Fabricat în RoMâine este o serie editorială realizată împreună cu MedLife, unde publicăm povești ale unor IMM-uri care au crescut și s-au dezvoltat sănătos în România, cu scopul de a inspira antreprenorii la început de drum. Vom afla care a fost rețeta lor pentru a-și consolida business-ul, cum și-au format echipa și cum au grijă de angajați, dar și cât de importantă este sănătatea, mai ales că, de multe ori, în cazul companiilor la început de drum, volumul de muncă este poate chiar mai ridicat decât într-o companie de mari dimensiuni.
Fondatoarea ROWE România și echipa sa aniversează anul acesta 19 de activitate. Cifrele de astăzi nu spun toată povestea. ROWE este lider de piață în industria echipamentelor profesioniste pentru industria estetică și 60% din cabinetele de remodelare din țară sunt dotate cu echipamentele aduse de companie.
Astăzi, ROWE activează atât în România, cât și în Germania, Anglia, Italia, Spania, Austria, Cipru, Emiratele Arabe Unite și Irlanda, pe o piață în permanentă schimbare.
Însă începuturile business-ului sunt legate de prima expoziție din industria de beauty la care compania a participat.
„La prima noastră expoziție, aveam un stand de 6 metri pătrați și o singură colegă. Astăzi, colega mea este în continuare în companie, între timp a devenit Training Manager. Alături de ea am ajuns la o echipă de aproape 40 de oameni și un stand care arată aproape ca un orășel”, ne povestește Alina, care, la momentul interviului se pregătea alături de colegii ei pentru participarea la o nouă ediție a târgului de beauty.
Un business în permanentă evoluție
Dincolo de cifre, metri pătrați, expoziții și oamenii din echipă, Alina menționează faptul că în evoluția ROWE sunt schimbări și în dinamica și modul în care echipa se prezintă în fața clienților.
„Am plecat prin a fi un simplu importator și distribuitor de echipamente de estetică, iar acum activitatea noastră s-a dezvoltat foarte mult. Astăzi oferim consultanță clienților noștri, îi putem în legătură cu consultanți pentru fonduri europene, organizăm conferințe prin care-i învățăm cum să-și promoveze afacerile”, explică Alina Almășan evoluția afacerii.
Astfel, ca lider de piață, ROWE își asumă astăzi și misiunea de a-și educa publicul și clienții. Le oferă training-uri de creștere, dezvoltare, chiar și întâlniri cu avocați care să le explice cum să se ferească de malpraxis.
Oamenii care sfințesc afacerea
În ceea ce privește dezvoltarea echipei, deși evoluția pe acest segment de business nu a fost una lipsită de provocări, după 19 ani de creștere continuă, Alina este convinsă că un element de atractivitate a fost faptul că în cadrul firmei a creat un mediu de lucru dinamic, deschis, tânăr și „fresh”. Acest lucru a atras oamenii, care au rămas alături de companie pe o perioadă îndelungată. Mai ales că jobul este locul în care petrecem cea mai mare parte a zilei. Așa că, la fel ca Alina, ne dorim să fie un loc armonios, provocator, un loc în care să ne simțim bine alături de colegi.
„Nu vreau să folosesc un clișeu și să zic că <<omul sfințește locul>>, dar adevărul e că mie-mi place să atrag alături de mine oameni cu care mie în primul rând să lucrez, să fie oameni frumoși, cu energie frumoasă, oameni cărora le place să crească. De-a lungul timpului am avut mulți oameni care au pornit de la un job de recepție și au ajuns acum directori de marketing la companii europene. Contează mult să-ți dorești să fie nu doar oameni care aduc plus valoare în compania ta, dar să fie oameni în viața cărora să aduci și tu plus valoare. Și cred că oamenii simt lucrurile acestea”, spune Alina Almășan, fondatoarea ROWE.
Grija față de echipă
Cum a reușit să aducă plus valoare pentru echipa sa? Prin beneficii care să-i atragă pe colegii pe care i-a adus alături de ea în business-ul ROWE. Cum ar fi cele legate de telefonie, gadgeturi noi și performante.
„Nu am încercat neapărat să fim altfel când vine vorba de beneficii, ci să oferim siguranță. În afară de beneficii clasice privind accesul la telefonie, internet, telefoane de ultimă generație, laptopuri, am oferit inclusiv beneficii de beauty, pentru că am foarte multe fete în echipă și am observat că acestea sunt importante pentru ele”, ne spune Alina.
Ea nu a neglijat nici sănătatea echipei sale, astfel că angajații ROWE România beneficiază și de abonamente medicale MedLife. Își motivează alegerea prin faptul că e important pentru oameni să știe că se pot baza pe o companie care oferă siguranță, logistică și acces în mai multe tipuri de locații potrivite pentru ei și o aplicație prin care să poată face programări.
„Faptul că există cineva dedicat din partea MedLife care-i poate asista, dar și faptul că există medici buni sunt argumente în plus”, adaugă antreprenoarea.
Ea menționează că „mai mult de atât am observat că majoritatea colegilor mei au optat să-și extindă abonamentul business pe care l-au primit ca beneficiu din partea companiei noastre și către familia lor, soț, copii”.
Cu motoarele turate pentru viitor
Gândindu-se la momentele cu care se mândrește cel mai mult în business-ul ROWE, Alina precizează faptul că s-a îndreptat, pe lângă vânzarea de echipamente, și spre consultanță. Alături de echipa sa, Alina ajută clienții ROWE nu doar să-și promoveze business-urile din industria estetică, ci să le facă reziliente pentru viitor cu ajutorul conferințelor ROWE.
„În momentul de față la conferințele noastre lunare din marile orașe ale României depășim 300 de persoane la fiecare conferință, dar ne dorim ca pe viitor să ajungem la 500 de participanți. Este o provocare, dar este și o mare încântare să vezi oameni care sunt alături de tine, care vor să crească, să se dezvolte și să devină din ce în ce mai buni”, declară Alina.
La final am provocat-o pe fondatoarea ROWE România la un exercițiu de imaginație: ce i-ar spune Alinei care se pregătea să lanseze business-ul în urmă cu 19 ani?
„I-aș spune să meargă cu mai multă încredere înainte. Să pluseze mai mult. All in. Am mers cu pași foarte mici de-a lungul timpului, poate și pentru că nu aveam experiență. Dar îmi dau seama că ar fi trebuit să merg cu motoarele turate la maximum de la început. Cu toate încrederea înainte, asta i-aș spune”, concluzionează Alina Almășan, owner ROWE România.