, pe care start-up.ro o organizează în această toamnă. Găsești în link toate informațiile utile.
Atunci când auzi cuvântul „obsesie”, ai putea să te gândești la ceva negativ, dar acest lucru este adevărat numai atunci când ești obsedat de ceva într-un mod nesătos. În schimb, unii antreprenori devin fixați pe lucruri care, nu doar că le aduc succes, dar îi și ajută să-l mențină pe termen lung. Așadar, iată câteva motive pentru care oamenii obsedați pot avea mai mult succes.
Obsesia îți dă curaj
Fondatorul Alibaba, Jack Ma, este acum unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o valoare netă de câteva zeci de miliarde de dolari. Dar a fost o vreme în care nu putea să-și găsească un loc de muncă nici măcar la KFC. Ce poți învăța de la patronul Alibaba este că și-a dorit atât de mult să reușească, încât niciodată nu s-a lăsat păgubaș. A avut nevoie de curaj să treacă peste fiecare refuz, deoarece știa că acestea îl pregătesc pentru succesul care avea să vină.
Devii foarte bun în gestionarea timpului
Capacitatea de gestionare a timpului și a sarcinilor zilnice și pe termen lung este una dintre abilitățile esențiale pe care trebuie să le aibă un antreprenor. Pe lângă faptul că reușești să îndeplinești toate lucrurile pe ordinea de zi, obsesia unui program bine pus la punct te ajută să îți coordonezi mai bine activitățile, să le prioritizezi și să te pregătești pentru situațiile imprevizibile.
Obsesia încurajează inovația
Atunci când ai o fixație, este singurul lucru la care te gândești continuu. Datorită acestei obsesii, te gândești mereu la noi oportunități și modalități inovatoare prin care îți poți dezvolta produsul sau serviciul. Elon Musk spunea că cel mai important lucru într-o afacere este să ai „o platformă pentru feedback, unde te gândești constant la ceea ce ai făcut și cum ai putea să o faci mai bine.
Obsesia îți captează concentrarea și energia
Știi zilele în care ți se face o poftă de bună de ceva și nu poți să te concentrezi la nimic până nu alergi la primul magazin să îți împlinești pofta? Ei, bine, oamenii de succes au această senzație în fiecare zi, doar că în cazul lor este vorba despre afaceri. Atunci când își doresc ceva, fac o obsesie pentru asta și își concentrează întreaga atenție și energie pentru a-și îndeplini scopul. Până nu fac asta, nu pot să se concentreze la altceva.
Oamenilor obsesivi le place să spună „nu”
Dacă încă mai credeai că „nu” este cuvântul preferat doar al copiilor, să știi că te-ai înșelat. Se pare că acesta este printre cuvintele preferate și ale oamenilor de succes. Warren Buffett spunea odată că avantajul oamenilor cu adevărat de succes este acela că ei au spus „nu” la aproape orice. Altfel, s-ar lăsa distrași de la obiectivul lor, ceea ce i-ar împiedica să-și îndeplinească visurile și ambițiile.
Oamenii obsesivi caută mentori
Poți să bifezi liste întregi de cărți de business citite, dar la un moment dat tot vei avea nevoie de un mentor care să te ajute să discerni toate acele informații și să te îndrume pentru a le alege pe cele care ți se potrivesc ție și se adaptează la afacerea ta. Poți învăța mai repede de pe urma greșelilor și succesului altor antreprenori și, în plus, un mentor te poate ajuta să devii cea mai bună versiune a ta.
Obsesia depășește talentul
Conor McGregor, fost campion la lupte în cadrul UFC (Ultimate Fighting Championship), spunea într-un documentar că el are o obsesie și că talentul nu există. În opinia lui, noi suntem toți egali ca ființe umane. „Ai putea fi oricine dacă dedici suficient timp... Eu nu sunt talentat; sunt obsedat”, afirma el. Numai foarte multă perseverență îți poate aduce succesul, iar cei care au un atașament obsesiv față de afacerea lor, sunt susceptibili să se țină de ele mult timp după ce un antreprenor mai temperat a renunțat.