Începând cu data de 25 martie, 10 startup-uri au intrat în bootcamp-ul derulat de programul de accelerare BCR-InnovX.

”Mă aflu aici dorind să învă eu de a voi. E important pentru mine să înțeleg de ce aveți nevoie. În acest program este vorba despre oameni și idei, dincolo de inovație, new economy. De oameni care nu doar le discută seara la o bere, ci le-au făcut să se întâmple”, a declarat Sergiu Manea, CEO-ul Banca Comercială Română (BCR).

Acesta a precizat și că ”întrebarea cea mai mare este cum înmulțim cu 10, cu 100 ceea ce faceți, ca să ajungem să vorbim despre zeci de mii de idei care prind viață, nu care sunt pierdute”.

Cum te ajută unicornul UiPath în acceleratorul BCR-InnovX? Alexandru Mihailciuc, Global Head Pre-Sales UiPath

Toate companiile din program vor învăța, prin expertiza ECSIF, să acceseze direct de la Bruxelles granturi de inovare cu valori de 50.000 de euro pentru start-ups și până la 2,5 milioane de euro pentru scale-ups. De asemenea, companiile din program vor putea să-și susțină prezentările în cadrul conferințelor Startup Grind din Silicon Valley, Londra, Barcelona sau Tel Aviv.

Oamenii mai buni decât tine

Este important de menționat că BCR va acoperi costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile și costurile logistice, fără a solicita equity în companiile selectate în program.

”Din toată experiența mea am învățat că nu poți fi expert la toate. De aceea, mereu am considerat că e mai bine să te înconjori de oameni mai buni decât tine. Consider că este de datoria mea să-i ajut și pe cei de aici din România”, a adăugat și Bogdan Mănoiu, antreprenor în serie și fondatorul InnovX.

Cele 10 startup-uri care fac parte din prima cohortă a BCR-InnovX sunt:

  • Box2M (tehnologii IoT)
  • Mo’Real Universe (platformă pentru experiențe de realitate augmentată)
  • KPEYE (platformă dedicată IMM-urilor)
  • Product Lead (soluție ecommerce)
  • AlphaBlock (blockchain)
  • Kfactory (tehnologii IoT și machine learning)
  • Maillon (platformă LendTech)
  • Modex (blockchain)
  • Sigtree (platformă de integrare și automatizare IoT)
  • Wise Voice (dezvoltator de chatbot și asistent vocal)

În programul BCR-InnovX vor fi selectați, în mai multe etape, 25 de actuali și viitori antreprenori împărțiți în trei categorii – Grinders (cifra de afaceri de 0 euro - 100.000 de euro), Start-ups (cifra de afaceri de 100.000 euro - 1 mil. euro) și Scaleups (1 mil. euro – 2,6 mil. euro). Acceleratorul are o curriculă adaptată companiilor cu potențial de scalare internațională și o rețea globală de parteneri și mentori cu experiență în astfel de program.

UiPath & InnovX: Cum vinzi pe piața globală dacă ești la început

Cele 10 startup-uri selectate pentru bootcamp-ul care se va derula în perioada 25 martie - 14 iunie 2019 au fost alese din cele 17 finaliste care au participat la Selection Day, eveniment oraganizat pe 23 martie.

”E nevoie de un cadru cât mai predictibil pentru ca voi să mai aveți nicio grijă pe acest drum, ca să vă gândiți doar cum să vă dezvoltați, cum să ajungeți la cât mai mulți clienți”, a mai spus Sergiu Manea.

Silicon Valley al Europei

În cadrul acceleratorului s-au înscris 200 de firme, juriul selectând dintre ele 54 care erau eligibile conform criteriilor prorgamului. Firmele selectate au participat la evenimentele Fast Track Days, acolo unde și-au prezentat ideile de afaceri în fața juriului.

Există multe idei în România și chiar cred că țara asta are potețialul de a deveni un Silicon Valley al Europei. De asemenea, cred că prin mai multe programe de accelerare așa cum este acesta, noi în România putem ajunge acest Silicon Valley european”, a menționat Alexandru Mihailciuc, global head of pre-sales în cadrul UiPath, unul dintre partenerii programului.

Programul InnovX oferă companiilor selectate o experiență de accelerare de business ce utilizează metode de educație formală și non-formală, mentori cu experiență internațională certificați de universitatea MIT în domeniul inovării și al antreprenoriatului și experți ai Comisiei Europene în domeniul finanțării de risc al proiectelor tehnologice inovatoare.

"N-am bani". Cum vede unul din liderii UiPath această mentalitate

Rapiditatea te diferențiază

”Rolul meu este să încerc să găsesc cele mai bune companii din lume și să le duc la Londra. Important pentru voi este să vă găsiți oportunitățile care sunt bune pentru voi. Când apare o astfel de oportunitate, dezvoltați-vă cât mai repede puteți”, a declarat și James Clark, mentor InnovX și head of tech & lifesciences, primary markets, în cadrul London Stcok Exchange.

Ideea sa este susținută și de Bogdan Mănescu, sfatul acestuia pentru startup-urile și antreprenorii care au aplicat pentru acceleratorul susținut de BCR fiind următorul: ”Secretul stă în rapiditatea cu care pleci de acolo, cu care mergi mai departe. Rapiditatea acțiunilor tale este ceea ce te poate diferenția de competitori”.

Curricula antreprenorială de bază va fi completată, în funcție de specificul fiecărei companii selectate, prin cursuri oferite prin platforma EdX.org fondată de universitățile MIT și Harvard.

Această curriculă cu valențe internaționale se îmbină cu workshop-urile și modulele de educație financiară pe care BCR le va desfășura prin programul Școala de Bani - Clasa de Business.