Restricțiile impuse de autoritățile românești pentru prevenirea și combaterea efectelor cauzate de COVID-19, au adus o serie de industrii în stadiul de imposibilitate a desfășurării activităților.

Sistemul educațional, industria culturală și cea dedicată sporturilor au fost printre primele sectoare afectate de aceste măsuri. Pentru a veni în sprijinul lor, Prime Telecom lansează un program de suport prin care asigură, în mod gratuit, resurse de cloud tuturor companiilor din aceste sectoare, aflate în căutarea unor soluții digitale.

Astfel, prin utilizarea unei soluții de cloud și a unor canale de acces securizate puse la dispoziție de Prime Telecom, companiile, instituțiile publice sau organizațiile non-guvernamentale pot lansa rapid și cu investiții minime, platforme complexe de e-learning, sisteme de transmitere a materialelor artistice, dar și a unor produse care, în mod tradițional, ar fi transmise doar prin prezență fizică.

„Considerăm că și zona culturală și sportivă sunt extrem de critice pentru comunitate, pentru menținerea unui echilibru și a bunăstării, chiar și în situații de izolare. Împreună, ne dorim să facilităm accesul la arta, educație și mișcare tuturor celor care stau acasă”, a declarat Cristian Grigore, Președinte Prime Telecom

Programul lansat de Prime Telecom se adresează: instituțiilor de învățământ publice și private, universităților, ONG-urilor cu profil educațional și artistic, teatrelor, galeriilor de artă, muzeelor, sălilor de sport, dans sau yoga, și nu numai.

Mai multe detalii despre acest program la care companiile se pot inregistra sunt disponibile la acest link.


Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă: