“MediCall e o soluție prin care oamenii pot sta față în față cu medicii noștri specialiști prin intermediul unui ecran de laptop sau de telefon, fără să fie nevoiți să se deplaseze fizic până la cabinetul medical și să se expună riscului de a fi contaminat cu coronavirus. Cu alte cuvinte, facilităm accesul la servicii de sănătate de acasă, chiar dacă sunt în izolare, carantină sau peste hotare și susținem astfel eforturile autorităților de a menține distanțarea socială”, a declarat Radu Gorduza, CEO Medicover România.

Cei care au nevoie de sfaturi medicale pot comunica video în timp real cu câteva zeci de medici de medicină generală, medicină internă, epidemiologie, pneumologie, boli infecțioase, pediatrie, endocrinologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, neurologie, diabet și nutriție, reumatologie și psihologie, despre care pot obține informații prin consultarea descrierilor biografice din dreptul fiecărui medic. Interacțiunile dintre pacienți și medici sunt confidențiale.

Serviciul MediCall se poate accesa între orele 8 și 22 de pe site-ul www.medicover.ro, direct pe link-ul https://medicover.atlas.app și prin aplicația Atlas – Therapy and Coaching, disponibilă pentru sistemele iOS și Android. Pentru a intra în legătură cu un medic, pacienții trebuie să își creeze un cont personal pe platformă cu ajutorul adresei de e-mail, să aleagă specialitatea și numele medicului și să efectueze programarea online.

“Practic, pacienții fără urgențe pot sta liniștiți acasă, ne mutăm noi online. Aceste întâlniri virtuale se pot accesa de oriunde există conexiune la internet și nu vor costa mai mult decât o consultație la cabinet. Fiind video, platforma permite examinarea sumară a pacientului, care are și opțiunea de a trimite medicului documente, cum ar fi rezultatele unor analize medicale sau alte date relevante. MediCall intermediază însă doar sfaturi și opinii specializate, medicii nu eliberează rapoarte sau rețete medicale la finalul întâlnirii”, completează Radu Gorduza.

Oficialii Medicover anticipează nevoia de dezvoltare a proiectului și declară că sunt deschiși colaborărilor și alți medici, din orice zonă a țării și orice specialitate, pentru a îmbunătăți calitatea experienței pacienților în mediul online.

Abonații Medicover România pot obține opinii medicale și prin serviciul telefonic “Sfat Medical”, disponibil gratuit și pentru care Medicover a suplimentat numărul medicilor, dar și a specialităților disponibile pentru perioada pandemiei de coronavirus. Mai mult, programul serviciului “Sfat Medical” a fost extins și, începând de astăzi, este disponibil non stop.


Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă: