Oana Coșman
Vlad Andriescu
Am pornit în căutarea locurilor care ne marchează drumurile, un road trip în jurul României, pentru a găsi acele restaurante, localuri, corturi unde se mănâncă mici. Acolo unde românii se opresc la umbră ca să combine carnea de mici cu o bere rece sau cu un suc, pentru a-și continua drumul. "Marea Unire a Micului Românesc", proiect susținut de Penny Market, e o călătorie a noastră prin România, să ne amintim de ceea ce avem astăzi sau de ceea ce vom pierde.
Weekend după weekend mii de bucureșteni iau calea mării, în căutarea valurilor, distracției, uitării. Se urcă în trenuri sau în mașini. Majoritatea o iau pe Autostrada Soarelui, fac cozi la podul de la Fetești, văd marea la Eforie și ocupă stațiunile din zonă. La 500 de metri de autostradă e un drum. Unul valonat, cu două benzi, care trece prin localități prinse de timp, pe marginea liniei de tren unde tronează acum clădiri abandonate, halte care stau să cadă. Imaginea României de ieri. Dacă întrebi toți oamenii, nu vor ști să-ți zică numele oficial, ci doar cel de legendă: "Vechiul Drum spre Mare". Acolo, la răscrucea dintre Slobozia și Călărași e Drajna, o localitate fără istorie, dar care era locul de oprire a turiștilor și camionagiilor.
Până într-o zi.
Route 66
În Statele Unite, în 1926, a fost finalizată Route 66, o șosea care făcea legătura între Coasta de Est și Coasta de Vest. A fost numit acest drum "Mama Tuturor Drumurilor" pentru că făcea legătură definitivă între statele americane. Dar timpul a trecut peste acea zonă și în 1985 drumul a fost scos din rețeaua de autostrăzi. A fost înlocuit de șosele mai moderne, care să reziste în fața asaltului numărului de mașini de pe șosele. Evoluția era normală. În spatele drumului au rămas o mulțime de afaceri în paragină. Moteluri, hoteluri, restaurante, benzinării. Între timp, lucrurile s-au mai rezolvat. Drumul a fost transformat într-unul istoric.
Drajna a profitat de lipsa infrastructurii din România și a devenit un punct central al unui drum cu două benzi. În vremea comunismului autostrada era doar un proiect, cu o bucată mică între Cernavodă și Fetești. Din 1993 până în 1998 lucrările au stagnat. Drumul spre mare era unul lovit de timp, gropi, de cauciucurile camioanelor ce se înfigeau în asfaltul fript de cele 40 de grade de afară. În 2004 însă a început cu adevărat declinul Drajnei, pentru că autostrada a fost inaugurată până fix în comună. Succesul economic a plecat 500 de metri mai încolo.
Spre Hanul Rustic
Am pornit spre prima călătorie de descoperire a micilor luând-o din București spre Urziceni, apoi spre mare, prin localitatea Malu, Slobozia, pentru a ajunge la Drajna. Locul păstrează amintirea timpurilor vechi.
Înainte să ajungem la masa de mici, am stat cinci minute pentru a trece marfarul pe linia de tren. Parcarea era încă plină, 10-15 mașini, 7-8 mese ocupate într-o zi de săptămână. Pe când corporatiștii stăteau în birouri, noi descopeream micii de la Drajna.
Sunt două restaurante aici, amplasate unul în fața celuilalt. Hanul Rustic Drajna, unde e terasă, dar și restaurant unde se fac nunți, dar și Restaurantul Drumețul, mai modern, cu termopane și sigle noi. Ne-am oprit la Hanul Rustic. E locul unde opream cu toții pe vremuri în drumul spre mare pentru un popas. Cumva, autostrăzile pierd acest concept al popasului românesc. Cine mai are timp și de un popas? Trebuie să punem destinația în Waze, să batem estimările oferite de inteligența artificială și să ne grăbim înapoi între pereții noștri.
Într-adevăr, Hanul Rustic Drajna s-a schimbat. La fel și publicul. Uneori ai impresia că micii devin niște mâncare pentru hipsteri. Că își pierd din farmec. Sunt ajutați și de mutarea zonelor importante. Oprim în benzinării și ne luăm niște lucruri de ciugulit, nu mai mâncăm pe drum.
S-a schimbat pentru că timpurile s-au schimbat.
"Un lucru bun ascunde un lucru rău. Sau invers"
Doamna Ana e ospătar la Hanul Rustic din Drajna de 25 de ani. Își amintește asta pentru că fiul ei avea un an când a început ea munca.
"Lucrurile s-au schimbat în rău. Întotdeauna un lucru bun ascunde un lucru rău. Sau invers. Aici era nodul de trafic pentru camioane. Acum baza au rămas cei din Galați, Brăila, ce mai circulă pe aici. Vara și în weekend-uri e plin", spune veteranul locului.
De camioane se leagă destinul acestui loc, pentru că, pe lângă nunți și petreceri, locul e destinat lor. Ba chiar locul e deținut de o firmă care are ca principală activitate transportul de cereale cu ajutorul camioanelor. Business-ul cu restaurantul rezistă, dar a fost afectat de timp. Cu toate acestea, locurile bune sunt cele care-și păstrează clienții fideli.
"Ne-am păstrat clienții, oamenii care merg în vacanță și opresc în același loc an de an. Sunt oamenii care se abat de pe autostradă și mănâncă aici", spune doamna Ana. Și nu uită să spună că "altfel am fi murit de multă vreme".
Ce s-ar întâmpla dacă locul ar dispărea? Am pierde, dincolo de locurile de muncă ale oamenilor, și gustul unor mici bine făcuți și care au consistența ideală. Acea combinație de mici arși pe din afară de jarul grătarului adevărat, dar încă zemoși înăuntru, alături de un coș plin de franzelă albă feliată și muștar sățios. Aproape toată lumea comandă mici aici. Nici măcar nu sunt scumpi. Dacă-n oraș îi vezi la 3 lei sau chiar 4 lei, aici sunt 1,8 lei. Și raportul calitate/preț e printre cele mai bune de pe piață.
Loteria de la răscruce
Pentru Ana, zilele sunt ca o loterie. "Iarna e foarte slab, dar vara ne revenim frumos. Sunt zile și zile. Weekend-urile sunt foarte aglomerate, iar în timpul săptămânii e mai slab, dar depinde de zi. Ieri a mers prost, azi merge foarte bine. E ca o loterie", spune ospătarul cu vechime.
Dar timpurile au schimbat și locul. Pe vremea când nu exista autostrada, situația stătea diferit. "Niciodată nu a fost închis. Aveam program de 24 de ore, non-stop, dar am redus de câțiva ani. De fapt, de când cu autostrada am redus. Am ținut un an așa, am văzut că noaptea mai mult consumam și nu produceam nimic și l-am închis. Acum avem program până la 23, iar dimineața deschidem la 7", spune Ana, un ospătar cu ștate vechi, elegantă, în fustă până la genunchi, vestă neagră și cămașă albă, cu părul roșcat prins în coadă.
Ce nu e loterie e calitatea. Ne-am așezat la masa de lemn masiv, am cerut fiecare câte trei mici și am primit ceea ce ne doream și de ce vin oamenii aici. Adică micii aceia care sunt flexibili, dar care se mănâncă ușor, care au zeamă și bicarbonat de sodiu, cu gust de grătar și consistență de prăjitură, înmuiați cu mâna în muștar. Mulți vin și iau 8-10 mici pe o farfurie de carton, îi duc în mașină sau în cabina camionului. Nu ai unde sta la umbră, dar un camion parchează sub semnul de circulație care indică direcția autostrăzii. De altfel, pentru că transportul cu tirurile este monitorizat și șoferii nu au voie să conducă toate ziua, pauzele sunt contorizate bine, ca să poată ajunge la mâncare aici.
"Acum nu mai sunt. Preferă să plece la mare"
Cum va fi viitorul? Locuri cu vechime ar putea dispărea dacă dispare vadul comercial. Ce se va întâmpla dacă nu mai trec camioane pe aici? Dacă oamenii nici să se abată de la autostradă nu mai vor?
"Nu știu câtă vreme o să mai fiu pe aici...", spune Ana, completează apoi cu viitorul de care se tem. "Am înțeles că vor să facă un pod aici, peste calea ferată, ca să nu mai fie atât de mult trafic. O să mai dureze, nu cred că-l mai prind eu".
Podul înseamnă dispariția localurilor de la răscruce, pentru că vor fi chiar sub acesta. Iar atunci nu va opri nimeni. Paradoxal, lupta unor afaceri nu se dă cu o infrastructură mai bună, ci cu una mai slabă. Sau cu promovarea mai bună a obiceurilor locale.
"Cred că totul ține de om, indiferent dacă e o fabrică, un local, de omul care-l conduce. Eu lucrez aici de 25 de ani, de când avea fiul meu un an. El nu a vrut să lucreze aici în România, a plecat în Franța", spune Ana. Dar spune că dacă nu-i plăcea meseria, nu mai făcea asta. În schimb, una dintre marile probleme e cea cu personalul, că nu mai e forță de muncă și mulți preferă să plece în afară. "Vara veneau fetele, băieții, picoli, ospătari. Acum nu mai sunt. Dacă sunt, preferă să plece la mare"
Dus-intors
Micul e mic la Drajna. Nu prea lung, nu prea scurt, nu prea ars, nu prea crud. Timpul parcă e mai lung. Și trece altfel sub acoperișul de lemn al localului, în mijlocul căruia stă o căruță veche și din două fântâni susură apa.
Până să terminăm noi, am rămas singurii aici. Am urcat în mașină, peste Bărăgan s-a lăsat Soarele acela care nu va mai părăsi șesurile acestea încă două luni, timp în care vor aduce pârjol și bronz onest, nu din acela de nisip.
Facem cale întoarsă. În zare drumul face vălătuci, parcă ia foc, bate vântul și scoate praful și îl aduce în mijlocul său. Ne ia somnul, dar suntem la volan, nu avem voie să vedem Fata Morgana în zare. Ne uităm în stânga noastră și vedem mașinile trecând pe autostradă. Impersonale, grăbite.
La Lehliu facem stânga, trecem din nou peste linia de tren, facem dreapta și ieșim pe autostradă. 130, 140, 150 de kilometri pe oră. Am mâncat în total vreo 18 mici azi.
Iar dacă ai drum spre mare, fă ocolul ăsta, vei descoperi un loc cu umbră, răcoros și cu mici buni la Drajna. Un loc care, în câțiva ani, s-ar putea să nu mai existe. Pentru că viitorul nu stă să aștepte după grătarul încins discret al micilor, ci se grăbește să pârlească totul în cale.
---
Proiectul "Marea Unire a Micului Românesc" va continua și în săptămânile care urmează. Lasă-ne în comentarii locurile unde îți place ție să mănânci mici sau completează direct harta din proiectul nostru. Intră aici pentru a le descoperi pe hartă unde, alături de voi, vom completa harta României pasionate de mici.
Dă mai departe și tu articolul acesta dacă ai mâncat măcar o dată la Drajna sau povestește-ne amintirile tale.
