Card Cadou este o inițiativă pornită de Beans&Dots și powered de ialoc.ro, alături de care s-au alăturat cei de la Visa, cu o contribuție de 250.000 de lei. Card Cadou susține afacerile mici în această perioadă complicată.

Solidaritate este cuvântul de bază. Visa suplimentează cu 25 de lei valoarea fiecărui voucher în valoare de minim 100 de lei și cu 10 lei orice voucher de minim 50 de lei cumpărat online cu cardul Visa între 11 mai - 31 iulie 2020.

Prin Card Cadou susții viabilitatea acestor afaceri din domenii precum HoReCa, educație, beauty, producție locală sau experiențe. Poți să plătești cu Visa la afacerea ta preferată mereu ușor, rapid și sigur.


Artizthick este un studio de dans care-și învață cursanții tot ce trebuie să știe despre street dance, hip-hop și cultură urbană. Oana Neagu și Cypher și-au dorit ca prin intermediul școlii de dans, dar și al evenimentelor și elementelor conexe, să aducă alături de ei și alți oameni îndrăgostiți de dans, muzică, și mai ales de hip-hop.

Ideea de a face un business din asta le-a venit prin 2010, când se documentaseră pentru a deschide un hip-hop center, un concept pe care nu-l mai regăsiseră cam pe nicăieri prin lume, dar au mai trecut 5 ani până ca totul să se concretizeze în Artizthick.

”Toată motivația din spate a fost să răspândim niște elemente din cultura asta, care pe noi ne-a ajutat să ne dezvoltăm într-o anumită manieră, și să le facem disponibile cumva și pentru restul lumii ca să vadă ce am văzut și noi în ea, poate le place și lor și prind și ei o dragoste pentru artă”, spune Cypher.

Oana menționează faptul că, studiind partea de artă, au dat peste niște alte culturi care sunt conectate și așa au reușit să aducă în România stiluri de dans care nu existau la acel moment. Nu doar din hip-hop, ci și din disco sau house.

”E foarte lungă și frumoasă povestea din spate, dar încercăm să interconectăm lucrurile aici în România deși nu este o cultură care ne aparține”, afirmă Oana, precizând faptul că nu au privit tot ceea ce au ajuns să facă prin Artizthick ca pe un business.

Mai degrabă este un loc care strânge toți oamenii care vor să se miște, să descopere dansul, muzica, și, până la urmă, cultura.

”Mai ales cu YouTube, Instagram, toate informațiile prezente pe internet, a luat amploare fenomenul și a început lumea să afle efectiv de stiluri și a fost o provocare pentru noi să popularizăm exact ce facem și lumea să înțeleagă”, povestește Oana, amintindu-și amuzată de momentul în care încercând să vândă ceea ce fac a precizat că ”noi predăm aici dansul Waacking” și ”nimeni nu știa ce înseamnă acest dans” (este un stil de street dance creat în cluburile disco frecventate de comunitatea LGBT în anii 70 – n.red.).

Însă de cinci ani de zile au reușit să popularizeze toate aceste lucruri iar asta se vede și în interesul clienților care vin la cursuri sau îi invită la evenimente și workshop-uri.

Au mutat clasele de dans pe internet

De exemplu, în ultimele luni, au reușit cu succes să-și mute activitatea, adică clasele de dans, pe internet.

”Da, am făcut cursuri online. Recunosc că am fost sceptică. Nu credeam că o să pot transmite chiar ca în sală, dar a mers mai bine decât mă așteptam. Ce mi s-a părut tare e faptul că clienții pe care îi aveam chiar au rămas. Toți oamenii care veneau în sală acum se conectează cu noi pe platforme și ținem cursurile exact în orarul pe care-l aveam aici”, povestește Oana.

Cypher adaugă faptul că au schimbat locația sălii chiar cu vreo lună înainte de lockdown, așa că nici nu au avut timp să amenajeze totul așa cum și-au dorit.

”E ciudat mai ales că lucrurile pe care le facem au un caracter social. Este vorba despre interacțiune în primul rând, și în momentul în care ai un ecran între tine și persoana aia, mai ales la primul contact cu el, e mai ciudat cumva. Desigur, poți să prinzi informația sau mișcările, dar ca interacțiune te limitează cumva”, completează el.

Însă, o altă parte pozitivă a faptului că și-au mutat activitatea în mediul digital este faptul că au reușit să ajungă la un public mult mai mare. Așa că au reușit acum să aibă și cursanți stabili din orașe precum Craiova, Brașov.

Campionate de hip hop organizate în toată țara

”Pe lângă activitatea de la sală și evenimente, totodată predăm, avem workshop-uri în alte localități, de exemplu suntem chemați să predăm stilurile pe care le facem. Înainte era mai complicat pentru că, se presupune că te duci și ai transportul, amenajarea locului, să strângi oamenii....a devenit mult mai accesibil pentru oamenii care sunt din afara Bucureștiului să aibă acces la noi. O bună parte din ei sunt oameni care au mai fost la cursurile noastre, dar frecvența acum a crescut tocmai pentru că posibilitățile sunt altele. E mai ușor să dai un click, îți faci puțină ordine prin cameră ca să ai loc”, spune Cypher.

În acești ani de existență ai Artizthick au reușit să atragă lumea și prin faptul că organizează și evenimente pentru publicul de profil. ”E amuzant să vorbim despre asta în această perioadă, însă dansurile au un caracter social, vorbim despre faptul că ”we’re bringing people together” în aceeași incintă pentru a face schimb de idei”.

Totodată, potrivit Oanei, au reușit să realizeze și o mică platformă de joburi conexe prin care oamenii să poată să-și susțină arta și exercițiul artistic și într-un mod creativ.

”Încercăm, totodată, pe lângă o consolidare a comunității, dacă nu sună prea pompos, să creăm și noi platforme în zona noastră, adică cu artiști autohtoni, și să conectăm elementele astea care, până într-un punct, să zicem că au fost cumva disparate, deși ele funcționează împreună, există o sinergie. Dacă te duci în afară să le vezi, tot timpul sunt prezente în manifestare, doar la noi, în general, au fost mai disparate ca focus”, completează Cypher.

Pentru fanii acestei forme de artă, Artizthick oferă ”pachetul complet”. Odată venit la o lecție de dans, nu pleci doar cu set de mișcări.

”Am încercat mereu să insuflăm întreaga poveste oamenilor și curiozitatea i-a făcut să rămână și să facă research pe mai departe. Niciodată la o oră de-a noastră de dans nu spunem ”uite, astea-s mișcările și asta înveți”. Încercăm să povestim de contextul social din spate, și cel cultural, să recomandăm artiști ca să-și dezvolte și cultura muzicală, avem și o mini bibliotecă”, explică Oana.

Au încercat permanent să le crească gradul de curiozitate celor care le-au trecut pragul, și tocmai prin elementele suplimentare pe care le-au adus alături de dans pentru a realiza o imagine completă a stilului, au reușit să-i fidelizeze foarte ușor.

”Au intrat pe ușă să chiar au rămas și deși veneau din domenii total diferite am reușit cumva să-i facem pasionați de ceea ce facem noi”, afirmă Oana, iar Cypher merge chiar mai departe: ”E ca o degustare. La noi poți să vii să încerci diferite lucruri dintr-un meniu mult mai mare și apoi, dacă te atrage ceva anume, putem să te împingem spre o direcție sau să te ajutăm, măcar la nivel de informație, să-ți punem la dispoziție resursele de care ai nevoie a să te dezvolți pe latura aia, oricare ar fi ea”.

În plus, au reușit să-i și conecteze pe pasionații de dans din România cu oamenii care au ”inventat” aceste stiluri.

”Noi am căutat foarte mult, la fel și instructorii noștri, să plecăm, să călătorim, să luăm contact cu treaba de la sursă. I-am cunoscut pe mulți oameni pe care-i vedeam în videoclipuri și am reușit să dezvoltăm o relație, mulți dintre ei au venit pe aici, ceea ce mi se pare iar un element important și care ne face altfel, oarecum. Ne-am concentrat să aducem oameni care au originat stilurile astea de dans, care au fost acolo când a început totul, și să le dea cursanților direct informația necesară”.

De exemplu, prin 2016 îl aduceau la București pe Suga Pop, unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria stilurilor de dans funky, coregraf al videoclipurilor Thriller și Beat It ale lui Michael Jackson.

#LeapsaSolidaritatii: Un business care merită susținut pe cadou.ialoc.ro

În fiecare episod al seriei Solidaritate, powered by Visa, provocăm antreprenorii să nominalizeze un business preferat. Acel business e invitat apoi să nominalizeze alt business favorit pentru a crea un lanț al încrederii sub dictonul #LeapsaSolidaritatii.

Studioul Artizthick s-a listat pe pe cadou.ialoc.ro de unde oamenii pot achiziționa vouchere prin care să susțină activitatea afacerilor închise sau care au avut activitate limitată în această perioadă.

”Avem un local preferat, este al unor prieteni foarte buni. Se numește Kuma Bar și este pe pe Colței 50. Este locul unde reușim să ne manifestăm liber după ce plecăm de aici. Fac niște pretreceri foarte mișto, comunitatea de dans merge mult pe acolo, dar nu e doar comunitatea de dans. Oricum, e un loc extrem de primitor. Au și un meniu foarte interesant....Mi-e foarte dor de Kuma!”, spune Oana.

Citește toate recomandările noastre din seria Solidaritate: