Lista aceasta nu este una exhaustivă. Nu vom mai repeta startup-uri și fondatori despre care am scris constant în acești ani. Evident că merită menționați, însă e clar că se dezvoltă de la sine și că vom scrie în continuare despre ei pe măsură ce apar noutăți despre business-urile lor.

În această listă ne vom concentra pe startup-urile cu care am vorbit în acest an, care au trecut printr-un moment important în 2022, cum ar fi extinderi, exituri sau investiții.

Aceasta este cea de-a cincea parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada sărbătorilor de iarnă, când vom intra și noi într-o pauză binemeritată, fără a uita, însă de cei mai interesanți jucători din acest ecosistem de startups din țara noastră.

Iată alte companii care ne-au atras atenția în 2022 și despre care am scris în acest an.

Envoy

Envoy este un startup fondat de Larry Gâdea în Statele Unite cu scopul de a ajuta companiile să-și digitalizeze procesele logistice din interiorul spațiilor. Startup-ul s-a transformat în timpul pandemiei și oferă posibilitatea de a programa venirea la birou, rezervarea sălilor de meeting sau a unor birouri pentru o zi sau două, combină programele fizice și cele hibride ale firmelor.

Chiar în primele zile ale lui 2022 Envoy, startup fondat în Silicon Valley de românul Larry Gâdea, a primit 111 milioane de dolari finanțare Series C de la Brookfield Growth și alte fonduri deja existente, iar compania era evaluată la începutul anului la 1,4 miliarde de dolari.

Gadea a început să programeze de la 8 ani, iar în liceu scria primele sale jocuri. A dezvoltat un plugin pentru Google Search, iar compania l-a remarcat. În timp ce era la liceu, Gadea a primit un email de la Google. S-a speriat, credea că făcuse ceva ilegal. „De ce faci lucrurile astea singur? Nu vrei să le faci cu noi?“. Avea 18 ani și a primit o ofertă de angajare de la Google. S-a dus în timpul verii, cu un internship, iar apoi a devenit unul dintre primii ingineri ai Google Canada. După ce a plecat de la Google, Larry s-a angajat la Twitter pentru trei ani.

Am povestit cu Larry Gâdea acum câțiva ani într-un interviu pe start-up.ro care poate fi citit aici.

Swisspod

Swisspod este o companie de transport americano-elvețiană care vrea să construiască soluții pe baza tehnologiilor de tip Hyperloop. Este cofondată de românul Denis Tudor, iar în 2016, 2017 și 2018, Swisspod a câștigat locul întâi în cadrul competiției lansate de Elon Musk, fondatorul SpaceX, pentru dezvoltarea tehnologiei Hyperloop. Denis Tudor și echipa lui s-au întâlnit de mai multe ori cu Elon Musk și cu cei de la SpaceX pentru a testa capsula Swisspod.

Pe 1 februarie 2022 echipa anunța încheierea cu succes a unei noi runde de finanțare seed, după ce, în decembrie 2021 Swisspod închidea o altă rundă seed și demara dezvoltarea unui spațiu de testare a tehnologiilor sale Hyperloop în Colorado, SUA.

Utilizând tehnologia Hyperloop, Swisspod dezvoltă o soluție inedită de transport intracontinental de mărfuri, denumită SWIPT, care constă într-un mediu cu presiune ajustată dinamic, o infrastructură dedicată prin care vehiculele electrice transportă mărfuri paletizate.

Pe 24 noiembrie, Swisspod Technologies, deschidea o campanie de finanțare pentru 500.000 de euro pe SeedBlink, platformă de investiții pentru start-upuri europene.

Runda totală pe care Swisspod o vizează este de 1,1 milioane de euro. Compania a atras deja ca investitori Seldor Capital — o firmă de capital de risc care finanțează startup-uri din industria tehnologiilor spațiale — și Robert Karsunky - Head of Pharma la Novartis Latin America & Canada.

Compania beneficiază de sprijin din partea unor furnizori importanți de servicii logistice din Germania, Belgia și Elveția. Totodată, este susținută de instituții federale, regionale și academice elvețiene, precum și de autorități europene și internaționale din domeniu.

Mondly

În primăvara acestui an scriam despre faptul că Mondly, una dintre cele mai cunoscute platforme destinate învățării limbilor străine, era vândută către Pearson, una dintre cele mai importante companii din domeniul învățământului online.

Mondly e o aplicație care a fost apreciată de-a lungul timpului de utilizatori, dar și de Apple, care a inclus produsul românilor în topurile sale. Startup-ul a fost fondat de frații Alexandru și Tudor Iliescu în 2014 și a devenit una dintre cele mai importante aplicații de limbi străine. În momentul de față se află în top 5 mondial ca număr de download-uri.

Mondly oferea cursuri de limba engleză și alte 40 de limbi în aplicația sa, pe site, dar și prin integrarea realității virtuale și augmentate.

Odată cu achiziția companiei din Brașov, Pearson spera ca Mondly să accelereze divizia de limbi străine și limba engleză în 2023, achiziția permitându-i echipei Pearson să ofere o propunere integrată pe piață.

Descoperă povestea Mondly într-un interviu pe care l-am realizat cu fondatorii companiei acum câțiva ani.

Blindspot (TPS Engage)

2022 a fost un an plin, din nou, pentru TPS Engage, trecut printr-un proces de rebranding și devenit Blindspot. Românii oferă servicii de digital OOH, adică digitalizează publicitatea pe panouri digitale din orașe.

TPS Engage (acum Blindspot) a fost fondat în 2018 și oferă posibilitatea ca agențiile de publicitate, dar și brandurile să facă diverse campanii pe panouri digitale din orașe. În ultimii ani, startup-ul a ieșit în evidență prin campanii virale alături de artiști mari sau folosind trendurile online ale momentului, pe panouri din Statele Unite. Startup-ul îi are drept cofondatori pe Bogdan Savonea, Matei Psatta și Dan Florea.

În urmă cu un an și jumătate TPS Engage se lansa comercial în Statele Unite, iar primul stunt de promovare a fost campania Gamestop, unde au pus un mesaj contextual în Times Square din New York, iar video-ul cu billboard-ul respectiv a ajuns să fie cea mai apreciată postare din istoria Reddit.

”De atunci, am ajuns să lucram cu artiști precum Snoop Dogg, Kanye West, Chance The Rapper și mulți altii (am avut inclusiv o lansare de album comemorativ pentru XXX Tentacion), dar și brand-uri precum Gap, TikTok, Morning Brew, Picsart, Duolingo, MSCHF, Netflix”, ne explica Matei Psatta într-un interviu din luna iulie, la scurt timp după anunțul privind redenumirea companiei.

Despre Blindspot (TPS Engage) puteți citi ce-am scris de-a lungul anilor aici.

re.flex

Chiar în primele zile ale lunii decembrie scriam despre faptul că, re.flex, o aplicație digitală pentru sănătate realizată de echipa Kineto Tech Rehab, este una dintre primele soluții dezvoltate în afară țării accesibilă gratuit pentru medicii și pacienții germani.

re.flex este un asistent digital precis pentru terapia fizică musculoscheletală, care a fost introdus pe lista sistemului de asigurări de sănătate din Germania și care poate fi prescris de către furnizorii de servicii medicale ca DiGA (Digitale Gesundheitsanwendungen), fiind decontat de sistemul german de asigurări de sănătate.

EIT Health a sprijinit echipa românească să intre cu succes pe piața germană cu 73 de milioane de potențiali clienți.

De asemenea, startup-ul își finalizează participarea la un consorțiu internațional de cercetare condus de Institutul de Sănătate din Berlin de la Charité (BIH) pentru dezvoltarea unui protocol post-chirurgical de prevenție a durerilor și a limitărilor din viața de zi cu zi a pacienților.

Pe larg despre reușita echipei românești puteți citi aici.

Vaha

Tot în primele zile ale lunii decembrie vă anunțam că startup-ul german Vaha, care a dezvoltat o oglindă inteligentă de fitness și care este cofondat de românul Călin Popescu, a fost vândut către bioniq, o companie din Marea Britanie care dezvoltă suplimente nutriționale.

Vaha e o oglindă inteligentă care te ajută să te menții într-un flow progresiv de dezvoltare fizică și mentală, contectându-te cu un antrenor personal care are grijă să îți creeze o experiență progresivă, la distanță, printr-un plan personalizat de antrenament și sesiune live unu la unu.

Vaha va fi integrat în serviciile bioniq, deoarece clienții vor putea să se antreneze acasă în oglinzile inteligente și să aibă toate datele într-o singură aplicație.

Despre oglinga inteligentă Vaha am povestit pe larg într-un interviu realizat a începutul anului 2020.

În decembrie 2020, echipa anunța că a primit o nouă rundă de investiții, condusă de londonezii de la Unbound, la care au contribuit și Porsche Ventures, HV Capital, Rocket Global Founders Capital. Față de investiția Series A din 2019 runda aceasta de investiții a fost dublă, de ordinul zecilor de milioane de euro, dar suma exactă nu a fost dezvăluită.