Samsung a lansat Samsung Galaxy S9 și Samsung Galaxy S9+ la Barcelona, în avanpremiera Mobile World Congress Barcelona. Dacă designul a rămas la fel, camerele foto au fost schimbate. În primul rând, camera foto funcționează mai bine pe lumină scăzută. De asemenea, are opțiuni de emoji animat, ca la iPhone X.

Samsung Galaxy S9 și S9+ le vor permite utilizatorilor, folosind tehnologia AR, să creeze avatare care să le semene prin funcția AR Emoji. Camera frontală îți face un selfie, iar aplicația te transformă într-un personaj 3D care poate fi editat și animat cu ușurință. Emojiurile create pot fi transmise in aplicații terțe, precum WhatsApp sau Facebook și pot fi trimise oricui.

De asemenea, camera are o opțiune de super Slow-Mo. Funcția video slow-motion captează 960 de cadre pe secundă. Galaxy S9 și S9+ oferă, de asemenea, funcția automată Motion Detection, o caracteristică inteligentă care odată ce detectează mișcarea din cadru, începe să înregistreze automat – iar utilizatorii trebuie doar să seteze cadrul. După captarea videoclipului Super Slow-mo, utilizatorii pot selecta muzică de fundal din 35 de opțiuni diferite sau pot adăuga o melodie din playlist-ul favorit. De asemenea, utilizatorii pot crea, edita și partaja fișiere GIF cu o simplă apăsare, în trei stiluri jucăușe de derulare, pentru a viziona acțiunea din nou.

În România, Samsung Galaxy S9 si S9+ sunt disponibile pentru precomandă la partenerii selectați, începând cu data de 25 februarie 2018, ora 20:00, în 3 culori: Midnight Black, Coral Blue și Lilac Purple. Clienții care aleg să își returneze telefonul vechi și să achiziționeze noile smartphone-uri la precomandă pot beneficia de o ofertă specială, în funcție de parteneri.

Samsung Galaxy S9 - urmărește transmisiunea live text mai jos.

UPDATE 19:59: Toate specificațiile pentru Samsung Galaxy S9 și S9+ sunt disponibile aici.

UPDATE 19:51: Samsung Galaxy S9 și S9+ vin cu difuzoare stereo AKG, dar și cu standardul Dolby Atmos. Ecranul a fost și el îmbunătățit, având o funcție de contrast dinamic care adaptează display-ul la mediul în care se urmărește conținut.

UPDATE 19:45: Și Bixby a primit un upgrade. Poți face cumpărături mai ușor cu el, te ajută să alegi nuanța perfectă pentru fondul de ten, te ajută să-ți înregistrezi alimentele mâncate cu ajutorul camerei foto. Funcțiile sunt limitate la SUA, Canada, Coreea și China.

UPDATE 19:39: Samsung Galaxy S9 și S9+ le vor permite utilizatorilor, folosind tehnologia AR, să creeze avatare care să le semene prin funcția AR Emoji. Camera frontală îți face un selfie, iar aplicația te transformă într-un personaj 3D care poate fi editat și animat cu ușurință. Emojiurile create pot fi transmise in aplicații terțe, precum WhatsApp sau Facebook și pot fi trimise oricui.

UPDATE: 19:36: Samsung Galaxy S9+ vine cu cameră duală, unul dintre senzori având lentile wide. Există și funcție de portret, ca la Samsung Galaxy Note 8.

UPDATE 19:33: Clipurile Super Slow-mo pot fi transformate automat în GIF-uri și există și o funcție care activează automat această funcție când pe o anumită zonă a cadrului se înregistrează mișcare. Mai mult, peste clipurile făcute cu Super Slow-mo pe Samsung Galaxy S9 se pune automat o coloană sonoră care poate fi editată. Clipurile pot fi redate și invers, pentru efecte și mai spectaculoase, și poți folosi un astfel de clip și pe ecranul de blocare. Este, probabil, una dintre cele mai distractive funcții care au fost introduse vreodată pe un telefon.

UPDATE 19:30: Camera foto cu noul cip special pentru procesare foto poate înregistra clipuri cu până la 960 de cadre pe secunde. Funcția se numește Super Slow-mo și pare spectaculoasă la prima vedere.

UPDATE 19:28: Zvonurile privind camera foto cu diafragmă variabilă se confirmă. Samsung Galaxy S9 vine cu un senzor foto care permite mărirea sau micșorarea diafragmei în funcție de nivelul de lumină din jur. Acest lucru permite realizarea de fotografii excelente în orice condiții.

UPDATE 19:25: Toți cei prezenți în sală au putut să vadă un preview pentru Samsung Galaxy S9 folosindu-se de smartphone-urile proprii și de o aplicație de Augmented Reality. Aplicația transforma, prin camera foto a telefoanelor personale, badge-ul fiecărui om din sală într-un Samsung Galaxy S9.

UPDATE: 19.18 Anul trecut oamenii au trimis 5 miliarde de emoji-uri. Practic, președintele Samsung vrea să anunțe noile emoji inspirate de cele de pe Apple. Samsung Galaxy S9 arată la fel ca în toate leak-urile care au apărut pe internet, acest lucru nu e o surpriză. Dar stați cu noi pentru un hands-on foto-scris, pentru ca mâine să revenim cu unul video. Samsung Galaxy S9 are un Infinity Display asemănător cu cel de anul trecut, cu mici îmbunătățiri. Samsung nu ezită să ironizeze iPhone X, reprezentanții sud-coreenilor spunând că Samsung Galaxy S9 nu are un breton de iPhone X. Senzorul de amprente nu mai este lângă cameră, ci sub cameră. De asemenea, Samsung Galaxy S9 are un scanner de iris.

UPDATE 19.12 - Un senzor de puls nou

Samsung vorbește despre un ecosistem unificat, odată cu lansarea aplicației Smart Things, prin care poți controla device-urile inteligente Samsung cu ajutorul telefonului. Adică e unificat, dar în ecosistemul Samsung.

În plus se adaugă și un senzor optic pentru pulsul cardiac.

UPDATE 19.08 - Președintele Samsung vorbește la începutul conferinței despre ideile Samsung, inovație și intelligence of things. Adică despre cum oamenii pot folosi tehnologia ca să schimbe lumea. Președintele Samsung vorbește despre cum Samsung e o companie de ingineri și inovatori. Am mai auzit discursul acesta pe undeva.

UPDATE 18.30 - Evenimentul Samsung Galaxy S9 va începe în aproximativ 30 de minute. Sala se umple de jurnaliști și parteneri Samsung, iar scena este una cubică.

Știrea inițială - Samsung Galaxy S9

Evenimentul începe la ora 19.00 ora României.

De asemenea, în următoarele zile, vom fi prezenți la Mobile World Congress unde vom prezenta cele mai noi tehnologii, în video-uri și articole de la fața locului.

Potrivit unei invitații oficiale, în România, Samsung Galaxy S9 va fi lansat pe 6 martie în țară, putând fi achiziționat la precomandă. La nivel global, Galaxy S9 va putea fi precomandat începând cu 1 martie, iar în magazine va ajunge, cel mai probabil, undeva la jumătatea lunii, potrivit celor mai recente zvonuri.

Zvonurile de până acum spun că Samsung Galaxy S9 va avea o cameră foto cu deschidere variabilă. Camera va avea 12 megapixeli și va putea să aibă un f/1,5 în situații de lumină scăzută și f/2,4 la lumină puternică.

Ecranul are 5,8 inci pentru S9 și 6,2 inci pentru S9+. Telefoanele vor păstra ecranul curbat și proporția 18:9. În Statele Unite și China telefonul va avea procesorul Qualcomm Snapdragon 845, iar în Europa va avea Samsung Exynos 9810.

Memoria RAM va fi de 6 GB, iar capacitatea de stocare de 128 de GB pentru Samsung Galaxy S9+, iar pentru S9 va fi de 4 GB / 64 de GB.

Bateria telefonului va avea 3.000 de miliamperi, iar prețul va fi la nivelul iPhone X. Probabil că telefonul va ajunge pe piață în jur de 1 martie.

Potrivit informațiilor publicate pe Twitter de Evan Blass Galaxy S9 va costa 841 de euro, iar Samsung Galaxy S9+ va costa 997 de euro. Ceea ce înseamnă că vom vedea în România telefoanul cel mai scump în jurul prețului de 5.000 de lei. Cu toate acestea, nu credem că se va ajunge la prețuri absurde, așa cum a fost cazul iPhone X, care se vindea și cu 6.500 de lei.

Citește și despre alte gadgeturi de la MWC 2018: