Cele două aparate de ventilație mecanică vor fi distribuite de asociație către două spitale, în funcție de nevoi. Acestea vor putea fi folosite pe termen lung în tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie acută. În plus, donația făcută de UniCredit Bank va acoperi și alte nevoi medicale generate de pandemia COVID-19, așa cum vor fi identificate împreună cu spitalele.

Într-o situație cum este cea cu care ne confruntăm acum e important să fim uniți și să ne preocupăm de lucrurile care contează cu adevărat. Ne confruntăm cu o provocare la nivel de societate, iar prioritatea zero a noastră, a tuturor, este acum sănătatea. Am decis că cea mai bună cale de a răspunde acestei nevoi urgente este să sprijinim sistemul medical, astfel încât acesta să poată oferi îngrijire pacienților mai grav afectați” a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank România.

Donația făcută de UniCredit în România completează eforturile regionale depuse la nivel de Grup - în Italia, banca a donat peste 2 milioane de euro pentru echipamente medicale și de protecție, cercetare și îngrijire a pacienților, iar, în Germania, HypoVereinsbank a donat două aparate de ventilare mecanică spitalelor din zonele rurale și a susținut organizațiile civice active la nivel national printr-o donație de 100.000 de euro pentru achiziția de măști medicale, dezinfectanți și alimente pentru persoanele defavorizate.

Măsuri luate pentru clienții UniCredit România

În același timp, UniCredit a implementat un set de măsuri menite să ajute clienții pe parcursul acestei perioade dificile, care pot presupune, în funcție de solicitarea clienților persoane fizice și de fiecare situație în parte, inclusiv amânarea ratelor la credite. În acest sens, clienții care deja parcurg o perioadă dificilă cauzată de contextul actual pot să contacteze UniCredit la numărul de telefon 021.200.20.80, de luni până vineri, între 9.00 – 17.00.

Pentru clienții IMM cu facilități de credit în derulare, care sunt temporar afectați de Covid-19 și vor solicita suport, UniCredit a implementat un flux rapid de decizie pentru a găsi cea mai potrivită soluție, în termene scurte.

În condițiile în care autoritățile sanitare recomandă limitarea interacțiunilor cu alți oameni la acelea care sunt strict necesare, UniCredit Bank recomandă la rândul său clienților săi, în mod ferm, utilizarea canalelor la distanță disponibile, plățile prin intermediul Apple Pay sau cu cardurile contactless și evitarea pe cât posibil a folosirii numerarului. Totuși, clienții care au neapărată nevoie să retragă numerar beneficiază, începând din data de 18 martie, de retrageri gratuite la întreaga rețea națională de ATM-uri (inclusiv ATM-uri care nu aparțin UniCredit), opțiune disponibilă tuturor clienților persoane fizice deținătoare de carduri de debit emise de bancă.

“Suntem alături de clienții noștri în această perioadă dificilă și vrem să îi ajutăm să se concentreze asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru ei: sănătatea și siguranța. De aceea, îi încurajăm să utilizeze cu prioritate și cu zero costuri canalele alternative ale băncii - Mobile și Online Banking pentru persoanele fizice sau BusinessNet pentru companii - și, de asemenea, să ne contacteze dacă sunt deja afectați, în mod temporar, de situația actuală și au nevoie să acceseze soluțiile pe care le oferim. Ca bancă ce are puternice rădăcini europene și care a susținut întotdeauna economia locală, vom adopta toate măsurile rezonabile pentru a ajuta companiile să depășească această perioadă tulbure, evaluând situațiile individuale”, a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank.


Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă: