În ultimii 5 ani, QUALITANCE a crescut cu peste 300%, iar în 2018 își propune să urmeze aceeași traiectorie ascendentă, având ca obiectiv o creștere a cifrei de afaceri cu 20%.
Evoluția business-ului a fost constantă în cele două semestre din 2017, cu implementări majore pentru companii de top din Europa și Australia, precum și proiecte de transformare digitală pentru industria bancară din România, se anunță într-un comunicat.
„Toate proiectele pe care le-am realizat în 2017 au avut o componentă majoră de inovație. Deja nu mai vorbim despre software development pur, ci despre dezvoltarea unor platforme și produse digitale cu impact global, care rezolvă nevoile reale ale utilizatorilor. Anul acesta, prioritar pentru noi este să aducem în România experiența pe care am acumulat-o în proiectele de inovație internaționale. Cu atât mai mult cu cât mediul de business din România traversează o perioadă de schimbare profundă, iar transformarea digitală devine un instrument vital în evoluția companiilor,” declară Ioan Iacob, CEO QUALITANCE.
Dintre proiectele importante în 2017 se numără dezvoltarea unei platforme de management de resurse și colaborare în spațiile de lucru de tip co-working pentru o companie de real-estate din Marea Britanie, o platformă pentru zona de e-sports dezvoltată împreună cu o companie de gaming de referință din S.U.A., care sprijină la nivel global jucătorii profesioniști în a-și găsi coechipieri și a se antrena împreună. La finalul lui 2017, compania a demarat un nou proiect de inovație împreună cu unul dintre liderii pieței financiare din România, pentru care a gândit mai multe soluții de îmbunătățire a experienței bancare.
„În contextul de transformare prin care trece domeniul financiar-bancar, în special, ne dorim cu ajutorul tehnologiei să revoluționăm modul de operare al marilor instituții financiare, respectiv să accelerăm ritmul în care acestea dezvoltă produse și servicii digitale”, completează Ioan Iacob. Recent, echipei de management QUALITANCE i s-au alăturat Raluca Galoș - Chief Growth Manager, Alina Rusei - Chief People Officer și Ovidiu Slăvoiu - Account Director.
QUALITANCE este o companie de tehnologie și inovație care dezvoltă produse și platforme digitale, folosind tehnologii emergente - AI, machine learning, blockchain, IoT, AR, VR. Compania a fost înființată în 2007 și are peste 200 de angajați în birourile din București, San Francisco și Sydney.